Copilă violată în casa unde locuia. Agresorul sexual, arestat la două luni de la comiterea faptei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Judecătorii au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

O adolescentă din Brăila a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu un bărbat care venise în casa unde locuia. Violul a fost comis pe 15.10.2020, iar anchetatorii au avut nevoie de două luni pentru a-l identifica pe agresorul sexual şi a-l aduce în faţa judecătorilor.

”Din materialul probator administrat până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că, la data de 15.10.2020, în jurul orelor 19,30, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Brăila, inculpatul a întreţinut, prin constrângere, un raport sexual cu o persoană vătămată minoră”, a precizat procurorul de caz.

Pe 28.12.2020, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi, de la Judecătoria Brăila, arestarea preventivă a individului, pe nume Traian Negrea, pentru comiterea infracţiunii de viol.

Cererea a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brăila dispunând arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile. Individul a contestat hotărârea, dar Tribunalul Brăila a menţinut decizia pe 5 ianuarie 2021. Cercetările continuă în acest caz în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Tânără din Bihor, bătută, violată şi obligată de agresori să spele vase

Mărturia revoltătoare şi lipsită de remuşcări a românului care, ani la rând, şi-a abuzat sexual fiica minoră

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite