Începe reabilitarea Drumului de sub munte care face legătura între Braşov şi Sibiu. Va fi o alternativă la DN1 care este aglomerat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este pentru prima dată când Braşovul solicită şi obţine finanţare europeană pentru reparaţia unui drum. Contractul care a fost deja semnat este în valoare de 147 de milioane de lei.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a semnat miercuri contractul de finanţare pentru acest proiect. Drumul interjudeţean numit Drumul de sub munte facilitează legătura între Braşov şi Sibiu. Având o lungime totală de 51,3 km, această arteră, formată din trei porţiuni de drumuri judeţene (DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P), străbate localităţile Şinca-Veche, Şercăiţa, Bucium, Mărgineni, Sebeş, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguş, Viştea de Sus, Victoria, Ucea de Sus şi poate reprezenta o alternativă de transport la DN 1. Valoarea totală a proiectului este de 147.417.404,35 lei. Din aceşti bani, 123 de milioane de lei vin de la Uniunea Europeană.

Odată cu dezvoltarea infrastructurii, autorităţile judeţene cred că în zonă vor fi atraşi investitori, dar şi mult mai mulţi turişti, având în vederea frumuseţile locului.

Având în vedere succesul acestui proiect, Consiliul Judeţean a depus şi o cerere finanţare pentru modernizarea drumului judeţean care face legătura între Braşov şi Covasna. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 34 de milioane de euro

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite