Ciprian Lolu a devenit primul român care a terminat La Grande Course, cea mai dură competiţie de schi alpinism din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Lolu este primul român care a reuşit să termine toate cele şase etape. FOTOfacebook.
Ciprian Lolu este primul român care a reuşit să termine toate cele şase etape. FOTOfacebook.

Ciprian Lolu a reuşit să încheie luna aceasta ultima dintre cele şase etape ale ale cursei curselor. Mai are în palmares un record naţional, fiind primul român care a urcat pe schiuri pe vârful  Mustang Aza (7546 de metri).

„La Grande Course“ este practic un campionat mondial de schi-alpinism  şi are şase etape: trei în Italia, doi în Franţa şi una în Elveţia. Această cursă a curselor este practic o combinaţie între cele mai dure competiţii de schi alpinism din lume. Ciprian Lolu este singurul român care a reuşit să încheie circuitul ultima etapă fiind la începutul lunii aprilie.  

Ciprian Lolu a început „La Grande Course“ în aprilie 2010  cu Patrula Gheţarilor  alături de Andreea Dan şi Ştefan Dan. A urmat apoi în martie 2014 - Pierra Menta, cea mai dură competiţie din lume alături de Jean Michel Crasez. Apoi în aprilie 2015 a terminat cu bine Adamello ski Raid alături de Ionel Suciu, iar în mai 2015 - Trofeo Mezzalama alături de Ionel Suciu şi Lucian Clinciu. A acesta a încheiat şi ultimele două etape, Altitoy Ternua (27-28 februarie) şi Tour du Rutor (1-3 aprilie) . Alături de el a fost antrenorul naţionale de schi alpinism, Lucian Clinciu.

Profesor de mate-fizică la origine, actualmente salvator montan, Ciprian Lolu poate scrie un roman inspirat din viaţa sa. Mai are în palmares un record naţional, fiind primul român care a urcat pe schiuri pe vârful  Mustang Aza (7546 de metri). De asemenea vrea să atingă toate cele 82 de vârfuri ale Alpilor . A depăşit deja 70 de dintre ele. Şi-a propus această performanţă după o tragedie care i-a marcat viaţa. A fost singurul supravieţuitor al unei avalanşe devastatoare care a curmat cinci vieţi.  

„În 2004 am avut un accident care m-a afectat. Într-o competiţie de schi alpnism pe Valea Morarului, pe 18 ianuarie, am fost loviţi de o avalanţă. Am fost duşi 600 de metri la vale. Eram şase persoane, dintre care cinci şi-au pierdut viaţa. Eu am fost singurul care am supravieţuit. A fost un moment de cumpănă pentru mine. M-am gândit ce să fac, să continui sau nu. Şi atunci, când stăteam acasă s-a născut proiectul 82+. Am văzut pe Eurosport un reportaj despre schi alpinism. Patrick Berhault , de la Şcoala Naţională de Schi-Alpinism din Chamonix, cea mai bună şcoală din domeniul montan din lume, anunţa că va escalada totae vărfurile de peste 4000 de metri din Alpi într-o singură tură. Acel om a devenit şi idolul meu.  La 1 martie a plecat în expediţie, iar în 28 aprilie şi-a pierdut viaţa, după al 66 vârf. S-a rupt o cornişă cu el pe o vreme teribilă. Atunci am înţeles că lucrurile negative se întâmplă şi la oameni mari. Se pot întâmpla oricunde, chiar şi pe trotuar. Am înţeles atunci că trebuie să îmi urmez visul, chiar dacă este nevoie de multă muncă. Am înţeles că nu trebuie să renunţ oricât de greu sau imposibil ar părea un vis“, povesteşte Ciprian Lolu.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite