Poliţist trimis în judecată pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul legii a cerut 300 de euro pentru a-l scăpa pe un braşovean de un dosar penal pentru infracţiuni rutiere. Omul legii a cerut 300 de euro pentru a-l scăpa pe un braşovean de un dosar penal pentru infracţiuni rutiere.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul  Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Tican Florin pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie „În luna martie 2013, inculpatul Tican Florin i-a pretins lui M.T., persoană cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni rutiere,  suma de 300 euro în schimbul influenţei sale pe lângă poliţiştii care instrumentau dosarul penal sau pe lângă procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov care supraveghea cercetarea penală, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile“, se arată în comunicatul procurorilor. Procesul se va judeca la Tribunalul Braşov.

Pe aceeaşi temă:

Doi medici au fost reţinuţi pentru luare de mită

Prim procuror reţinut după ce a luat mită două vaci

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite