Braşovul va fi iluminat în auriu, argintiu şi roşu de sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roşu, auriu şi argintiu sunt culorile luminiţelor şi ornamentelor de iarnă ce vor fi montate începând de luna aceasta în centrul vechi al oraşului, pentru a fi aprinse pe 6 decembrie, de Moş Nicolae. În jurul bradului va fi şi o zonă specială pentru fotografii.

Potrivit administratorului public al municipiului, Miklos Gantz, primăria intenţionează să extindă numărul străzilor ce vor fi împodobite, iar ornamentele vor fi şi ele noi.  Pe stâlpii din jurul Parcului Central, pe bulevardele Eroilor şi N Iorga, precum şi în zona Casa Armatei, ornamentele vor fi în forma unor globuri cu beteală, argintii cu dimensiuni de 3 x 1,56 metri. De la Rectorat pe strada Mureşenilor şi Şirul Dima, vor fi montate pe stâlpi panouri cu dimensiunea de 3 x 1 metri, cu fundiţe roşii luminoase, completate de figurine în formă de acadea, turtă dulce şi steluţe, aurii şi argintii. 

Tavanul de ghirlande luminoase de pe strada Republicii va fi păstrat şi în acest an, iar municipalitatea intenţionează să îl extindă şi pe străzile Michael Weiss, Apollonia Hirscher (partea pietonală, dintre Piaţa Sfatului şi strada Poarta Şchei), Piaţa Enescu, Diaconu Coresi şi Postăvarului. De asemenea, îngerii luminoşi de la intrarea pe strada Republicii vor fi înlocuiţi cu două figurine înfăţişând cea mai cunoscută reprezentare a Spărgătorului de nuci. 

În Piaţa Sfatului, cei nouă stâlpi de iluminat public vor fi ornaţi pe acelaşi model ca bradul pentru a fi replici mai mici ai acestuia, acesta fiind un alt element de noutate în acest an. Bradul, ca şi stâlpii, vor reuni toate cele trei culori ale luminiţelor din restul zonelor, respectiv roşu, auriu şi argintiu. 

„Având în vedere faptul că în fiecare an, braşovenii şi turiştii se fotografiază alături de bradul de Crăciun, în acest an vom amenaja o zonă destinată fotografierii, unde vom încerca să aducem două elemente noi: un jilţ al Moşului Crăciun, încadrat de două figurine-soldat din Spărgătorul de nuci, şi o carte de poveşti luminoasă, care va purta logo-ul deja cunoscut al evenimenteleor de iarnă Braşov - oraş din poveste. La sfârşitul acestei săptămâni vom definitiva ultimele aspecte privitoare la iluminatul de sărbătoare şi vom şti exact cum va arăta şi bradul“, a declarat administratorul public al municipiului, Miklos Gantz.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite