Înşelăciunea prin metoda "Accidentul", care avea tentacule în puşcărie, a fost spulberată la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţeparul  cerea bani pentru a ieşi intr-un accident. FOTO: ARHIVĂ
Ţeparul  cerea bani pentru a ieşi intr-un accident. FOTO: ARHIVĂ

La data de 14 martie a.c., la orele 15:00, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului a fost sesizat de un brăilean, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, a fost apelat pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care a spus că e fiul lui, că a avut un accident rutier şi că are nevoie de suma de 10.000 de lei pentru a rezolva problema.

Apelantul i-a comunicat victimei că la domiciliul ei va veni o persoană trimisă de avocat lui pentru a ridica banii. Imediat, brăileanul şi-a dat seama că este înşelat şi a sesizat Poliţia.

Echipa de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, constituită în cauză, s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate, în vederea realizării flagrantului, reuşindu-se prinderea persoanei care venise să ia banii, anume G.I. (28 de ani), din municipiul Brăila.

"Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului unde i s-a probat că este autorul comiterii a altor trei infracţiuni de înşelăciune, comise în mediul rural, în perioada februarie-martie 2013, prin acelaşi mod de operare, şi înregistrate cu autori necunoscuţi", ne-a declarat inspector principal Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Poliţiei Brăila.

Faptele au fost săvârşite asupra a trei victime domiciliate în localităţile Corbu-Nou, Gemenele şi Cazasu, care au fost prejudiciate cu sumele de 3.000 de lei, 15.000 de lei şi 3.000 de lei.

Fiind extinse cercetările s-a stabilit că autorul acţiona împreună cu o altă persoană, pe care a cunoscut-o în penitenciar, în timp ce executa o pedeapsă privativă de libertate, poliţiştii desfăşurând cercetări pentru depistarea şi audierea acestuia.

Faţă de tânărul de 28 de ani a fost începută urmărirea penală, fiind reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila.

Astăzi, 15 martie a.c., a fost prezentat instanţei de judecată care a emis împotriva lui mandat de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În continuare sunt desfăşurate cercetări pentru recuperarea întregului prejudiciu şi stabilirea tuturor faptelor de acest gen, săvârşite de cei în cauză.

Cine nu ar tresări când o voce agitată anunţă că fiul a fost avut un accident grav şi că are nevoie de ajutor? Mai ales când vi se spune că este aşa de grav rănit, încât nu poate să vorbească şi „deleagă aceste competenţe” avocatului său? „Avocat”, care are menirea de a indica cu precizie singura nevoie urgentă a clientului său aflat pe patul de spital: banii.

Escrocul, meticulos, indică părintelui să trimită coduri de reîncărcare a unor cartele de telefonie mobilă într-un cont anume. Multe! Cât mai multe coduri! Ultima victimă a respectat instrucţiunile „avocatului” şi a trimis coduri în valoare de 800 de lei, sperând să-şi ajute fiul. Doar că, la foarte puţin timp după ispravă, fiul a intrat pe uşă teafăr şi nevătămat, dând din nou palpitaţii părintelui său, care s-a trezit la realitatea că tocmai fusese înşelat prin această metodă.

Lipsa de informare 

Apelurile telefonice în care o voce disperată anunţă că o rudă a avut un accident, de orice fel, solicitând achitarea unor sume de bani, sunt un alt mod în care infractorii fac victime în rândul celor „mai slabi de inimă” sau, mai degrabă, mai puţin informaţi.

Pe cine oare nu ar tulbura o astfel de veste? Ce om cu suflet nu ar sări în ajutorul cuiva aflat într-o situaţie critică, mai cu seamă dacă este şi rudă? Ştim cu toţii că sănătatea este nepreţuită, deci ce mai contează banii? Contează, însă, cui îi dăm şi pentru ce! Un accident de orice fel, mai ales, unul rutier grav, este de obicei anunţat de persoane abilitate să facă acest lucru. Chiar dacă ar putea exista alte surse care ar transmite informaţia, înainte ca acesta să ajungă în mod oficial, datele trebuie verificate imediat, înainte de a întreprinde orice acţiune.

În niciun caz nu trebuie să dăm crezare unor poveşti lacrimogene, presărate şi cu ceva elemente din viaţa reală, ci vom verifica informaţia din cât mai multe surse posibile şi credibile. De asemenea, în niciun caz nu trimitem bani prin terţi, despre care nu avem habar. Este adevărat că unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, însă serviciile medicale de urgenţă nu, şi oricine ar trebui să ştie acest lucru. În egală măsură, oferirea de bani victimei pentru a nu depune plângere la poliţie este o practică în afara legii.

Modul de operare

Escrocii aleg persoane despre care ştiu că au o stare materială bună, au copii cu venituri mari şi exploatează partea afectivă a relaţiei părinte-copil. Strâng cât mai multe date despre viitoarea victimă, cum ar fi: adresa, numele şi prenumele copiilor sau ale soţilor (soţiilor acestora); dacă au autoturisme, marca şi culoarea lor, cine conduce mai mult autoturismul deţinut.

Escrocul sună pe telefonul fix al familiei şi, cu voce schimbată şi speriată, se dă drept fiul sau ginerele persoanei apelate, pe care o anunţă că a avut un accident soldat cu răniţi, apoi îi spune să vorbească cu avocatul său.

Aceeaşi persoană, de această dată „avocatul”, cu voce normală, îi relatează viitoarei victime a escrocheriei detalii despre accident, scoţând în evidenţă faptul că fiul/ginerele este internat în spital şi este vinovat de producerea accidentului, promiţând, totodată, că va face tot posibilul să-l scape de „necaz”, după care îi spune că va reveni cu un telefon. Presupusul avocat insistă ca victima să nu-şi contacteze ruda implicată în accident, întrucât telefoanele mobile ale acestuia au fost reţinute de poliţie.

După o scurtă perioadă de timp, „avocatul” revine cu un apel telefonic, explicând persoanei în cauză că, pentru a-i scăpa ruda de puşcărie, îi trebuie o sumă de bani pe care să o ofere victimei accidentului de circulaţie pentru ca acesta să nu depună plângere.  

Escrocul cere ca banii să fie trimişi de urgenţă prin oficii poştale, societăţi specializate de transfer bancar sau viraţi într-un cont bancar, ori solicită coduri de reîncărcare a cartelelor telefonice.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii recomandă brăilenilor să fie mai prudenţi în cazul în care sunt contactaţi telefonic şi să nu dea curs unor solicitări de genul celor menţionate, în pofida reacţiei emoţionale de moment.

În acest sens, este bine să aveţi în vedere următoarele aspecte:

- verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla acesta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu reţin telefoanele mobile;

- dacă sunteţi contactat de un „binevoitor” care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica informaţiile, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia prin numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin;

- fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

- nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diferite societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu şi aveţi convingerea că au calitatea invocată. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite