Cum evitaţi furtul bunurilor personale când circulaţi cu trenul. Ce trebuie să faceţi când cumpăraţi biletele de călătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe persoane care călătoresc cu trenul sunt neglijente faţă de bunurile personale şi bagajele pe care le au, lucru de care profită din plin infractorii.

Poliţiştii brăileni recomandă:

-când achiziţionaţi biletele de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o deţineţi asupra dumneavoastră;

-nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici măcar pentru perioade scurte de timp;

-nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute;

-la urcarea şi coborârea din tren supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele;

-evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, multe bijuterii sau valori;

-cereţi să vi se prezinte şi verificaţi cu atenţie legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale; reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte;

-dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată sau personalul din tren.

Ce fapte constituie contravenţii:

-consumul de băuturi alcoolice în trenuri şi în staţiile C.F.R., cu excepţia locurilor special amenajate şi autorizate pentru comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice;

-tulburarea liniştii călătorilor, provocarea de scandal în mijloacele de transport sau în incinta unităţilor de cale ferată,

-aruncarea asupra călătorilor sau asupra mijloacelor de transport feroviar cu pietre sau cu alte obiecte,

-fumatul în sălile de aşteptare din staţii sau în trenuri;

-deschiderea uşilor exterioare ale vagoanelor în timpul cât trenul se află în mers, blocarea uşilor exterioare şi frontale ale vagoanelor în timpul staţionarii trenurilor;

-comportarea neadecvată sau limbajul licenţios faţă de ceilalţi călători şi faţă de personalul căilor ferate.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite