Şanţuri lăsate în calea şoferilor pe Calea Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şanţurile incomodează traficul de câteva zile   FOTO Florentin Coman
Şanţurile incomodează traficul de câteva zile   FOTO Florentin Coman

Trei şanţuri tăiate transversal în asfalt şi acoperite superficial cu un strat de pietriş şi pământ încurcă de mai multe zile circulaţia pe Calea Galaţi, între podul de la Brăiliţa şi cartierul Vidin. Fiindcă pământul cu care au fost acoperite s-a tasat, şoferii sunt obligaţi să pună frână brusc, pentru a nu-şi avaria sistemul de suspensie al maşinilor.

Frânarea, precum şi încercarea unor conducători auto de a ocoli în ultima secundă porţiunile cele mai tasate ale şanţurilor predispun la accidente şi numai o minune a făcut ca până în momentul de faţă să nu se întâmple nimic grav. Vina pentru existenţa de atâtea zile a acestor obstacole pe carosabilul Căii Galaţi le aparţine celor de la Compania de Utilităţi Publice "Dunărea". Angajaţii companiei au intervenit pentru remedierea a două avarii la reţeaua de apă şi a unei avarii la sistemul de canalizare.

Reprezentanţii Primăriei spun că au primit asigurări de la CUP "Dunărea" că până la sfârşitul acestei săptămâni şanţurile vor fi acoperite corespunzător cu asfalt. "Au fost lăsate sub trafic pentru a se tasa cât mai bine înainte de turnarea plombei asfaltice", explică funcţionarii Primăriei longevitatea şanţurilor respective.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite