Locuri de parcare puţine, dar la preţuri de lux, la Brăila. 400 de lei costă "plăcerea" de a avea bolid în faţa casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

16 lei pe lună costă, la Brăila, închirierea unui loc de parcare. Ceea ce înseamnă, pe an, peste 190 e lei, sumă net superioară preţurilor in Bucureşti, unde un loc de parcare ajunge la 80  de lei pe an. Cum se explică această diferenţă crasă între tarife?

Autorităţile nu au comparat nicioată aceste preţuri, însă susţin că ele au fost aprobate, la Brăila, în baza unei hotărâri de Consiliu Local Municipal, încă din 2005.

"Scump, domnule, scump. Nu-i posibil aşa ceva! Ce, locurile noastre de parcare au aur?", ne-a spus Marin Vizireanu, brăilean, 54 de ani. 

Ba chiar, diferenţa ar fi că, la Brăila, un loc de parcare inscripţionat poate fi folosit 24 de ore din 24, în vreme ce în alte oraşe ar fi folosit doar e la orele 22.00 la 6.00.

Culmea este că, indiferent de zonă, la Brăila, locul de parcare, chiria pentru acesta, ajunge la 16 lei pe lună.

În Brăila sunt 7.600 de locuri de parcare. Banii rezultaţi din închirierea acestora se duc la bugetul local.

"Numai la Brăila se poate întâmpla aşa ceva. Peştele de la cap se împute, acolo sus la Consiliu e problema! Dar ce poţi să faci?! Cu cine să te iei de gât?", ne-a spus, sub protecţia anonimatului, un taximetrist de pe Calea Galaţi.

Nici măcar directorul Serviciului de utilităţi publice, Dan Apostol, nu are o explicaţie cu privire la această diferenţă de preţuri: "Preţul a fost stabilit în 2005, nu ştiu pe ce criterii, s-a aprobat de către consilieri".

Vestea proastă este că peste scurt timp se va supune din nou în dezbatere această situaţie şi nu este exclus ca preţul să mai crească.

Aşteptăm sugestiile şi comentariile voastre pe braila.adevarul.ro

"Nu e poibil aşa ceva! Chiar e bătaie e joc! Nu primim niciun avantaj. Parcările nu sunt toate luminate, nu ni le deszăpezeşte nimeni", a adăugat şi Costică Varga, un alt şofer din Brăila.

Tarifele au fost publicate de Mediafax, iar Brăila se numără în TOP 10 cele mai scumpe locuri de parcare.

Un calcul simplu arată că dacă anual impozitul pentru o maşină cu o capacitate medie de 1400 cmc impozitul este de 200-220 lei, per total, un brăilean trebuie să scoată din buzunar, doar pentru a-şi vedea maşina frumos parcată în faţa blocului, peste 400 de lei.

Nu mai punem la socoteală: plăcuţele de frână, amortizoarele şi planetarele "zăpăcite" în gropile oraşului, dar nici rovigneta, ITP-ul şi asigurarea obligatorie, RCA.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite