Sute de şoferi amendaţi şi zeci de permise de conducere şi certificate de înmatriculare reţinute
0Cele mai întâlnire abateri de la legislaţia rutieră sunt şofatul fără permis şi sub influenţa alcoolului, viteza excesivă şi neacordarea de prioritate pietonilor la trecerile marcate cu zebră.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii rutieri din judeţul Brăila în ultima săptămână, au fost constatate 399 de abateri la regimul rutier, fiind reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 16 permise de conducere auto.
De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 6 certificate de înmatriculare. Una dintre cele mai întâlnite abateri de la legislaţia rutieră este şofatul sub influenţa alcoolului.
De pildă, pe 7 ianuarie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie comunal Tufeşti l-au oprit în trafic pe un consătean, în vârstă de 47 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii de domiciliu. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,65 mg/l.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.