Pasajul Fartec şi podul de pe strada Zizin intră în reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Braşov va băga în reparaţii capitale vechiul Pasaj Fartec, dar şi podul de la capătul străzii Zizinului care traversează Timişul Sec spre Tărlungeni, după ce în urma expertizelor tehnice efectuate s-a constatat că acestea au început serios să se şubrezească, scrie newsbv.ro.

Edilii au prevăzut fonduri în bugetul pe acest an pentru realizarea acestor investiţii. „Pasajul de pe B-dul Griviţei este unul destul de tranzitat şi face legătura cu şoseaua ocolitoare şi drumul spre Târgu-Mureş. Este foarte important să ne asigurăm că se circulă în condiţii de siguranţă, astfel că, dacă anul trecut am reuşit finalizarea dublării acestui pasaj, anul acesta, putem să ne apucăm de reparaţii capitale la vechiul pasaj fără să perturbăm circulaţia. Sper ca până la finele lui iunie să se finalizeze elaborarea proiectului tehnic, după care să lansăm licitaţia pentru efectuarea lucrărilor. Ţinând cont de importanţa acestui pasaj pentru traficul din zona de Nord a oraşului, vom fi foarte atenţi ca firma care a câştigat licitaţia să respecte nu doar standardele de calitate, ci şi graficul de timp“, a spus primarul George Scricaru, citat de newsbv.ro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite