Sală de sport de 19 milioane de euro la Sfântu Gheorghe, un oraş cu doar 56.000 de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Sfântu Gheorghe a anunţat investiţia într-o conferinţă de presă. FOTOArhivă.
Primarul din Sfântu Gheorghe a anunţat investiţia într-o conferinţă de presă. FOTOArhivă.

O sală de sport multifuncţională cu 3000 locuri va fi construită la Sfântu Gheorghe, valoarea investiţiei depăşind 19 milioane de euro. Lucrările vor începe de săptămâna viitoare, iar finanţarea vine de la Compania Naţională de Investiţii.

Potrivit primarul oraşului, Antal Arpad, investiţia prevede, pe lângă sală, şi o parcare cu câteva sute de locuri şi amenajarea unor terenuri de sport exterioare. Alegerea oraşului pentru o astfel de investiţie este cel puţin ciudată mai ales că Sfântu Gheorghe are o populatie de 56.000 de locuitori şi nu are echipe valoroase pe plan sportiv. Doar echipa de Hochei din Miecurea Ciuc are performanţe pe plan naţional. Primarul spune că va exista o strategie pentru dezvoltarea rapidă a sportului în oraş. Noua sală de sport este omologată de patru federaţii, respectiv de baschet, handbal, futsal şi hochei. Investiţia va fi finalizată în doi ani.

Fiind o sală multifuncţională, va putea fi transformată şi într-un teren de hochei pentru meciuri. Noi dorim ca până când se va construi această sală să avem o strategie foarte bine elaborată de sprijinire a unor cluburi sportive pentru a putea avea patru echipe - handbal, baschet, futsal şi hochei - în municipiul Sfântu Gheorghe, care să fie în elita naţională, a afirmat Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe. Sala de sport urmează să fie construită la ieşirea din oraş spre Miercurea Ciuc.

Nici Sala Sporturtilor de la Braşov nu este atât de modernă. Transformarea ei a costat 14 milioane de lei şi are 1700 de locuri. E drept construcţia exista deja din anii comunismului. Cei 19 milioane de euro ar fi fost de exemplu aproape suficienţi pentru finalizarea Aeroportului Braşov, proiect susţinut şi de judeţele Covasna şi de Harghita.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite