Drumurile judeţene brăilene zac sub nămeţi pentru că nu are cine să le deszăpezească. Speranţa stă în Armată şi Primăriile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocajul administrativ existent la nivelul Consiliului Judeţean Brăila după suspendarea din funcţie a preşedintelui Gheorghe Bunea Stancu şi a vicepreşedintelui Florin Mija a condus la o situaţie fără precedent: instituţia nu a încheiat un contract de deszăpezire a drumurilor judeţene cu o firmă specializată. În consecinţă, drumurile judeţene brăilene zac acum sub nămeţi şi nu are cine să îndepărteze zăpada.

Situaţia este rezolvată parţial doar în acele zone unde Primăriile au fost de acord să încheie un contract de colaborare cu CJ, al cărui obiect este deszăpezirea drumurilor judeţene. Este vorba despre Bordei Verde, Frecăţei, Galbenu, Gradiştea, Jirlău, Salcia Tudor, Stăncuţa, Şuţeşti, Tufeşti, Unirea, Victoria, Vişani şi Zăvoaia. În restul judeţului nu s-a intervenit deloc, iar sulurile de zăpadă formate în urma viscolului de luni fac imposibilă deplasarea autovehiculelor pe drumurile în cauză.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea" Brăila, în dimineaţa zilei de marţi, 30 decembrie, erau blocate 18 drumuri judeţene. Este vorba despre DJ 202 A, B, D şi H, care asigură comunicaţiile rutiere în zona localităţilor Gulianca, Salcia Tudor, Măicăneşti; DJ 203 A, J, N, P, R, S, din zona Jirlău, Surdila, Cireşu; DJ 211 A, B, C şi D, din zonele Tătaru, Bordei Verde; DJ 212 Gropeni - Mihai Bravu şi DJ 221 Cazasu - Ianca - Şuţeşti.

Singura speranţă ca aceste sectoare de drum să fie deblocate rămâne acum la Armată şi la Primăriile comunelor învecinate, pe care conducerea CJ încearcă să le convingă să ofere ajutor. De altfel, o parte dintre primari s-au implicat, acolo unde au fost situaţii cu adevărat dificile, chiar dacă încă nu au încheiat un contract cu CJ.

Preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu., spune că n-au fost situaţii în care Primăriile să refuze să intervină, dacă a apărut o urgenţă. Din păcate, varianta pe care ar mai fi avut-o CJ, aceea de a încredinţa, dată fiind situaţia de urgenţă, contracte de dezăpezire prin atribuire directă unor firme specializate a picat. 

"Firmele care au vrut să ia contracte nu aveau utilaje performante"

Viorel Mortu a declarat că acest lucru nu a fost posibil, deoarece firmele care s-au prezentat la negocieri nu aveau dotările corespunzătoare. „Din analiza ofertelor s-a constatat că firmele cu care am discutat nu corespund criteriilor noastre. Aveau mijloace de intervenţie rudimentare, incapabile să facă faţă situaţiei dificile din judeţ. Ar fi fost o firmă din Tulcea care avea dotări corespunzătoare, însă aceasta nu a putut ajunge cu utilajele în judeţul Brăila. În aceste condiţii, sper ca, împreună cu Primăriile şi Armata, să rezolvăm problemele judeţului la timp şi legal. Eu personal sunt doar în a doua zi de exercitare a funcţiei. Am început în forţă, dar iau viscolul ca pe o provocare", a declarat Viorel Mortu.

Profesorul Mortu a fost numit în funcţia de preşedinte interimar al CJ Brăila chiar înainte de Crăciun, mai exact în data de 23 decembrie. Asta după ce, timp de câteva luni, activitatea CJ a fost blocată, după ce preşedintele Gheorghe Bunea Stancu şi vicepreşedintele Florin Mija au fost suspendaţi din funcţie, fiind anchetaţi de DNA pentru corupţie, iar cel de-al doilea vicepreşedinte, liberalul Ovidiu Nechita, a fost puternic contestat de majoritatea PSD-UNPR.

Viorel Mortu mai spune că, până acum, colaborarea cu Armata a decurs foarte bine. Din dimineaţa zilei de marţi, militari din cadrul Garnizoanei Brăila sprijină autorităţile comunale pentru deblocarea drumurilor judeţene Cazasu - Gemenele şi Latinu - Gurguieţi, unde zăpada troienită ajunge şi până la 2 metri înălţime.

Drumul spre Albiţa, deblocat. În zonă se circulă controlat, cu utilajele de deszăpezire pe post de antemergător
 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite