VIDEO Un brăilean cultiva canabis în propriul apartament. A modificat ilegal instalaţia electrică ca să nu îl dea de gol factura de electricitate
0
Procurorii DIICOT Brăila au reţinut astăzi un bărbat pentru 24 de ore sub suspiciunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Oamenii legii au descoperit la locuinţa acestuia o cultură in-door de canabis, dar şi instalaţiile necesare întreţinerii culturii, îngrăşăminte şi alte substanţe utile dezvoltării plantelor.
Procurorii DIICOT susţin că, în perioada mai 2016 – aprilie 2017, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Costel Dumitru, originar din Brăila, a cultivat droguri de risc, fără drept, înfiinţând mai multe culturi de canabis la domiciliul său, precum şi la subsolul unei locuinţe în care locuia fără forme legale.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că bărbatul a modificat ilegal instalaţia electrică a locuinţei, pentru a disimula consumul mare de energie necesar administrării culturii.
”La data de 06.04.2017 procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila au efectuat o percheziţie la locuinţa inculpatului situată pe raza municipiului Brăila, ocazie cu care a fost descoperită o cultură in-door de canabis cu 23 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare, cultivate în ghivece, instalaţii necesare întreţinerii culturii, îngrăsăminte şi alte substanţe utile dezvoltării acesteia, precum şi cantitatea de 626 de grame de canabis”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.
Bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.