Cum a ajuns Alexandru Ioan Cuza să secularizeze averile mănăstireşti. Povestea la graniţa dintre mit şi realitate s-a petrecut în codrii Voronei
0Localnicii din comuna Vorona (judeţul Botoşani) susţin că domnitorului Alexandru Ioan Cuza i-ar fi venit ideea secularizării averilor mănăstireşti după un incident petrecut în zona lor. Cuza ar fi fost confundat de către un stareţ şi închis în beciul mănăstirii.
În anul 1863, la data de 29 decembrie, a fost votată de către Parlamentul României Legea secularizării averilor mănăstireşti. Cu toată opoziţia şi încercările Patriarhului Constantinopolului Sofronie al III-lea, dar şi ale Imperiilor Ţarist şi Otoman de a împiedica această reformă iniţiată de Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române Unite, averile mănăstirilor din Moldova şi Ţara Românească au fost confiscate.
Pe atunci, aproape un sfert din suprafaţa agricolă a ţării fusese închinată mănăstirilor, mii de sate deveniseră proprietatea călugărilor, iar sute de mii de ţărani munceau pe pământurile mănăstirilor, plătind stareţilor danii în bani şi bunuri.
Astfel, Legea secularizării averilor mănăstireşti a zguduit din temelii ortodoxia, deoarece nimeni nu mai făcuse până atunci aşa ceva în Balcani. „Cuza, de când a luat tronul, a dorit această reformă. Încă din 1859 pregătea secularizarea averilor mănăstireşti şi a dus o luptă continuă cu Patriarhia şi cu marile imperii, în special cu cel ţarist, pentru a pune în aplicare această lege“, explică istoricul botoşănean Gheorghe Median.
„AICI, LA NOI, LA VORONA, S-A HOTĂRÂT CUZA“
De ce şi-a dorit cu atâta ardoare Alexandru Ioan Cuza să lase mănăstirile fără averi după secole de protecţie din partea domnitorilor? Răspunsul la această întrebare susţin că îl au sătenii din comuna Vorona (judeţul Botoşani).
Localnicii cei mai în vârstă se laudă că strămoşii lor au stat la sfat cu Alexandru Ioan Cuza într-o poiană, sub un vechi gorun, şi acolo, chiar la ei în comună, domnitorul s-ar fi hotărât să lase mănăstirile fără pământuri, după o întâmplare mai puţin fericită pe care domnitorul ar fi trăit-o la o mănăstire din pădurile Voronei. „Aici, la noi, la Vorona, s-a hotărât Cuza: gata cu pământuri multe la mănăstire, să le dăm la oameni că îs amărâţi şi muncesc din greu!“, spune Niculae Chelaru, un sătean de 85 de ani din Vorona.
COSTUMAT ÎN HAINE DE NEGUSTOR
Locuitorii din Vorona sunt convinşi că povestea despre Cuza, care s-a transmis din tată în fiu, nu este o simplă legendă, ci purul adevăr, iar bătrânii satului încă se mândresc ca fiind oamenii lui Vodă. Povestea începe la Mănăstirea Vorona, astăzi o aşezare monahală locuită de maici în codrul secular al Voronei. Mănăstirea, veche acum de peste 500 de ani, era locuită de călugări
greci, ruşi şi români în anul 1859, când a fost înscăunat Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
De-a lungul anilor, Mănăstirea Vorona a fost „miluită“ cu proprietăţi, sate şi pământuri, de către boierii Jora şi Iordache, astfel încât în 1859 Mănăstirea Vorona avea 16.000 de hectare de pământ, după cum arată într-un articol de cercetare profesorul botoşănean Constantin Rusu. Oamenii din satele Vorona, Oneaga şi alte câteva din zonă erau obligaţi să plătească dijmă călugărilor şi să muncească pe pământurile mănăstirilor.
Dincolo de adevărurile istorice, legenda spune că, în 1859, în vara primului său an de domnie, voievodul Alexandru Ioan Cuza venise la Botoşani la omul său de încredere, aghiotantul de origine botoşăneană Costiner Pisoschi. De acolo plecase costumat în haine de negustor prin ţinutul Botoşaniului, să vadă cum o duc oamenii şi ce nemulţumiri au.
„Era la începutul domniei lui Cuza. Povestea o ştiu de la bunicul meu. Avea el aşa obiceiul de a se îmbrăca în ţăran sau negustor, să vadă cum o duce poporul. Era un domn bun. Şi aşa cum venea el de la Botoşani, a trecut pe la Vorona, a intrat prin pădure, a obosit omul, a descălecat, a legat calul de un gorun gros şi s-a întins“, povesteşte Niculae Chelaru, un localnic din Vorona. În răcoarea codrului, Cuza ar fi adormit. Îşi lăsase sabia lângă el şi stătea fără grijă, ştiind că în zonă se afla doar o mănăstire.
LUAT DE „PATRU ZDRAHONI DE CĂLUGĂRI“
Localnicii spun că stareţul mănăstirii din zonă era un om hain. Punea argaţii să bată ţăranii şi îi băga în temniţe pe cei care nu plăteau taxele sau nu munceau suficient.
Un călugăr l-ar fi descoperit pe domnitor dormind în pădure şi l-ar fi anunţat pe stareţ. „S-a făcut foc şi pară stareţul. Călugărul i-a spus că are haine de negustor şi că a trecut aşa, fără să ceară voie, pe pământurile mănăstirii, unde se şi odihneşte fără să plătească. Stareţul a trimis atunci patru zdrahoni de călugări. L-au luat de pe somn, că vodă nu era un plăpând, spuneau moşnegii. Doi l-au înhăţat pe Cuza, unul a prins calul, iar celălalt a luat repede sabia din iarbă. L-au dus şi l-au închis în mănăstire, într-un beci“, povesteşte Niculae Chelaru.
Temniţa în care ar fi stat Cuza la mănăstirea Vorona
Istorisirea este cunoscută în zonă şi o cred adevărată chiar şi maicile care au venit în mănăstirea părăsită de călugări în anii ’70. „Ştim povestea cu vodă Cuza. L-a găsit stareţul cum dormea sub gorunul din pădure şi i-a luat calul şi pe el. Când s-a dezmeticit, Cuza era deja închis la mănăstire. Stareţul s-a supărat că nu i-a cerut voie şi găzduire. Cuza era îmbrăcat în negustor bogat“, spune maica Evghenia.
Dacă maicile şi localnicii sunt convinşi că Alexandru Ioan Cuza a fost prins şi închis de stareţ în Mănăstirea Vorona, părerile privind locul de detenţie diferă. Maicile spun că au auzit de la preoţii şi maicile în vârstă că domnitorul a fost închis în pivniţele din turnul clopotniţei. „Sunt nişte beciuri, folosite şi astăzi pentru alimente. L-au închis o noapte acolo, printre butoaie şi provizii. Abia a doua zi l-au scos să îl întrebe stareţul ce căuta pe acele pământuri şi cine este“, adaugă maica Evghenia.
De cealaltă parte, Niculae Chelaru spune că de fapt Cuza a fost închis în alt loc din mănăstire. „L-au băgat în nişte beciuri adânci, cu zăbrele. Acolo, Cuza a găsit nişte ţărani amărâţi, închişi de oamenii stareţului pentru că nu plăteau taxele sau nu veneau cum trebuie la muncă. Oamenii s-au plâns ca unui călător, nu ştiau că este vodă. Acolo a aflat Cuza cum o duc oamenii pe pământurile mănăstirii şi că îs săraci şi vai de ei. Şi era furios domnitorul pe toţi cei din tagma călugărilor“, spune voroneanul.
SALVAT ÎN ULTIMUL MOMENT
Bătrânii satului spun că stareţul a intrat la bănuieli când a văzut calul alb şi sabia lucrată frumos, de om bogat. S-ar fi gândit atunci că trebuie neapărat să afle cine este negustorul închis în beci.
„L-au scos afară din beci a doua zi şi stareţul a început să îl interogheze. Cuza i-a răspuns aşa, în doi peri. Atunci stareţul l-a pus pe un argat, parcă Gheorghe îl chema, să îl bată cu biciul pe spate. I-a dat jos sumanul, i-a rupt cămaşa şi, când să dea cu biciul, a intrat în goană garda domnului, care îl căuta. Au vrut să îl taie pe Gheorghe. Atunci stareţul şi-a dat seama pe cine are în faţă. A muţit“, adaugă Niculae Chelaru.
Moş Chelaru din Vorona este unul dintre bătrânii care ştie povestea gorunului
Garda domnească l-ar fi înhăţat pe stareţ şi l-ar fi dus chiar sub gorunul unde s-a odihnit Cuza. Acolo, domnitorul ar fi discutat cu oamenii din sat. „A ţinut sfat cu străbunii noştri. Cel mai bun domn! A luat oamenii şi i-a băgat la sfat. Acolo, sub copac, a dat pământ oamenilor din Vorona. Acolo s-a hotărât el să dea gata pământurile mănăstirilor, că prea erau bogate şi oamenii prea amărâţi. Pe stareţ l-a alungat şi a pus să nu îi mai ştie nimeni numele. A pus un altul, un sihastru, aşa se spune din bătrâni. Acolo, la copac, le-a promis Cuza oamenilor că le dă pământ. Şi le-a dat. S-a ţinut de cuvânt. Cu voronenii s-a sfătuit Cuza prima dată“, spune cu mândrie, aproape printre lacrimi, Niculae Chelaru. ;
ULTIMII MARTORI AI JUDECĂŢII LUI CUZA
Martori ai evenimentelor cu aură legendară de la începutul domniei lui Cuza mai sunt doar o gură de beci şi celebrul gorun unde s-a odihnit şi a făcut sfat Cuza. Deşi are peste 300 de ani, gorunul de 20 de metri stă încă drept. Călugăriţele continuă să viziteze copacul şi să facă curat în jurul lui. „În trecut era aici, la gorun, o placă mare pe care scria legenda cu prinderea şi sfatul lui Cuza. Acum a mai rămas doar rama. Primarul a pus şi bănci, mese aici. Veneau oamenii la mănăstire şi îi aduceam şi aici. Au început însă să vină oamenii la făcut grătar şi au distrus tot. Nici măcar panoul nu l-au mai lăsat“, spune maica Evghenia. De altfel, în anul 2007, gorunul a fost declarat monument al naturii şi este protejat de lege. Şefii de la Primăria Vorona vor ca la anul să reamenajeze zona, cu riscul de a fi din nou devastată de iubitorii de grătare. Cât despre temniţă, ea stă ferecată în continuare în curtea cu zarzavaturi a mănăstirii. Beciul, folosit cândva şi pentru depozitarea vinului sau altor alimente, a fost de mult abandonat.
„NU PUTEM SPUNE DA, NU PUTEM SPUNE NU”
Coborând de pe tărâmurile de legendă de la Vorona către părerea avizată a istoricilor, povestea cu gorunul lui Cuza şi mai ales momentul şi motivul pentru care ar fi luat decizia secularizării averilor mănăstireşti nu pot fi confirmate, dar nici infirmate de specialişti. „Nu putem spune da, nu putem spune nu. Este o legendă a locului, nu avem date concrete că acolo, sub copacul acela, Cuza a luat decizia secularizării averilor mănăstireşti. Nici măcar nu ştim dacă a fost închis la mănăstire. Nici nu putem spune că nu a fost aşa. Nu avem documente în acest sens. Nici măcar asupra succesiunii clare a stareţilor. Momentan, o tratăm ca o legendă“, spune istoricul Gheorghe Median.
Istoricul Gheorghe Median este sceptic în privinţa legendei dar recunoaşte că voievodul a venit la Botoşani
Istoricii botoşăneni nu pot nega însă că au date concrete privind vizitele lui Alexandru Ioan Cuza la Botoşani, mai ales că aghiotantul său, Costiner Pisoschi, era botoşănean şi avea o casă superbă în stil franţuzesc, care poate fi admirată şi astăzi pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani. În această casă era primit Cuza atunci când vizita Botoşaniul. „Alexandru Ioan Cuza a fost la Botoşani. Avea prieteni aici, unionişti de seamă. De altfel, Pisoschi era şi aghiotantul său. La el stătea. A fost de trei-patru ori la Botoşani. Posibil să fi plecat călare în zonele din împrejurimi, îmbrăcat civil. Dar mai mult pentru a se deconecta“, spune Gheorghe Median.
Coincidenţă sau nu, prima mănăstire cu averile confiscate a fost chiar Mănăstirea Vorona. Mai precis, în toamna lui 1859, guvernul condus de Manolache Costache Epureanu, la sugestia domnitorului, confisca averile mănăstirilor Vorona, Neamţ, Secu, Agapia şi Adam pentru „administraţie rea“ şi le trecea la Ministerul Cultelor.
Acest fapt a atras protestul şi memoriul depus în 1860 de Mitropolitul Sofronie Miclescu, cel care spunea că mănăstirile nu vor mai avea cum să se descurce. Urmează ca abia în 1863 să intre în vigoare Legea secularizării averilor mănăstireşti, în perioada guvernului condus de Mihail Kogălniceanu.
citiţi şi:
Cum a adus Alexandru Ioan Cuza Biserica la sapă de lemn
Cuza Vodă a lăsat biserica în sapă de lemn
Se încarcă comentariile...
