Braşov Jazz & Blues Festival aduce şase concerte de excepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sharrie Wiliams concertează pentru a a doua oară la Braşov. FOTOgoogle.com
Sharrie Wiliams concertează pentru a a doua oară la Braşov. FOTOgoogle.com

Festivalul a ajuns la a IV-a ediţie şi se va desfăşura între 24 şi 26 noiembrie. Vor fi concerte unul şi unul, iar două dintre cele şase trupe care vor urca pe scenă sunt în premieră în România.

Pe parcursul celor trei zile de festival vor avea loc şase concerte, cu artişti din România, Norvegia, Israel, Ungaria, Italia, Marea Britanie şi S.U.A. Unele trupe sunt în premieră în România. Concertele vor fi la Teatrul Sică Alexandrescu.

„Credem că este un festival făcut corect, ca şi celelalte evenimente ale Asociaţiei Culturale Fanzin, la care invităm specialişti care să ne consilieze. În acest caz, specialiştii sunt Bertie Barbera, care a şi fost prezentatorul festivalului în toate cele trei ediţii anterioare, şi Cătălin Toader, redactor-sef la o revistă muzicală de prestigiu şi care de asemenea are cunoştinţe temeinice în domeniul muzicii jazz şi blues. Ei sunt cei care ne-au recomandat ce trupe să chemăm la acest festival şi care ne-au dat sfaturi pentru organizare. Ne bucurăm că am reuşit să o readucem pe scenă pe Sharrie Williams, una dintre vocile cele mai cunoscute ale blues-ului american actual, şi care a mai participat la festival şi în urmă cu doi ani. Facem eforturi să fie un eveniment complex, bine făcut, de care Braşovul are nevoie şi pe care vom încerca să îl creştem şi mai mult“, a declarat Marian Gâlea, preşedintele Asociaţiei Culturale Fanzin, organizator al festivalului.

Preţul unui abonament este de 200 de lei pentru toate cele trei seri de festival, dar există un număr limitat de 100 abonamente. Preţul biletelor este de 75 de lei pe seară, pentru zilele de 24 şi 25 noiembrie, şi de 95 lei pentru sâmbătă, 26 noiembrie. Toate informaţiile despre festival le găsiţi pe site-ul oficial, www.brasovjazz.ro

 Programul Festivalului

Joi, 24 noiembrie, ora 19:00
CHAT NOIR QUARTET (ITALIA)
SUBMOTION ORCHESTRA (MAREA BRITANIE)

Vineri, 25 noiembrie, ora 19:00
LUIZA ZAN & HUNGARIAN ALL STARS (ROMÂNIA/UNGARIA)
PER „THE BASS VIKING” MATHISEN SUPER TRIO (NORVEGIA/ISRAEL/MAREA BRITANIE)

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 19:00
THE JIMMYS (USA)
SHARRIE WILLIAMS & BAND (USA)

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite