Frunzele şi florile de salvie, „uzinele“ de sănătate din natură. Cele mai grave afecţiuni tratate cu planta „boierească“

Denumită în termeni populari şi salcâm boieresc sau jaleş de grădină, salvia este o plantă de origine mediteraneană care poate fi întâlnită în grădinile din ţara noastră, cu condiţia să beneficieze de mult soare. Bogată în flavonoide, fenoli şi tanini, această plantă meliferă este des utilizată în medicina naturistă, pentru proprietăţile sale antimicrobiene şi antiinflamatorii.

Frunzele de salvie conţin un ulei volatil ai cărui compuşi principali sunt tujonele, şi camforul. Frunzele mai conţin taninuri, principii amare, vitamina B1, C, săruri de potasiu, glicozide, polifenoli şi rãşini.

Datorită compuşilor săi, salvia este prescrisă pentru afecţiuni digestive precum indigestia şi aerofagia. Teste in vivo au arătat că uleiul de salvie este antispastic, fiind benefic în cazul durerilor menstruale şi al crampelor gastrice.

Efectul antisudorific pronunţat este un alt beneficiu oferit de salvie, preparatele din această plantă fiind utilizate pentru combaterea transpiraţiei excesive în diverse stãri, cum ar fi distoniile neurovegetative şi menopauza.

Specialişti în medicină naturistă recomandă ceaiul de salvie în tratamentul problemelor digestive, al oboselii şi transpiraţiilor nocturne. Pentru infuzie se recomandă 20 grame de frunze uscate de salvie fierte în un litru de apă. După ce infuzează timp de 10 minute, ceaiul se strecoară şi se consumă ca atare câte o cană sau două pe zi.

În gingivite, afte bucale, faringite şi amigdalite, se poate face gargară, de mai multe ori pe zi, cu infuzie preparatã din 2 linguriţe de frunze de salvie la 100 ml de apã. Acneea poate fi combătută prin aplicarea unor comprese îmbibate într-o infuzie pregãtitã din 1 lingurã de frunze la 100 ml apã.

Salvia nu este recomandată femeilor care alăptează.

Citiţi şi

• Medicină naturistă Ciuboţica-cucului, tonic pentru inimă