Metode de luptă împotriva emfizemului pulmonar, boala care sufocă fumătorii. Problema aparatelor de aer condiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO adevarul.ro
FOTO adevarul.ro

Emfizemul pulmonar, o boală gravă a plămânilor, este doar unul dintre numeroasele efecte grave ale fumatului. Afecţiunea apare atunci când alveolele din plămâni sunt lezate de fumul de ţigară sau de factorii poluanţi din mediu, încetând să funcţioneze corespunzător.

Specialiştii explică mecanismul în felul următor: fumul de ţigară palalizează cilii, acei perişori minusculi care îndepărtează din căile respiratorii microbii, particulele şi compuşii iritanţi. În consecinţă, aceşti factori nocivi invadează alveolele din plămâni, iar în final le distrug. Când aleveolele nu mai expluzează suficient aer stătut din plămâni, pacientul se va simţi obosit şi va respira greu.

Renunţarea la fumat este esenţială pentru combaterea acestei boli. După aproximativ nouă luni de la ultima ţigară, cilii încep să funcţioneze normal din nou. Chiar dacă leziunile de pe plămâni nu se vindecă, evoluţia bolii este încetinită.

Specialiştii atrag atenţia că şi fumatul pasiv afectează plămânii, mărind riscul crizelor de emfizem în cazul pacienţilor care suferă deja de această boală. În cazul acestor pacienţi, riscul crizelor poate fi redus dacă se evită atât fumul de ţigară cât şi vaporii de vopsea şi de parfum, mirosul de lumânări aprinse şi de beţişoare parfumate. Inclusiv mirosul puternic de mâncare gătită poate provoca tuse sau respiraţie greoaie.

În locuinţă trebuie menţinută o umiditate cuprinsă între 40 şi 50%, iar curăţarea periodică filtrelor aparatelor de aer condiţionat este esenţială pentru îndepărtarea agenţilor iritanţi din aerul respirat în locuinţă.

Medicii recomandă, totodată, cât mai multă mişcare în aer liber, nepoluat. „Plimbările în zone de munte sau în climat marin ajută foarte mult la eliminarea substanţelor toxice din interiorul plămânilor. De asemenea, salinele au un efect benefic”, spune medicul brăilean Andreia Gavrilescu.

Cititi si

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite