Cum trăiesc oamenii din satul Sfântului Ioan Hozevitul, cea mai nordică localitate românească. „Săraci trupeşte, dar aşa de binecuvântaţi cu duhul...“
0
Deşi sunt săraci şi tot mai puţini, oamenii din cea mai nordică localitate din România, satul Horodiştea, judeţul Botoşani, se consideră „un popor binecuvântat”. De altfel, ei spun că sunt din „satul sfântului” şi cred că sunt „un al doilea Ierusalim”, fiindcă pe aceste meleaguri s-a născut Ioan Iacob Hozevitul, unul dintre cei mai recenţi sfinţi români.
Satul Horodiştea, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani se află, literalmente, la capătul României. Este cea mai nordică localitate din ţară, situată chiar pe malurile Prutului, la frontierele învecinate ale Ucrainei şi Republicii Moldova. La Horodiştea viaţa este cât se poate de grea.
Oamenii sunt, în mare parte, săraci şi trăiesc doar din ceea ce le oferă pământul şi animalele pe care le cresc. Oricum, sunt din ce în ce mai bătrâni şi mai puţini. Jumătate din sat este depopulat, iar casele sunt înghiţite de vegetaţia care câştigă teren în defavoarea oamenilor. Tinerii au plecat de mult, pentru a-şi găsi un rost în străinătate.
Din aproape 2.000 de oameni. abia dacă se mai pot număra 600 de suflete, majoritatea oameni trecuţi de 50 de ani. Chiar şi în aceste condiţii, oamenii din Horodiştea spun despre ei că sunt ”binecuvântaţi„ şi că se află pe ”pământ sfânt”. Iar satul lor, aşa cum declară mulţi localnici, este un ”al doilea Ierusalim”. Şi totul fiindcă aici, la Horodiştea, s-a născut Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, unul dintre cei mai recenţi sfinţi români. ”Aici este loc de sfinţenie. Săraci trupeşte dar aşa de binecuvântaţi cu duhul. Ce-i mai important duhul sau trupul?”, spune un localnic din Horodiştea.
Un loc al nevoilor înghiţit de paradisul viu
Până la Horodiştea se ajunge destul de greu, urmând pe o distanţă de peste 80 de kilometri, drumul ce leagă municipiul Botoşani, de graniţa de nord a României cu Ucraina şi Republica Moldova. Satul se află la marginea unui adevărat paradis. Lunca Prutului oferă călătorului, peisaje uimitoare, o natură sălbatică, aproape neatinsă de mâna omului. În Horodiştea comunităţile umane locuiesc de aproape 4.000 de ani, Întotdeauna au trăit aici greu, din ceea ce le-a oferit natura. Sărăcia a fost o constantă. ”Viaţa-i grea aici. Nu sunt locuri de muncă. Singura muncă este la câmp şi la vite. De aici te hrăneşti şi cam atât”, spune Ionică Daniliuc, un sătean de Horodiştea.
Nea Ionică cu vacile la păscut FOTO Cosmin Zamfirache
Totodată, oamenii sunt departe de lumea civilizată. Singurul spital care să le poată oferi asistenţă sanitară de urgenţă se află la o distanţă de peste 70 de kilometri. Există doar două birturi, care funcţionează şi ca magazin sătesc. Majoritatea sătenilor, ajung la oraş, doar odată la câţiva ani. ”Suntem departe de oraş, de doctor, de orice.. Sunt oameni în sat care de ani de zile nu au mai ajuns la oraş. Oamenii sunt mai săraci aici, nu prea au maşini”, spune Mariana Lisenchi.
Din cauza sărăciei şi a depărtării de lumea civilizată, satul a început să se depopuleze. Mai bine de 80% din tinerii satului au plecat în străinătate. Au mai rămas bătrânii. Aproape o jumătate de sat a rămas abandonat, iar casele au fost înghiţite de vegetaţie. ”Scade numărul populaţiei. Şi aceasta este şi tendinţa. Atâta timp cât nu sunt obiective economice şi unde omul nu-şi poate câştiga existenţa, să aibă unde locui şi să aibă un venit, pleacă la mai bine”, spune şi primarul din Păltiniş, Costel Romanescu.
Binecuvântaţi în ”Satul Sfântului”
Deşi sunt săraci şi trăiesc într-o localitate pe cale de dispariţie, oamenii din Horodiştea se simt un popor ales. Sunt mândri că sunt din ”Satul Sfântului“, cum spun majoritatea localnicilor. La Horodiştea, în cătunul Crăiniceni s-a născut Ioan Iacob Hozevitul, în anul 1913. După o viaţă monastică exemplară şi sihăstrie în pustiurile din Ţara Sfântă, Ioan Iacob Hozevitul, mort în 1960, a fost canonizat în anii '90. La Horodiştea, se află în memoria acestuia amenjată o casă memorială cu lucruri care i-au aparţinut. Mai mult decât atât, a fost deja construită şi o mică mănăstire, în urmă cu câţiva ani, în apropierea casei memoriale. În sat au trăit toate rudele sfântului, iar oamenii spun că uită şi de sărăcie ştiind că sunt din acest sat.
Casa memorială a lui Ioan Iacob Hozevitul în mijlocul paradisului de la Horodistea FOTO Cosmin Zamfirache
”Noi suntem din satul sfântului. O binecuvântare mai mare nici că există. Cum să vrei să trăieşti în altă parte. Cu sărăcie, fără sărăcie, aici este binecuvântare”, spune nea Ionică. De aceeaşi părere sunt aproape toţi sătenii. ”De aici a plecat Sfântul. Aici a crescut, aici au fost rudele lui.Vine multă lume aici la casa Sfântului. S-ar putea spune că este al doilea Ierusalim aici. Cred asta”, spune şi veterinarul din Horodiştea. De altfel, cei care au rămas în sat, spun că n-ar pleca de pe aceste meleaguri, pe de o parte pentru sfânt, pe de altă parte pentru liniştea locurilor. ”Este un loc sfânt aici. La noi este şi mama sfântului îngropată şi bunica. Avem mănăstire, este slujbă toată ziua. L-am văzut până şi pe Înaltul de la Ierusalim venit aici. Vin mulţi oameni la casa Sfântului. Sunt care de la Ierusalim au auzit de Sfânt şi vin aici”, spune Mariana Lisenchi.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
