Cărţi şi documente vechi de sute de ani de la Prima Şcoală Românească riscă să fie distruse. Braşovenii pot ajuta la salvarea comorii istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea adăposteşte documente importante. FOTO:Rudolf Fekete
Clădirea adăposteşte documente importante. FOTO:Rudolf Fekete

Casa Ioan Barac în care sunt adăpostite zeci de mii de documente şi cărţi vechi stă să cadă, iar Muzeul Prima Şcoală Românească nu dispune de fonduri pentru reparaţii. Braşovenii pot dona bani pentru salvarea patrimoniului cultural sau pot merge în vizită la muzeu pentru a creşte numărul vizitatorilor.

Casa Ioan Barac în care este arhiva Primei Şcoli Româneşti adăposteşte 6.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente importante. Clădirea datează de 1773 şi nu a fost până acum reabilitată.  Casa stă să cadă, pereţii sunt scorojiţi, acoperişul nu mai este demult întreg, iar în interior plouă ca afară. Angajaţii muzeului sunt nevoiţi să mute documentele la fiecare ploaie mai importantă. Pentru reabilitarea clădirii, care este una de patrimoniu este nevoie de 700.000 de euro. Muzeul Primei Şcoli Româneşti nu este în patrimoniul judeţului, ci aparţine de biserică, astfel că nu se pot accesa fonduri europene pentru reparaţii.

Directorul muzeului, preotul Vasile Oltean face apel la braşoveni să doneze cât pot pentru a strânge bani de reparaţii. Muzeul se întreţine din taxele de intrare 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii. Vizitatori nu prea sunt deşi Prima Şcoală Românească este o atracţie importantă. Autocarele cu turişti o ocolesc deoarece în zonă nu este parcare.  Muzeul a primit 200.000 de lei de la Ministerul  Culturii, dar majoritatea banilor s-au dus pe expertize şi documente fără de care nu se poate face nimic în clădirile de patrimoniu.

Braşovenii care doresc ajute muzeul, pot face donaţii în contul RO34BRDE080SV05848350800 - Fundaţia Prima Şcoală Românească. O altă variantă ar fi ca braşovenii să meargă în număr mare la Muzeul Primei Şcoli Româneşti, să îl viziteze, să plătească taxa de intrare şi astfel să ajute la strângerea de fonduri.

„Acum 25 de ani, am mai făcut aşa o campanie de strângere de fonduri sub  genericul Daţi un leu pentru muzeu!. Ziarele aveau un colţişor în care se înscriau zilnic sumele strânse. A fost o chestiune formidabilă! Cu banii strânşi am renovat clădirile din spatele bisericii, unde sunt acum muzeele“, a declarat Vasile Oltean, care speră că braşovenii vor ajuta încă odată unul dintre cele mai importante muzee ale oraşului.

Clădirea este la un pas de părbuşire
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite