Cum s-a furat „Cloşca cu puii de aur“ şi cât de mare a fost recompensa oferită de autorităţi pentru prinderea hoţului
0
Un colecţionar brăilean deţine un document foarte rar, tipărit în 1875, din care reiese cât de mare a recompensa oferită de autorităţile române pentru prinderea hoţului tezaurului de la Pietroasa, cunoscut românilor sub denumirea „Cloşca cu puii de aur”. Cei 5.000 de lei oferiţi de Ministrului Instrucţiunei Publice reprezentau o mică avere la vremea respectivă.
„Circulara fusese trimisă tuturor prefecturilor, comandanţilor de puncte vamale şi şefilor birourilor de puncte vamale din ţară. Iar cum Brăila era în acea perioadă un important punct vamal, dincolo de Dunăre fiind teritoriul controlat de Imperiul Otoman, s-a dat o atenţie deosebită acestui aspect. Circulara primită prin telegraf a fost tipărită la tipografia Sylloghi din oraş, fiind distribuită către toate instituţiile vizate, sub semnătura prefectului din acea perioadă, N. Slăvescu”, spune Marian Gheorghe, colecţionarul care deţine acest document vechi de 140 de ani.
„Probabil este unicul exemplar care s-a mai păstrat. La toate expoziţiile la care am participat în ultima perioadă nu am auzit să mai deţină cineva un astfel de document”, afirmă colecţionarul.
Circulara descrie în amănunt, în limbajul specific perioadei, conţinutul tezaurului furat, în noaptea de 19 spre 20 decembrie a anului 1875, din „museul de antichităţi din Capitală”: „1 Tavă de auru tăiată în patru bucăţi, greutatea cinci oca şi 280 dramuri. 1 Urnă idem în formă de ibricu, ruptă în bucăţi, una oca şi 132 dramuri. 1 Vasuidem rotund în formă de coşuleţu în dece colţuri, împodobitu cu granate roşii şi albe 1 oca 72 dramuri” etc.
După ce este specificată toată lista obiectelor furate, circulara le dă instrucţiunile necesare autorităţilor locale: „Vă rogu luaţi tote mesurile pentru urmărirea culpabililoru şi găssirea objectelor. Ministru Instrucţiunei publice oferă un premiu de 5000 lei noiu, aceluia care va descoperi pe culpabili”.
„Suma de 5000 de lei era o adevărată avere în acea epocă”, spune colecţionarul Marian Gheorghe.
Cine a furat tezaurul şi cum a fost prins hoţul
Tezaurul a fost furat într-o noapte din luna decembrie a anului 1875 de Grigore Pantazescu, un fost seminarist cu reale calităţi de acrobat, care de altfel fusese şi lucrător la un circ din epocă. Hoţul, profitând de faptul că vitrina-seif în care era ţinută comoara fusese lăsată deschisă, a spart acoperişul sălii de la Universitatea Bucureşti, unde era expusă aceasta în acel moment, şi, coborând pe o frânghie, a reuşit să fure toate piesele din aur masiv.
În acea noapte, un viscol puternic se abătuse asupra Bucureştiului, astfel că Pantazescu a reuşit să îşi facă pierdută urma. El a fost prins destul de repede, însă, nu cu ajutorul recompensei oferite de autorităţi ci după ce a făcut greşeala să dea la topit una dintre piesele tezaurului unui bijutier din capitală.
Condamnat la 6 ani de închisoare, Grigore Pantazescu şi-a găsit sfârşitul în mod misterios, cu doar câteva luni înainte de a-şi termina de ispăşit pedeapsa, fiind împuşcat mortal în timpul unei presupuse tentative de evadare. Presa vremii a speculat faptul că vestitul hoţ a fost ucis în urma unui complot pus la cale de directorul închisorii de la Ocnele Mari, care aflase de locul unde Pantazescu ascunsese bijuteriile furate în timpul jafurilor comise înainte de a da marea lovitură cu Tezaurul de la Pietroasa şi ar fi vrut să pună mâna pe acestea.
Istoria zbuciumată a „Cloştii cu puii de aur”
Tezaurul a fost descoperit întâmplător, în 1837, de doi ţărani, Stan Avram şi Ion Lemnaru, într-o carieră de piatră de lângă satul Pietroasa Mică, judeţul Buzău. Iniţial, aceştia n-au ştiut ce să facă cu cele peste 20 de obiecte din aur masiv, ce cântăreau circa 40 de kilograme. După ce l-au ţinut aproape un an în podul casei unui cunoscut, cei doi au arătat tezaurul unui antrepenor care lucra la reparaţia podului construit peste pârâul Câlnău, albanezul Anastase Tarba Verusi.
Antrepenorul le-a plătit celor doi ţărani 4000 de lei, o sumă modică în raport cu valoarea reală a comorii, şi, încercând să facă tezaurul mai uşor transportabil, a distrus câteva piese spărgându-le în bucăţi. După ce autorităţile vremii au prins de veste, atât Versusi cât şi cei doi ţărani au fost judecaţi şi condamnaţi pentru tăinuire.
Potrivit site-ului Muzeului Naţional de Istorie a României, „din tezaurul compus iniţial se pare din 22 de vase şi podoabe de aur s-au putut recupera numai 12, succes datorat însă doar interesului deosebit manifestat de Banul Mihalache Ghica, posesorul unei renumite biblioteci şi colecţii de antichităţi, pe atunci vornic al Departamentului Treburilor Dinăuntru, un fel de ministru de interne, şi totodată frate al domnitorului de atunci al Tării Româneşti, Alexandru Ghica.
Prin intermediul Banului Mihalache Ghica tezaurul a devenit destul de repede cunoscut în mediul savant fără a se bucura încă de o foarte mare popularitate în mediile mai puţin instruite. Această popularitate va fi obţinută abia după 1867, anul marii expoziţii universale de Paris organizată sub înaltul patronaj al lui Napoleon al III-lea. Special pentru acest eveniment, Alexandru Odobescu va superviza restaurarea pieselor de către un bijutier parizian”.
Până la descoperirea mormântului lui Tutankamon, la începutul secolului XX, „Cloşca cu puii de aur” a fost cel mai mare tezaur antic descoperit în lume.
După furtul nereuşit al lui Pantazescu, tezaurul a mai trecut printr-un moment critic, în 1884, când încăperea unde se afla a fost cuprinsă de un incendiu. Pentru a fi salvat, a fost aruncat pe fereastră. În acelaşi an, a trecut printr-o restaurare masivă, la Berlin, căpătând aspectul ce s-a păstrat până în zilele noastre.
„Un alt moment foarte important al biografiei tezaurului este anul 1917, când împreună cu tot tezaurul României este trimis la Moscova. De acolo el s-a întors abia în 1956, când Uniunea Sovietică a restituit României tezaurul artistic trimis în timpul Primului Război Mondial. Din 1971, anul inaugurării, tezaurul de la Pietroasa a putut fi admirat în expoziţia Tezaur Istoric a Muzeului Naţional de Istorie a României”, se mai precizează pe site-ul Muzeului de Istorie.
Citiţi şi
Se încarcă comentariile...
