Spaima unei comune din judeţul Brăila a ajuns după gratii. Sătenii răsuflă uşuraţi
0Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele lui I.Nicuşor (37 de ani), deţinute în municipiu şi în comuna Gropeni, cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, şantaj, port ilegal de armă albă, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală şi violare de domiciliu.
În fapt, în perioada martie-octombrie 2012, acesta a ameninţat cu acte de violenţă două familii şi un localnic, toţi din comuna Gropeni, pe fondul unui conflict anterior când a intrat, fără drept, în curtea locuinţei unuia dintre ei. De asemenea, pentru a-i determina să renunţe la plângerile formulate împotriva lui, acesta a continuat să-i ameninţe cu acte de violenţă şi, mai mult, pentru a-i şantaja, a depus o reclamaţie împotriva uneia dintre familii, în mod tendenţios, pentru violare de domiciliu.
"Una dintre plângerile acestei familii se referea şi la refuzul acestuia de a le returna două plase pentru pescuit, pe care i le împrumutase în luna octombrie 2012, când cei doi soţi s-au deplasat la domiciliul lui din municipiu să le ceară şi, timp de aproximativ două ore, i-a lipsit de libertate în mod ilegal în locuinţa lui şi i-a ameninţat cu o sabie, producându-i leziuni la nivelul mâinii stângi bărbatului, pentru a-i convinge să-şi retragă plângerile", se arată într-o notă de presă a Poliţiei.
Dosarele penale întocmite pe numele lui, la Postul de Poliţie Comunal Gropeni şi la Poliţia Municipiului Brăila, au fost conexate şi cercetările au fost preluate de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale care, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate, l-au depistat la locuinţa din comuna Gropeni, l-au condus la sediul Poliţiei pentru continuarea cercetărilor, reţindu-l pe bază ordonanţă, pentru primele 24 de ore, şi încarcerându-l în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul I.P.J. Brăila.
"Pe 27 mai a.c., poliţiştii l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila care şi-a însuşit propunerea de arestare preventivă şi au înaintat-o instanţei de judecată care a emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor amintite", ne-a declarat ipp Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Inculpatul a fost reîncarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.