Cum se poate muri de la pomana electorală. Un botoşănean s-a înecat cu micii oferiţi de un candidat la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea candidatului PNL pentru Primăria Mihai Eminescu i-a fost fatală unui botoşănean. Acesta s-a înecat cu micii oferiţi de candidat şi a murit pe loc.

Campania electorală se poate dovedi şi mortală. Mai ales acolo unde alcoolul se combină cu mâncarea şi politica. Un botoşănean a murit în timp ce participa la o lansare de candidat. 

Mai precis, botosaninews.ro, spune că este vorba de Anita Gireadă, liberala care va candida la funcţia de primar al comunei Mihai Eminescu, acolo unde se află şi Ipoteştiul, satul în care a copilărit poetul Mihai Eminescu.

Micii electorali au fost fatali

Lansarea candidaturii Anetei Gireadă, arată aceeaşi publicaţie a avut loc chiar la Memorialul Ipoteşti, punctul maxim de atracţie pentru eminescologi. Adică acolo unde se află şi casa copilăriei poetului dar şi centrul de studii Eminescu. 

La această lansare au fost invitaţi colegii politici şi principalii susţinători. Printre aceştia si-ar fi făcut loc şi un sătean, aflat în stare de ebrietate spun reporterii publicaţiei botoşănene. S-a înfruptat din masa dată pentru politicieni şi s-a înecat cu un mic. Din spusele medicilor de pe ambulanţă chemaţi la faţa locului, bărbatul a căzut pur şi simplu din picioare, fiind vorba de o asfixie mecanică. Medicii au putut scoate doar o parte din mic, restul fiindu-i fatal bărbatului. Botoşăneanul înecat cu mic a decedat.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Cartianu: Incidente la o acţiune electorală în Voluntari. Un apropiat al lui Pandele şi-a dat jos pantalonii în plină stradă

Campania electorală anulează spectacolele din Piaţa Dacia, care încheiau de obicei ”Zilele Buzăului”

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite