Genialul de la Brăila: lăsat în orfelinat cu cele mai cumplite boli, a ajuns student la Inginerie Aerospaţială: „Dacă eram lăsat la părinţii naturali, azi eram mort”

Publicat: 12.10.2015 16:20

Ultima actualizare: 10.08.2022 22:26

Student în anul IV la Facultatea de Inginerie Aerospaţială Bucureşti, Ionuţ Oprea are în spate o poveste impresionantă. Acum 23 de ani, când a venit pe lume, părinţii l-au abandonat în maternitate, speriaţi de malfromaţiile cu care se născuse, dar şi de diagnosticele puse de medici, care nu îi dădeau şanse de supravieţuire.

Un înger cu chip de om, care i-a devenit mamă de împrumut, avea, însă, să îi schimbe complet destinul, transformându-l într-un tânăr genial.

Ionuţ Oprea şi-a petrecut primii patru ani din viaţă mai mult internat prin spitalele din Brăila. Fusese diagnosticat cu mai multe boli crunte, printre care cea cunoscută ca „gură de lup”, întârziere în dezvoltare neuro-psiho-motorie de grad II (formă severă), encefalopatie cronică, nanism hipofizar. La vârsta de un ani, părinţii săi naturali l-au luat pentru scurt timp acasă, în satul lor natal, Pitulaţi, din judeţul Brăila. În scurt timp, însă, l-au adus, într-o stare de sănătate mult înrăutăţită, aproape mort, la un orfelinat brăilean. De aici, Ionuţ a ajuns la Secţia de Neuro-Psihiatrie Infantilă (NPI) a Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” din Brăila.

La vârsta de 4 ani, Ionuţ avea doar câteva kilograme. Aşa l-a cunoscut Alina Dumitru, care, atunci, la 22 de ani, făcea practică pentru postul de educator în cadrul secţiei NPI. Alina îl vedea zilnic pe băiat cum stătea nemişcat, privind pe o fereastră, cu ochii mari şi trişti. „Avea enterocolită, iar ficatul îi era afectat din cauza medicametelor dar şi pe fond afectiv, organismul era extrem de slăbit, dăduse în septicemie, hipocalcemie, nu asimila proteine.

„I se vedeau oasele”

„Eram în practică şi, de multe ori când intram în salonul lui, îl vedeam stând pe calorifer, cu picioruşele între perete şi calorifer, cuminte, aproape nemişcat, privind pe fereastră. Avea o piele atât de subţire, că i se vedeau venele, oasele. Mă uitam în foaia lui şi le atrăgeam colegilor atenţia că au greşit vârsta, fiindcă avea doar patru kilograme. Uneori, găseam toată secţia în picioare, în jurul lui, cu lumânări aprinse, pentru că părea că pierde lupta pentru viaţă”, ne-a povestit Alina Dumitru.

Ionuţ, în primii ani de viaţă

Impresionată de starea micuţului, Alina a văzut la acesta o sclipire care a făcut-o să înţeleagă că, în interiorul lui, neştiut de nimeni, copilul dădea o luptă crâncenă pentru supravieţuire. Momentul revelator a fost când, pus în faţa unor cuburi colorate, Ionuţ a început să le combine în moduri surprinzătoare, cu mânuţele lui plăpânde.

„Alţi copii de pe secţie, chiar dacă din punct de vedere fizic păreau mai bine decât el, nu reuşeau nici măcar să înţeleagă diferenţa dintre un cerc şi un pătrat. Intelectul lui era altfel, combina piesele, făcea puzzleuri, lego, orice. Mă jucam tot mai des cu el şi mă minunam de felul în care progresa”, povesteşte brăileanca.

Pasul decisiv care avea să cimenteze relaţia dintre tânăra educatoare şi micuţul ei protejat s-a produs în toamna anului 1996, când o organizaţie umanitară britanică a dat în folosinţă un spital modern în Cernavodă. Atunci, patru angajaţi ai secţiei NPI Brăila au fost invitaţi să participe la o acţiune de prezentare a noului spital. Fiecare asistentă sau educatoare din cele patru a avut voie să ia cu ea câte un copil. Printre ele se afla şi Alina, care l-a ales, evident, pe Ionuţ, şi a insistat să îl ea cu ea, chiar dacă era avertizată de cadrele medicale că starea lui de sănătate s-ar putea înrăutăţi în timpul excursiei.

Prima noapte acasă

Totul a decurs bine, iar când au revenit în secţie, seara târziu, la ora 23.00, pentru că Ionuţ dormea în braţele ei, Alina i-a cerut voie medicului de gardă să îl ia acasă. I s-a dat voie să facă acest lucru, pe semnătură, fiind avertizată să sune anunţe imediat pentru orice problemă s-ar fi putut ivi. „A dormit foarte bine toată noaptea, dar tot timpul am fost în alertă, şi eu şi mama, care atunci l-a cunoscut prima dată. Îi povestisem de el, ştia despre ce este vorba şi s-a minunat şi ea de cât era de mic şi de fragil”, îşi aminteşte Alina.

Ionuţ, după ce a fost luat în plasament de Alina

Având suportul deplin al familiei, educatoarea a început să îl ia acasă tot mai des pe Ionuţ, pe semnătură, iar dragostea pe care i-a oferit-o copilului a făcut minuni. Acesta a început să se întremeze văzând cu ochii, să mănânce şi, într-un final, să zâmbească. Încurajată de progresele făcute de copil, Alina Dumitru a încercat să îl înfieze. Nu a fost posibil, însă, pentru că părinţii lui naturali s-au opus. Fără să se descurajeze, a luat decizia de a-l lua pe Ionuţ în plasament, iar totul s-a oficializat pe 15 august 1997.

Ca o adevărată mamă, Alina l-a îngrijit pe Ionuţ cu devotament, iar bolile lui au fost învinse una câte una. Singura problemă care a persistat a fost “gura de lup”. Ionuţ a suferit patru intervenţii chirurgicale, două în primii ani de viaţă şI două după ce a fost luat în plasament. A purtat, apoi, vreme de câţiva ani, aparat dentar, iar acum are o dantură cât se poate de normală. „Acum, problema e rezolvată, în mare parte. Mai are nevoie, totuşi, de o reconstrucţie facială, pentru a i se corecta buza superioară şi o deviaţie de sept, care încă îi mai provoacă dificultăţi de respiraţie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să le rezolvăm şi pe acestea. Deocamdată nu putem, pentru că operaţia este destul de scumpă, costă 2.500 de euro”, ne-a spus Alina Dumitru.

A intrat la două facultăţi

Ionuţ a fost pe deplin acceptat de familia Alinei. Fratele şi sora ei l-au botezat. Iar peste ani, când s-a căsătorit şi a născut un copil, Mihail, acum în vârstă de 13 ani, cel care l-a botezat a fost Ionuţ. El şi cu Mihail se înţeleg acum foarte bine, ca doi adevăraţi fraţi. „Eu sunt parte din familia Dumitru. Dacă aş fi fost la părinţii naturali, azi n-aş mai fi existat. Eram mort acum”, a declarat cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" Ionuţ Oprea care, chiar dacă poartă numele de familie al părinţilor naturali, nu mai ţine deloc legătura cu aceştia. Doar cu sora sa, care locuieşte în Bucureşti, se mai vede din când în când. Ionuţ este acum student în anul IV la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti. În ciuda dificultăţilor de vorbire din primii ani de şcoală, a progresat continuu reuşind, prin forţe proprii, să ia Bacalaureatul şi să intre la o facultate de stat.

„Întâi am vrut să fac Inginerie Medicală, dar mi-era teamă de biologie. Am dat la ambele facultăţi şi am intrat. Am ales Ingineria Aerospaţială, fiindcă era o frumoasă necunoscută pentru mine, cu multă matematică şi multă fizică. Am făcut pregătire înainte de Bac şi am învăţat pe rupte. Acum sunt în anul al IV-lea şi am ales Mentenanţă Nave Spaţiale”, spune Ionuţ, mărturisind că, după absolvirea facultăţii, şi-ar dori să facă un master în străinătate.

Citiţi şi