Încep negocierile pentru desemnarea constructorului Autostrăzii Braşov-Comarnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada va avea 58 de kilometri. FOTOArhivă.
Autostrada va avea 58 de kilometri. FOTOArhivă.

CNADNR va începe miercuri negocierile pentru desemnarea câştigătorului contractului de construcţie şi operare a autostrăzii Comarnic - Braşov cu cei patru ofertanţi înscrişi pe listă, termenul pentru finalizarea acestora fiind luna august, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul delegat Dan Şova.

Ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse la finele lunii februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci - Strabag - Aktor şi Impregilo - Salini.

Autostrada va trece pe lângă cele mai importante staţiuni de pe Valea Prahovei. Aceasta va începe la Comarnic, trece pe lângă Buşteni, Sinaia, Poiana Ţapului, Predeal şi Rasnov şi iese după Braşov, la Cristian. De-a lungul autostrăzii sunt prevăzute noduri rutiere la Sinaia, Buşteni şi Predeal.

CNADNR a primit oferte din partea unei companii din China şi a trei asocieri de firme pentru proiectarea, construcţia, finanţarea şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, printre ofertanţi fiind şi companiile Vinci şi Aktor, care s-au retras din acest proiect în urmă cu trei ani. Astfel, pe listă s-au înscris compania China Communications Construction şi asocierea formată din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, precum şi asocierea formată din Impregilo şi Salini. Premierul Victor Ponta a anunţat dinainte de a se cunoaşte câştigătorul că sectorul de autostradă concesionat va fi taxat. „Cei care fac această concesiune vor pune barieră şi vor pune taxă", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

În documentaţia CNADNR se arată că, de fapt, noua autostradă va ajunge până în zona localităţii Cristian. Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov se compune din două secţiuni: Comarnic-Predeal (în lungime de 36,2 km) şi Predeal-Cristian (21,8 km). Traseul autostrăzii va cuprinde 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2.890 de metri. Finanţarea pentru autostradă de de 6,6 miliarde de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite