Festivalul Fulg de Nea, în weekend la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, de vineri până duminică, Centrul Cultural Reduta din Braşov va găzdui Festivalul de Interpretare şi Creaţie „Fulg de Nea“, dedicat copiilor şi adolescenţilor. Anul acesta se înregistrează şi o premieră. Concurenţii se vor acompania siguri la pian sau chitară. .

60 de participanţi s-au înscris în competiţia naţională. Ei se vor lupta pe categorii de vârstă: 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani, respectiv 15-18 ani. Participanţii îşi pot alege singuri pies ape care vor să o cânte sau pot veni chiar şi cu o compoziţie proprie. Preşedinte al juriului va fi anul acesta Mihai Constantinescu. Din juriu vor mai face parte interpreta Simona Sever, profesorii de canto Constanţa Câmpeanu şi Sabina Zorca, actorii Eniko Barto Georgescu şi Marius Cisar şi profesorul universitar Cornel Văncescu

În viziunea organizatorilor, «Fulg de Nea» se doreşte să fie o virtuală rampă de lansare şi promovare a copiilor talentaţi. Până acum, a fost de bun augur pentru majoritatea participanţilor. Toţi premianţii şi-au continuat drumul la cele mai importante festivaluri de profil din ţară şi străinătate. Fie că e vorba de emisiuni ca X-Factor, Românii au talent sau Dansez pentru tine, fie că e vorba de concursuri în Italia, Republica Moldova, Ucraina sau chiar America, cu toţii au impresionat, a declarat Claudia Miriţescu, director al festivalului.

Câştigătorii vor fi recompensaţi şi cu premii constând în bani, 700 de lei pentru marele trofeu, 400 de lei pentru locurile I, 300 de lei pentru locurile II şi 200 de lei pentru locurile III, la fiecare categorie de vârstă. De asemenea, gazda festivalului, Centrul Cultural Reduta va acorda un premiu special de 200 de lei, pentru interpretul care va cânta cea mai veche piese, distincţia fiind acordată cu prilejul împlinirii a 120 de ani de existenţă a sălii.

Intrarea la concurs este liberă pentru public. Vineri competiţia începe la ora 12.30, iar sâmbătă la ora 10.00. Duminică de la ora 13.00 se anunţă câştigătorii şi începe Gala Laureaţilor.

Programul festivalului:

Ziua I - VINERI 21 noiembrie 2014 - Secţiunea Interpretare, grupele de vârstă 6-8 şi 9-11 ani.
Ora 12.30 - concurenţii grupelor de vârstă 6-8 şi 9-11 ani se vor prezenta la Centrul Cultural Reduta pentru tragerea la sorţi şi informatii legate de concurs.
Ora 13.00 - repetiţie pentru grupa de vârstă 6-8 ani, în ordinea intrării in concurs.
Ora 14.00 - repetiţie pentru grupa de vârstă 9-11 ani, în ordinea intrării in concurs.
Ora 17.00 - începerea spectacolului-concurs.

Ziua II - SÂMBĂTĂ 22 noiembrie 2014 - Secţiunea Interpretare, grupele de vârstă 12-14 şi 15-18 ani şi secţiunea Creaţie
Ora 10.00 - afişarea concurenţilor calificaţi la secţiunea interpretare, grupele de vârstă 6-8 şi 9-11 ani.
Ora 12.30 - concurenţii grupelor de vârstă 12-14, 15-18 ani şi secţiunii creaţie se vor prezenta la Centrul Cultural Reduta pentru tragerea la sorţi şi informaţii legate de concurs.
Ora 13.00 - repetiţie pentru secţiunea creaţie si pentru secţiunea interpretare, grupa de vârstă 12-14 ani, în ordinea intrării in concurs.
Ora 14.30 - repetiţie pentru grupa de vârstă 15-18 ani, în ordinea intrării în concurs.
Ora 17.00 - începerea spectacolului-concurs.

Ziua III - DUMINICĂ 23 noiembrie 2014 - Gala Laureaţilor
Ora 10.00 - afişarea concurenţilor calificaţi la secţiunea interpretare, grupele de vârstă 12-14 şi 15-18 ani şi secţiunea creaţie.
Ora 12.00 - întâlnirea participanţilor cu juriul festivalului.
Ora 13.00 - Gala festivalului Fulg de Nea.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite