Încep lucrările la pista Aeroportului. Romatsa va investi în echipamente de zbor. Consiliul Judeţean s-au putea asocia cu Primăria pentru realizarea investiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat că lucrările la pistă vor începe săptămâna viitoare, după ce au fost obţinute toate avizele necesare. În plus instituţia va investi 800.00o de euro în turnul de control.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat că Romatsa este interesată să investească în Aeroport. „Execuţia pistei este o realitate. Avem toate avizele, toate autorizaţiile încât să putem începe lucrările. Am fi vrut ca în această săptămână să le începem, dar din cauza vremii nefavorabile am amânat pentru săptămâna viitoare. Am promis că în acest an începem lucrările la pistă şi ne ţinem de cuvânt, iar firma Vectra Service SRL, care a câştigat licitaţia, poate face acest lucru. În acelaşi timp, ROMATSA ne-a dat răspunsul scris că se vor angaja în echiparea cu toate instalaţiile de navigaţie şi echipamentele electronice pentru urmărirea traficului aerian“, a declarat Aristotel Căncescu, într-o conferinţă de presă.

Totodată, preşedintele CJ Braşov a precizat că nu exclude o viitoare asociere şi cu Primăria Braşov pentru construcţia terminalului pentru care ar fi nevoie de 20 de milioane de euro. „Acest proiect este un lucru bun care merită atenţie, tocmai de aceea ieri am dizolvat Asociaţia pe care o constituisem împreună cu IAR Ghimbav şi Aerodromul Iosif Şilimon (asociaţie constituită în vederea amenajării unui aerodrom la Braşov – n.r.), ca să nu fie considerată un obstacol pentru proiectul aeroportului de la Ghimbav. Trebuie să vedem toate detaliile acestui proiect pentru a ştii la ce ne raportăm”, a precizat George Scripcaru, primarul Braşovului, citatd e newsbv.ro.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite