Misterioşii războinci care au stăpânit Transilvania timp de două secole. Purtau părul lung şi au lăsat în urmă comori
0În Evul Mediu întunecat, o populaţie misterioasă de călăreţi războinici veniţi din stepele Asiei a reuşit să stăpânească peste 100 de ani teritoriul de astăzi al Transilvaniei. Unii credeau că sunt din neamul hunilor şi erau renumiţi pentru comorile din aur pe care le-au strâns din jafuri.
Europa secolului al V-lea nu avea cum să uite atacurile devastatoare ale neamurilor hunice. De altfel aceşti războinici de stepă veniţi din fundurile Asiei au schimbat definitiv chipul bătrânului continent şi au şubrezit în mod fatal Imperiul Roman de Apus, conducând indirect la prăbuşirea sa sub presiunea barbară. Amintirea hunilor lui Attila avea să bântuie timp de secole memoria colectivă a populaţiilor din est şi până la ţărmurile Oceanului Atlantic şi din Italia şi Grecia până la graniţele Rinului.
Abia trecuseră două sute de ani de la invaziile hunilor când o altă furtună se pornise din stepele euro-asiatice. De această dată Europa avea să tremure sub loviturile altor triburi misterioase, apărute parcă din neant şi venite, aşa cum credeau oamenii pioşi ai vremii, să ”pedepsească păcatele omenirii”.
Aceştia erau avarii, o uniune de triburi sau chiar un amalgam de populaţii stepice care au stăpânit centrul şi estul Europei timp de două sute de ani. În urma lor a rămas amintirea unor războinici de temut, dar şi comori uluitoare. Avarii au stăpânit inclusiv o bună parte a Transilvaniei de astăzi, lăsând numeroase urme. Originea şi apariţia acestor nomazi pe scena istoriei este şi astăzi un capitol controversat.
Un neam misterios din străfundurile Asiei
Nici astăzi nu se ştie cu exactitate cum au apărut avarii pe scena istoriei. Nu se ştie cu exactitate nici cine au fost aceşti avari. Se ştie doar că la sfârşitul secolului VI au apărut brusc ca o mare forţă nomadă la porţile Europei, în stepele nord-pontice. În urma studierii unor surse documentare, dar şi a numeroaselor necropole avare din zona Europei Centrale, s-a ajuns la concluzia că era o populaţie turcică care a locuit în zona stepelor central-asiatice, probabil în zona Mongoliei de astăzi. Conform documentelor imperiale chinezeşti de la mijlocul secolului al VI lea, avarii au fost identificaţi cu o populaţie numită ”juan-juan” sau ”chuan-chuan„ care trăia pe malurile lacului Baical, în sudul Siberiei.
Erau războinici nomazi, călăreţi foarte pricepuţi care se întreţineau din creşterea vitelor, a cailor şi din mercenariat. Sursele documentare ale vremii spun că aceştia se aflau sub stăpânirea unor neamuri de turci numiţi gok-turk. În jurul anului 555 d HR, triburile avarilor din jurul lacului Baical au antrenat şi alte populaţii şi au plecat către vest pentru a scăpa de sub dominaţia rivalilor din triburile gok-turk. Există şi alte păreri însă privind originea avarilor. Unii specialişti, de exemplu, consideră că aceşti avari proveneau din neamurile hefatliţilor, care au trecut Caucazul şi au pornit din zona Mării Caspice, către stepele nord-pontice.
Alţi specialişti, bazându-se pe o serie de documente ale epocii, spun că de fapt aceşti avari ar fi o ramură a triburilor hunice, care s-au reîntors în Europa urmând traseul înaintaşilor. Această ipoteză se bazează pe informaţiile orferite de scrisoarea hanului avar Târdan către oficialităţile din Constantinopol, în secolul al VII lea d HR, dar şi pe două cronici chinezeşti. Cert este că în stepele nord-pontice triburile avarilor au antrenat o serie întreagă de populaţii nomadice, precum neamurile Var sau Xun, de asemenea războinici călări. Această confederaţie de neamuri nomadice era, spun o serie de specialişti, condusă de avarii din jurul lacului Baical, cei numiţi de chinezi juan-juan.
Războinicii cu păr lung, împletit, care ucideau din goana calului
La mijlocul secolului al VI lea aceşti războinici şi-au făcut apariţia la porţile Europei. Până în anul 562 d Hr, avarii vor face legea în nordul Dunării. Atacă triburile din zonă şi cuceresc un teritoriu întins. Nu îl stăpâneau în sensul clasic, adică nu avea o administraţie centralizată. Controlul se manifesta prin tributul perceput de avari populaţiilor locale în schimbul vieţii şi al păcii. Este legendară expresia avarilor care cer locuitorilor să-şi lucreze pământul în voie şi în pace, dar cu condiţia să le ofere partea cuvenită. Încet, dar sigur, avarii ajung la graniţele nordice ale Imperiului Bizantin şi fac raiduri devastatoare în zonă. Cu această ocazie, bizantinii îi cunosc pe aceşti luptători de stepă. Aşa ne-a parvenit şi nouă o descriere a acestor războinici, din anul 558 d Hr.
„Întregul oraş s-a adunat pentru a-i privi, deoarece asemenea popor nu s-a mai văzut. Ei purtau părul foarte lung la spate, legat cu panglici şi împletit, iar restul portului era portul obişnuit la huni”, scria Theophanes despre avarii pe care-i văzuse la Constantinopol. Aceştia cereau bizantilor pământ la Dunărea de Jos. Totodată un alt autor, de această dată din secolul al VII lea, numit Maricius, vorbeşte despre stilul de viaţă al avarilor. Spune că aceştia sunt crescători de vite şi de cai şi că-şi duc aproape toată viaţa în stepele nesfârşite, călare pe cal şi dormind în corturi. Totodată acelaşi Mauricius spune despre avari că sunt războinici feroce care au transformat războiul călare într-o adevărată artă. Foloseau suliţa şi arcul deopotrivă.
”Deci aceste neamuri aspre aflate sub o singură conducere în care urmările greşelilor cad în sarcina comandanţilor sunt stăpânite nu prin dragoste, ci prin frică, şi ele îndură în linişte muncile şi suferinţele. Rabdă căldura, frigul şi celelalte lipsuri de lucruri trebuitoare, deoarece sunt neamuri de păstori. Fiind bănuitoare, cu gânduri ascunse, neprietenoase, lipsite de încredere şi stăpânite de pofta de bani, ele calcă jurământul şi nu păzesc înţelegerile făcute şi nu se satură de daruri, ci înainte de a le primi pun la cale gânduri viclene şi întorc pe dos ce au hotărât. Caută cu grijă clipele potrivite şi le folosesc fără tărăgănare şi se străduiesc să înfrunte duşmanii nu atât cu braţul, cât cu înşelăciuni năvăliri pe neaşteptate şi strâmtorări de la cele de trebuinţă. Se înarmează cu zale, săbii, arcuri şi suliţe, iar în lupte mulţi dintre ei au două rânduri de arme.
Poartă suliţe pe umeri şi ţin arcurile în mâini, dar se folosec de amândouă, după nevoie şi cum le vine la îndemână. Nu numai ei au arme, ci şi caii comandanţilor de seamă sunt ocrotiţi în părţile din faţă cu fier şi pături de pâslă”, scria Mauricius. Această confederaţie de triburi era condusă de un khagan, adică un soi de han care juca şi rolul de comandant militar suprem, ales probabil din tribul avar conducător, cel din zona lacului Baical. Triburile avarilor sau ale celorlalţi aliaţi trăiau o viaţă independentă pe timp de pace, cu locuri de păşunat separate şi chiar cu organizare tribală separată. Atunci când plecau însă în campanie militară ascultau de un singur khagan. Se bănuieşte că avarii erau poligami, adică avea un număr mare de soţii. Nu avea nimic împotriva metisajelor, fiind descoperiţi în morminte, războinici metişi cu caracteristici europoide, dar şi mongoloide.
Două sute de ani de stăpânire avară
Aceste neamuri războinice s-au năpustit asupra unei Europe divizată între diferite triburi barbare, cu doi poli de putere politică, unul în vest, reprezentat de Regatul Franc, şi cel din Est, reprezentat de Imperiul Bizantin. Avarii au cerut pămînturi la Dunărea de Jos, bizantinilor. Nemulţumiţi de ceea ce au primit, s-au avântat către vest. Au găsit însă în războinicii franci nişte adversari pe măsură şi s-au întors către centrul şi estul Europei. În anul 567 dHr, cele câteva zeci de mii de războinici avari veniţi din stepele nord-pontice se aliază cu neamurile germanice ale longobarzilor şi îi atacă pe gepizii din Pannonia şi Transilvania de astăzi. Gepizii sunt zdrobiţi şi dispar de pe scena istoriei. Avarii le iau locul. Longobarzii pleacă la rândul lor către Italia, reuşind să se stabilească în nordul acesteia. Khaganul Baian, stăpânul acestui conglomerat de războinici călări, şi-a stabilit centrul puterii în Pannonia. De aici va declanşa o adevărată furtună asupra Europei. Timp de două sute de ani avarii au atacat zone din Europa Centrală, dar şi din Europa Estică şi Sudică. Au devastat Bavaria, Italia de Nord, zona de graniţă cu regatul francilor, Austria, zona Cehiei şi mai apoi către sud în Balcani şi Grecia de astăzi.
Khaganul Baian a reuşit să supună numeroase populaţii, în special neamuri slave, pe bulgari, dar şi populaţii romanice sau romano-slave. În anul 579 d Hr, avarii au lansat unul dinre primele atacuri împotriva imperiului Bizantin. Avarii s-au prefăcut că-i atacă pe slavi dar s-au năpustit asupra oraşului Sirmium, aflat la aceea vreme, sub stăpânirea bizantinilor. După un asediu de aproape trei ani, oraşul a căzut în mâinile avarilor. Baian devastează cu hoardele sale Balcanii şi în 617 d Hr se aruncă asupra capitalei Imperiului Bizantin.
Constantinopolul este salvat numai după ce avarii primesc cantităţi uriaşe de aur, estimate la câteva tone. Forţa avarilor va ajunge la apogeu în anul 626 d Hr, atunci când o uriaşă armată de călăreţi războinici, însoţiţi de triburile supuse, pleacă din nou către zidurile Constantinopolelui. Capitala bizantină era într-un pericol uriaş mai ales că avarii perfectaseră o alianţă cu imperiul persan al sassanizilor. Dezastrul era aproape pentru bizantini, iar avarii ar fi devenit stăpânii lumii cunoscute.
Cu toate aceastea, o serie de certuri iscate între căpeteniile avare, dar şi intervenţia decisivă a flotei bizantine care a împiedicat debarcarea persană a dus la o înfrângere de proporţii a căpeteniilor avare. Din acel moment, avarii nu au mai atacat capitala Imperiului Bizantin. Cu toate acestea khaganul era stăpân peste un teritoriu întins şi bogat. În secolul al VII lea d HR, avarii stăpâneau din nordul Carpaţilor şi până la Marea Adriatică, dar şi teritorii de la Munţii Alpi şi până în stepele din nordul Mării Negre. Căpetenia supremă era khaganul, care îşi avea centrul puterii în Pannonia, temporar şi la Sirmiun. În Pannonia, khaganul stătea într-o reşedinţă fortificată numită hring. Teritoriul imperiului avar din Europa centrală şi estică era împărţită într-un soi de provincii numit Aul şi desemna practic un teritoriu de păşunat unde se afla şi un centru al stăpânirii diferiţilor „guvernatori” care purtau diferite nume, probabil în funcţie de importanţă sau rang, precum tudun sau capcani.
Nu exista o administraţie propriu-zisă. Zonele controalte de avari trebuiau să ofere jumătate din recoltă stăpânilor şi totodată să-i însoţească în campaniile militare. Din aceste centre, războinicii avari lansau expediţii devastatoare în Europa Centrală şi de Est. Numeroasele morminte descoperite de arheologi arată că Imperiul Avar devenise multi-etnic, în secolele VII-VIII d Hr. ”Conglomerat etnic eterogen, Kaganatul avar era format dintr-un mozaic de popoare de origini diferite. Doar o mică parte a populaţiilor din cuprinsul Kaganatului avar avea caracteristici ale rasei mongoloide (circa 10%). Majoritatea prezentau trăsături europoide ( n procent de peste 80%)”, precizează Călin Cosma în ”Războinici avari în Transilvania”. Acest aspect arată probabil că o elită războinică asiatică, avară conducea un conglomerat de populaţii aflate sub stăpânirea şi influenţa lor militară. De precizat că au fost descoperiţi în mormintele avare şi metişi.
Stăpânii comorilor din Transilvania
Avarii au cucerit şi au stăpânit timp de două secole teritoriul de astăzi al Transilvaniei. În secolele VII-VII războinicii trimişi de khagan au cucerit teritoriul de astăzi al Transilvaniei, dar şi zona Banatului. Avarii au fost atraşi în această zonă de păşuni, de aur şi sare. ”Transilvania a fost unul dintre teritoriile pe care avarii le-au avut în vedere în cadrul politicii lor de expansiune. Kaganii avari doreau controlul asupra sării, probabil a aurului şi, nu în ultimul rând, urmăreau accesul fără îngrădiri la păşunile din Podişul Transilvaniei, atât de necesare tumelor lor de animale. Dorinţa kaganilor a fost îndeplinită, astfel încât pe parcursul secolelor VII-VIII războinicii avari de elită, urmaţi de suitele lor militare, au invadat Transilvania şi au realizat în numele kaganilor un control eficient asupra unei bune părţi din nord-vestul României, precum şi a Banatului”, precizează Călin Cosma în aceeaşi lucrare.
Prezenţa avarilor este dovedită de mormintele acestora, bogate în invetar de altfel. Probabil pe teritoriul cucerit, avarii au găsit o populaţie mixtă, romanică, slavică, bulgărească. În orice caz avarii au lăsat în urmă o bogată moştenire militară, în special vorbim de piese de harnaşament, armament, dar şi tactici de luptă. Totodată avarii au lăsat în urma lor, inclusiv pe teritoriul României, importante tezaure. Iar cel mai bun exemplu este tezaurul de la Sânciolaul Mare, descoperit în anul 1799 de un localnic. Este vorba despre 23 de obiecte din aur masiv, de proveninenţă grecească, dar care ar fi aparţinut unei căpetenii avare.
De altfel avarii erau cunoscuţi pentru bogăţiile adunate, fiind adevăraţi stăpâni ai comorilor. De altfel prin intermediul jafurilor, avarii au strâns bogăţii considerabile pe care apoi le-au ascuns în perioadele de restrişte. În secolul al VIII lea d HR, statul avar suferă un recul. Populaţiile cucerite se revoltă, în special slavii, dar şi bulgarii hanului Kubrat. Totodată avarii intră în conflict cu Imperiul Carolingian, iar marele rege franc reuşeşte să le distrungă hringul din centrul Pannoniei. Avarii dispar de pe scena istoriei aşa cum au apărut.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
