Doi tineri au renunţat la viaţa în Capitală pentru a salva un monument unic: biserica săsească fortificată din Felmer

Satul Felmer, comuna Şoarş, judeţul Braşov. Un loc uitat de lume, unde contactul cu „civilizaţia” îl asigură telefonul cu fir. Un loc unde apa curentă este la fântână, iar pădurea asigură căldura pe timpul iernii. Pe uliţele din Felmer înoţi în noroi când plouă, iar ciurdele de vaci sunt cele care asigură traiul a aproximativ 750 de locuitori.

Felmerul este considerat unul dintre cele mai urâte sate din zonă, deşi ar fi avut şansa Viscriului, pentru că satul a fost izolat de civilizaţie, însă majoritatea faţadelor de la casele săseşti au fost modificate în anii 60-70, poate zece la sută mai au faţadele originale, de la începutul secolului trecut.

Acesta este locul pentru care Alina Pătru, 35 de ani, din Slatina, care a studiat jurnalism şi comunicare în Bucureşti şi Radu Bârlă, 30 de ani, din Bucureşti, istoric, au părăsit, în urmă cu patru ani, viaţa comodă din Capitală. Amândoi au lucrat la Muzeul Naţional de Artă şi au venit la Felmer ca să salveze biserica fortificată construită de saşi cu sute de ani în urmă.

Alina şi Radu trăiesc împreună în Casa Parohială a Bisericii Evanghelice din Felmer, pentru care au încheiat un contract de comodat. Au grijă de casă, care altfel se ruina şi ea. Cea mai mare realizare a vieţii lor este băieţelul care a venit pe lume în urmă cu şase săptămâni. „Asta dacă nu punem la socoteală că de anul acesta avem apă şi WC în casă, cu apă curentă. Am curăţat fântâna, i-am făcut acoperiş şi ghizduri noi şi am montat hidrofor”, ne spune amuzat Radu.

Salvarea bisericii fortificate, un obiectiv ambiţios, nu imposibil de realizat

Radu Bârlă are un background academic semnificativ, fiind absolvent al programelor de licenţă şi master desfăşurate de Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, iar în prezent este doctorand al aceleiaşi instituţii, derulând cercetarea cu tema „Vecinătăţile săseşti în secolele XIV-XVIII”.

Cunoaşte problemele din Ţara Făgăraşului, cu atât mai mult cu cât, pe linie paternă, are rude în Râşnov. „Din păcate, există o lipsă acută de specialişti. Avem oameni cu diplomă, dar nu specialişti, nu au priceperea necesară. Am «eşuat», cum spuneţi Dvs., în locul acesta, pentru că ştiam care este situaţia bisericii de aici, iar dacă nu încearcă cineva să facă ceva, în scurt timp nu va mai avea nimeni ce să facă, apropos de ce s-a întâmplat la Roadeş sau la Rotbav, unde fortificaţiile s-au prăbuşit”, ne spune Radu Bârlă motivul care i-a adus în acest capăt de ţară.

Consistoriul renunţase la orice idee că se mai poate face ceva la Felmer, dar cei doi tineri au găsit maximă deschidere la preotul Bisericii Evanghelice din Făgăraş, care administrează şi parohia din Ferlmer (pe lângă alte lapte parohii din zonă). Alături de alte trei persoane, au înfiinţat Asociaţia Renascentis, care desfăşoară proiecte pe patrimoniul cultural, într-o viziune uşor diferită, care să îmbine problemele de patrimoniu cu cele sociale, educaţie nonformală şi pregătire profesională pentru tineri din domeniu – de la cercetare, conservare, promovare, management al patrimoniului etc.

„Eu lucrez pe istoria saşilor şi m-am ocupat şi de patrimoniu. Am făcut foarte mult teren. Încă din liceu (a absolvit Liceul  Al. Ioan Cuza din Bucureşti) îmi rupeam picioarele pe drumuri desfundate. La Felmer, proiectul principal este să restaurăm biserica. Încercăm să obţinem bani să o consolidăm, apoi restaurarea poate dura şi zece ani: mai bine încet şi bine decât repede şi prost. Încercăm să construim un fel de structură de management al patrimoniului, o chestie inedită, pentru că la noi nu a făcut nimeni aşa ceva. Dacă pentru alte cetăţi, cum ar fi Rupea, s-au cheltui milioane de euro, din estimările noastre la Felmer ar fi suficienţi 500.000 de euro pentru a o salva. Evident, folosind mână de lucru locală şi materiale identice ca acelea folosite când a fost construită biserica”, ne spune Radu.

Biserica, în pericol de prăbuşire după ce a supravieţuit opt secole

Biserica a fost construită undeva între anii 1200 - 1250. Specialiştii susţineau inţial că a fost ridicată mult mai târziu, dar având în vedere stilul romanic, rural, al edificiului, fără prea multe elemente arhitecturale preteţioase, realizate din piatră de râu, au întărit ipoteza privind vechimea acesteia.

Din păcate, la această oră, turnul bisericii fortificate are două fisuri mari. În interior, fisuri mari are şi absida (altarul), toate din cauza unor lucrări iresponsabile efectuate de Primărie la drumul care trece prin zonă. Chiar şi casa parohială, care este monument istoric, are fisuri după ce bascule şi compactoare de zeci de tone au lucrat în zonă.

În timp, biserica a suferit două modificări: o extindere realizată în perioada gotică – în 1450, iar cea de a doua, tot în stil gotic, a fost abandonată. Sunt şi urme de picturi în biserică, în două straturi suprapuse. La un moment dat, biserica a fost incendiată în Evul Mediu, dar nu ca urmare a vreunui atac. A fost o construcţie fortificată, dar nu a fost folosită niciodată la apărare.

„La această oră se mai păstrează nişte coloane şi nişte console. Anul acesta, într-o cercetare interioară a pereţilor, s-a găsit tabernaclul unde se păstrează vasele liturgice. În interior am găsit o bucată din altar, în stil baroc, din a doua jumătate a sec. XVIII. Tabernaclul are un încadrament din lemn, probabil singurul păstrat în zona Transilvaniei şi a Ungariei”, ne spune Radu Bârlă.

Ultima extindere  a biseficii a avut loc la sf. sec. XVIII încep. sec. 19, când nava a fost lipită de turnul clopotniţei, iar turnul a fost supraînălţat cu două etaje, turn care iniţial a avut rol tot de apărare şi în care apoi au fost montate trei clopote.

Tot în sec 18 a fost construită o şcoală peste turnul de poartă, care şi ea a fost demolată la 1900 şi construită noua şcoală în 1904, acum ruină. Tot pe la 1900 s-a dărâmat un turn octogonal, pe latura sudică a fortificaţiei, unde era şcoala şi a fost modificat traseul vestic al zidului de incintă.

Turnul slăninii

Unul dintre turnurile de apărare şi-au găsit o folosinţă casnică în ultimele decenii. Pe vremuri, saşii erau organizaţi în vecinătăţi, formă preluată şi de unguri şi români. Fiecare vecinătate - totalitatea  caselor de pe o stradă sau câteva străzi adiacente - aveau un tată de vecinătate.

La Crăciun, după sacrificarea porcului şi pregătirea preparatelor tradiţionale, fiecare familie îşi păstra acasă slănina afumată necesară din decembrie până în aprilie anul următor. Restul, era atârnată de grinzile din interiorul Turnului Slăninii, după cum a fost botezat ulterior.

„Am reuşit să revitalizăm acest obicei, cu puţinii saşi care mai trăiesc în sat. Pe fiecare grindă e trecut un număr, de la numărul de casă. Aşa fiecare ştie unde şi-a lăsat produsele. Turnul era închis până în aprilie, iar cheie la poarta turnului aveau doar taţii de vecinătăţi. Lumea venea să îşi refacă proviziile doar în ziua de sâmbătă, după ce pleca ciurda la păscut. Atunci se deschidea poarta turnului”, ne-a explicat Radu Bârlă cum funcţiona treba în Turnul Slăninii.

Sprijin pentru tinerii cercetători

Cei doi tineri spun că vor să îmbine un fel de concept didactic în domeniul patrimoniului. Au adunat, în timp, o colecţie istorică şi de artă – ceramică, sticlărie transilvăneană, obiecte din cositor, carte veche, documente, fotografie veche, artă veche, obiecte din material textil  - pe care vor să le folosească în scop didactic.

„Adică să ajungem la un nivel în care să avem o bază funcţională unde să putem aduce studenţi sau tineri specialişti care să aibă contact direct cu obiectul, să îl întoarcă pe toate părţile, să îl înţeleagă, într-un spaţiu experimental de expoziţii. La această oră, un student dacă vrea să meargă în depozitul unui muzeu nu poate, pentru că nu îi dă voie legislaţia sau cineva nu îi dă voie pentru că acel cineva nu vrea să se cerceteze un obiect pentru siomplul motiv că poate vrea el să publice altădată o lucrare pe acea temă. Unii o fac din răutate, alţii din prostie”, ne dezvăluie istoricul.

El spune că avem, din păcate, foarte multe muzee în ţară care se comportă nepotrivit, au produse culturale de proastă calitate şi vrea să schimbe această situaţie, „din interior ori din exterior”. În acest sens, prin Asociaţia Renascentis, se pune în prezent la punct o colaborare cu Primăria din Făgăraş, unde să fie înfiinţat un centru cultural, cu depozite, unde să fie obiecte din bisericile săseşti, să fie organizate expoziţii la un nivel la care sunt organizate aceste lucrurile în străinătate.

Bibiliotecă multimedia în Casa Parohială

Un alt proiect la care cei doi tineri îndrăgostiţi de istorie lucrează este amenajarae unui spaţiu care să găsduiască o bibliotecă  multimedia, unde să se desfăşoare activităţi de educaţie nonformală cu copii din sat, unde există doar o şcoală cu clasele O-IV. Aici învaţă peste 70 de micuţi, care nu au calculatoare, internet etc.

„Facem astfel de programe şi în alte părţi. Dacă cineva ne invită, facem educaţie nonformă prin cultură şi patrimoniu, nu altceva. Am fost Mândra, la Şona, la  Bărcut – unde avem un atelier de restaurare pentru ceramică. La Felmer vrem să fie bazele unui centru comunitar, unde să dezvoltăm mici ateliere de croitorie, de exemplu. Pentru bibliotecă avem sprijin de la Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului, prin cercul de donatori, care va fi amenajată în casa parohială”, ne spune Radu Bârlă.

De exemplu, la un eveniment organizat de Asociaţia Sătească „Şona Noastră”, a susţinut un atelier – vânătoare de comori pentru 20 de copii din Şona. Le-a demonstrat copiilor cât de interesante, valoroase şi educative pot fi obiectele vechi descoperite prin poduri, beciuri sau şuri, păstrate cu grijă sau din întâmplare de bunici sau străbunici, dar şi că acestea pot stabili o legătură personală cu trecutul.

În cadrul primei întâlniri, copiii au învăţat cum îşi poate dezvălui povestea un obiect vechi, doar privindu-l, analizându-l cu atenţie şi încercând să răspundă la câteva întrebări: Cine, când, cum şi pentru cine/ în ce scop l-a creat? Cine şi de ce l-a păstrat?

Au fost folosite ca exemple obiecte de artă transilvăneană din colecţia Renascendis (sticlă, ceramică, textile, fotografii), obiecte expuse în Fierăria lui Lazăr din Şona care a găzduit atelierele, dar şi obiecte inventariate în cadrul proiectului «Resturi şi rosturi. Comori uitate ale comunităţilor săseşti din jurul Făgăraşului”, desfăşurat de Asociaţia Renascendis şi cofinanţat AFCN.

„Pentru a doua întâlnire, copiii s-au transformat în veritabili căutători de comori în propriile gospodării sau în gospodăriile rudelor. Fiecare a scormonit după obiecte cât mai vechi, cărora să încerce să le afle apoi şi povestea. După o discuţie veselă, dar temeinică despre obiectele găsite, copiii şi-au creat propriile suvenire decorate cu motive inspirate de obiectele văzute în cadrul atelierului”, povesteşte Radu Bârlă.

Un alt proiect pe care îl derulează în prezent este „Resturi şi rosturi. Comori uitate ale comunităţilor săseşti din jurul Făgăraşului”, finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional. Este vorba despre o inventariere – cercetare a tuturor bunurilor culturale mobile, pornind de la mobilier de valoare artistică şi istorică, la absolut orice obiecte de valoare culturală deosebită, care se mai găsesc în parohiile din Ţara Făgăraşului.