FOTO Angajaţii Laminorul S.A. Brăila, cu păpuşa spânzurată, la protest în faţa Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperarea celor aproximativ 200 de salariaţi ai SC Laminorul SA Brăila a atins cote maxime. Astăzi,  aceştia au pichetat Prefectura, preţ de două ore, în încercarea de a determina autorităţile să aibă ochi şi pentru ultima redută a metalurgiei brăilene.

Simbolul protestul a fost, e departe, o păpuşă din cârpă, scâlciată şi murdară, care anina într-un ştreang de o pancartă cu mesajul adecvat.

"Această păpuşă pânzurată reprezintă un simbol al disperării noastre, legat de gestul colegului nostru de la Câmpia Turzii. Suntem dispuşi să mergem până la capăt, să ne strigăm nemulţumirile în faţa Guvernului şi chiar a Ambasadei Rusiei la Bucureşti", a declarat Constantin Iarca, liderul Sinicatului Metal 94.

În aceeaşi notă, protestatarii au strigat: "Vrem să muncim! Mechel ne-a trădat, ne-a vândut pe doi lei! Nu suntem sclavii nimănui".

Cu vocile gâtuite şi ochii umezi, oamenii şi-au mărturisit disperarea de-a nu mai avea ce pune pe mesele copiilor.

"Nu pot să mă uit în ochii fiului meu şi să-i spun că nu mai avem bani de pâine. E groaznic ce ni se întâmplă. Mechel ne-a vândut pe nimic, iar utilajele şi patrimoniul combinatului sunt duse la fier vechi", a adăugat un alt protestatar.

Protestul s-a soldat cu o discuţie între protestatari şi prefectul Mihaela Marcu. Constantin Iarca a depus o listă cu revendicări, spre ştiinţa reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Reamintim că Mechel din Rusia a cumpărat Laminorul Brăila cu 7 milioane de dolari, a isponibilizat şi trimis în şomaj sute de oameni, iar în luna februarie le-a dat lovitura de graţie şi a vândut compania, la pachet, cu "fabuloasa" sumă de 52 de euro fără TVA.

Citeşte mai jos o analiză completă a avatarurilor angajaţilor Laminorul: 

Mechel Rusia a ajuns în Brăila la începutul anului 2011 şi a preluat 98% dintre acţiuni în schimbul a şapte milioane e euro. Pe atunci, Laminorul Brăila, trecut prin furcile caudine ale privatizării, ajuns şi ultimul mamut industrial al judeţului, asigura locuri de muncă pentru 730 de persoane.

braila

În timp, Mechel a dat afară câte 10-30 de oameni, fără a anunţa concedieri collective pentru a fi nevoie de plăţi compensatorii. Doar în 2012 au fost disponibilizaţi 200 de angajaţi, iar aceştia au primit până la 15 salarii comensatorii. Acum, numărul salariaţilor se ridică la 370. Aceştia au ieşit, marţi, în stradă, solicitând reînceperea activităţii la Laminorul.

Obiectul principal de activitate al noului patron este comerţul engross cu maşini şi echipamente. Sindicatul de la Laminorul spune că tranzacţia are de fapt scopul de a masca "mânăriile" făcute de "Mechel" la unităţile controlate. 

Ieri, salariaţii de la "Laminorul" Brăila au pichetat sediul unităţii cerând reluarea activităţii de producţie, fără să ştie ce se întâmplă în spatele uşilor închise de la Mechel.

Grupul rus "Mechel" a anunţat, ieri seară, că a vândut toate cele cinci combinate metalurgice din România, inclusiv "Laminorul" Brăila pentru 230 de lei. "Invest Nikarom" este controlată de două persoane cu cetăţenie rusă, Chumakova Svetlana (55 de ani) şi Chumakov Victor (58 de ani), asociaţi în părţi egale. 

Măsura vânzării la un preţ simbolic a celor 5 companii face parte din strategia revizuită a Mechel care se axează acum pe renunţarea la activele care nu se încadrează în profilul de bază al grupului. 

Ca-n “Oameni şi melci”

“De trei luni suntem în şomaj, ni se dau doar 75 la sută din salariu, dar noi vrem să muncim. Nu mai vrem să se vândă societatea la fier vechi, să se reia producţia”, ne-a spus Virgil Costea, muncitor la Laminorul Brăila.

Oamenii conştientizează că, deşi sunt plătiţi, banii se vor termina, tocmai fiindcă nu provin din activitatea de producţie, ci din vânzarea activelor.

“Se vând terenurile, se dezmembrează utilajele, e hoţie la drumul mare. Vom ajunge să murim de foame, nu mai merge nimic în Brăila”, a adăugat Gheorghe Popa, un alt muncitor.

Mai mult, sindicaliştii au cerut în trei rânduri intervenţia Guvernului în acest caz şi chiar au ameninţat că vor picheta sediul Guvernului şi al Ambasadei Rusiei.

“Vom închiria autocare şi vom merge la Bucureşti. Nu se mai poate aşa. E o pată ruşinoasă pe obrazul statului nostrum”, a susţinut Constantin Iarca, liderul Sindicatului Metal 94, cel care a şi scos, ieri, oamenii în stradă.

Mai mult, Iarca susţine că tranzacţia făcută, aseară, la urgenţă, nu este decât o mânărie: “O mascaradă a patronilor ruşi. E o hoţie la drumul mare. Vom acţiona în consecinţă, aşteptăm să vedem ce spune noul patron, dare u nu consider că a avut loc o vânzare, ci mai degrabă o mânărie”.

Fără putere

Chiar dacă numărul şomerilor nu a crescut brusc odată cu disponibilizările de la Laminorul, Grupul Mechel a reuşit să îngroaşe rândurile pauperilor şi la Brăila, astfel încât autorităţile locale au fost nevoite să adopte măsuri special de protecţie social.

“În primul rând ne gândim să ajustăm taxele şi impozitele, aşa încât populaţia fără ocupaţie să nu aibă semnificativ de suferit. Nu putem, altfel, să ne erijăm în secretari de partid şi să intervenim în deciziile unor patroni. Vorbim aici despre afacerile private ale companiei din Rusia, vom vedea în ce măsură îi vom putea ajuta noi pe aceşti oameni. Poate că noul patron va dori să reînceapă activitatea”, a declarat Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.

Explicaţii puerile

"Această tranzacţie reprezintă un pas în realizarea strategiei actualizate a OAO Mechel, care este îndreptată către dezvoltarea direcţiilor de producţie cheie şi vânzarea business-urilor non-profil. Cu ceva timp în urmă am anunţat intenţiile noastre de a ieşi din sectorul metalurgic european, care în conjunctura actuală şi prognozabilă rămâne în pierdere cronică. Acest fapt influenţează negativ nu doar rezultatul financiar şi fluxul bănesc al Grupului, ci şi majorează cheltuielile, ceea ce noi nu ne putem permite, având în vedere faptul că investim în proiecte de perspectivă, precum zăcământul Elga şi în Laminorul universal de şine de cale ferată. La o pierdere planificată la întreprinderile româneşti în anul 2013 în valoare de 2,4 miliarde de ruble (echivalentul a circa 60 milioane de euro - n.r.), actuala tranzacţie va avea un efect financiar pozitiv pentru acţionarii noştri. Fluxurile băneşti eliberate vor fi direcţionate atât pentru activitatea operaţională, cât şi pentru reducerea datoriei companiei", a comentat directorul general al OAO "Mechel", Evgeny Mikhel.

Back-up

Potrivit unor surse care-au dorit să-şi păstreze anonimatul manevra surpriză ar fi urmarea presiunilor sindicatelor de la unităţile din ţară, inclusiv Brăila, constând în reclamaţii la toate instituţiile statului şi ameninţările cu privire la mutarea scandalului în faţa Ambasadei Rusiei. 

Cea mai recentă lovitură a venit din partea sindicatului de la "Mechel" Târgovişte, care a blocat o parte din conturile companiei în cadrul unei proceduri de executare silită demarată de circa 2.300 de foşti şi actuali salariaţi ai unităţii. Conform aceloraşi surse, câtă vreme "Mechel" nu a declarat falimentul, mai există speranţe pentru salariaţii unităţilor. 

Cine este noul patron?

Cel mai recent raport de activitate aferent anului 2011 arată că societatea are 3 salariaţi şi a realizat o cifră de afaceri de 1,47 milioane de lei, însă a încheiat exerciţiul financiar pe pierdere, 125.089 lei mai precis. 

Asta după ce în 2010 raportase un profit de numai 3.056 cu acelaşi număr de salariaţi. La o zappare pe net a numelui noilor patroni a reieşit că SC "Invest Nikarom" SRL Bucureşti a fost desemnată în 2005 câştigătoarea lucrărilor privind dezafectarea blocului 8 de la Complexul Energetic Turceni, valoarea contractului cifrându-se în jurul valorii de un milion de euro, la cotaţia de atunci. Potrivit presei gorjene, societatea a demarat lucrările la Turceni fără să mai solicite vreun aviz de mediu, fiind amendată, la vremea repectivă cu 600 de milioane de lei vechi. Ulterior, contractul a fost preluat de la Invest Nikarom de către SC "Mechel" SA Tîrgovişte.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite