O familie de braşoveni, cercetată pentru luare de mită şi spălare de bani într-o afacere cu terenuri
0Procurorii de la DIICOT Oradea au în ceput cercetarea penală pentru cele două infracţiuni în cazul lui Dragoş Lipna şi al soţiei sale.
Potrivit dosarului întocmit de procurori: „În perioada 2007 – 2009, în calitate de administrator delegat al societăţii comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Braşov (societate ai cărei asociaţi sunt o persoană juridică şi una fizică străine), inculpatul Lipan Secu Dragoş a pretins de la doi denunţători şi, prin intermediul soţiei sale, inculpata Lipan Secu Mariana, a primit suma totală de 4.450.000 lei, contravaloarea unui sejur efectuat în Gran Canaria de către inculpaţi împreună cu denunţătorii în vara anului 2007 şi un autoturism marca Chrysler Sebring. Mitaa fost dată, pentru ca, în numele societăţii comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Braşov, să cumpere de la denunţători terenuri forestiere, la preţurile şi în condiţiile stabilite în prealabil de Lipan Secu Dragoş şi de denunţător.
În perioada 2008 – 2009, inculpaţii Lipan Secu Dragoş şi Lipan Secu Mariana au disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 4.450.000 lei şi a autoturismului marca Chrysler Sebring, primite cu titlu de mită, prin încheierea unor contracte de donaţie mobiliară şi a unui contract de vânzare cumpărare“, se arată în comunitatul procurorilor. Cei doi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă.
Pe aceeaşi temă:
Dan Tartagă, judecat într-un nou dosar
Doi directori de la CEC Braşov, judecaţi pentru credite ilegale de milioane de euro