13 proiecte de cercetare la Universitatea Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetările sunt finanţare de Consiliul Judeţean, iar la final rezultatele vor fi făcute publice. În plus cercetările vor putea fi folosite în domeniile pentru care au fost realizate.

Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de valorificare a resurselor de cercetare ştiinţifică din cadrul Universităţii, atât în scopul rezolvării unor probleme identificate la nivelul comunităţii judeţului Braşov, cât şi al aplicării strategiilor şi politicilor de dezvoltare comunitară de către administraţia publică judeţeană.

În cadrul programului „Granturi pentru echipe interdisciplinare” derulat de Universitatea „Transilvania”, reprezentanţi ai executivului CJ Braşov şi ai instituţiilor subordonate au propus opt arii tematice de cercetare care răspund nevoilor comunităţii braşovene: asistenţă socială, cultură, dezvoltare durabilă, informatizare, învăţământ special, sănătate, turism şi studii juridice. Bugetul alocat la nivelul universităţii este de 597.000 lei.

„Apreciez în mod deosebit colaborarea cu Universitatea «Transilvania», care ne onorează şi aduce reale beneficii judeţului Braşov. Sunt convins că implementarea acestor proiecte, prin intermediul cărora este valorificat prestigiosul potenţial ştiinţific al Universităţii, va îmbunătăţi activitatea în domenii prioritare pentru administraţia judeţeană cum sunt asistenţa socială, învăţământul special şi sănătatea. Faptul că 9 din cele 13 proiecte au în vedere analiza nevoii de servicii sociale şi rezolvarea unor probleme acute cu care se confruntă elevii cu nevoi speciale şi pacienţii din spitalele aflate sub autoritatea administraţiei judeţene denotă rolul determinant al Universităţii în viaţa socială a comunităţii braşovene, rol pe care noi îl salutăm”, afirmă preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Proiectele se vor finaliza cu prezentarea publică a raportului de cercetare, iar rezultatele vor fi publicate pe pagina web a universităţii. Echipa fiecărui proiect este constituită din membri din cel puţin două facultăţi, fiind implicate cadre didactice din 14 din cele 18 facultăţi ale universităţii. Suma maximă acordată unui proiect sub formă de grant este de 46.000 de lei. Durata grantului este de maximum 12 luni. Proiectele vor fi implementate în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare al Universităţii „Transilvania”.

„ Cercetarea ştiinţifică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov este unul dintre pilonii majori de creştere şi dezvoltare instituţională. Ne propunem ca prin programe integrate cu nevoile comunităţii braşovene să valorificăm resursa umană calificată pe care o avem în universitate şi să contribuim la consolidarea ariilor de cercetare interdisciplinare, să ne poziţionăm proactiv în raport cu nevoile comunităţii braşovene” afirmă Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania.

Proiectele de cercetare finanţare:

„Harta problemelor sociale şi a nevoii de servicii sociale din judeţul Braşov. Direcţii prioritare privind dezvoltarea serviciilor sociale în judeţul Braşov”;

„Cartografierea strategică a patrimoniului cultural imaterial al Ţării Făgăraşului”;

„Contribuţii privind actualizarea strategiei de dezvoltare a judeţului Braşov”;

„Populaţia judeţului Braşov - evoluţie, situaţie actuală, previziuni orizont 2060. Analiza şi impactul fenomenului de îmbătrânire demografică”;

 „Profesorul itinerant - pion al integrării elevilor cu CES în şcoala de masă, Program de formare exploratorie a profesorilor itineranţi”;             

„Terapiile asistate de cai - noi metode de creştere a calităţii vieţii copiilor cu cerinţe sociale şi educaţionale speciale”;

„Sistem de urmărire a mişcării în timp real pentru exerciţii de kinetoterapie a persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale”;  

„Identificarea pacienţilor cu demenţă, fără suport social, în vederea reducerii costurilor de spitalizare pe secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi a Spitalului Clinic de Psihiatrie Braşov”;                

„Responsabilitate, Strategie, Prioritizare şi Integritate în Dezvoltarea Regională, durabilă a sistemului de sănătate din judeţul Braşov”;

 „Intervenţii pentru îmbunătăţirea prognosticului nou-născuţilor cu greutate mică la naştere”;

„Studiu asupra mecanismelor moleculare de rezistenţă antimicrobiană ale germenilor cu potenţial de nosocomialitate din spitalele publice braşovene”;

 „Recuperare medicală şi reintegrare socială pentru pacienţii cu sechele după accident vascular cerebral, utilizând realitatea virtuală”;

„Legalitate - oportunitate, raportul dintre acestea în actul administrativ şi identificarea factorilor de risc, în vederea asigurării bunei administrări”.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite