Cuceritorul homosexual considerat „strămoş“ al poporului român. A fost unul dintre cei mai buni împăraţi, onest, curajos şi disciplinat

Cuceritorul homosexual considerat „strămoş“ al poporului român. A fost unul dintre cei mai buni împăraţi, onest, curajos şi disciplinat

Împăratul Traian FOTO Adevărul

Împăratul care a cucerit Dacia, renumitul Ulpius Traianus, a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai Imperiului Roman. A reuşit să-i extindă graniţele fără precedent şi a fost cel mai bun administrator al vastei sale stăpâniri. În viaţa privată, Traian avea o slăbiciune pentru vin şi pentru bărbaţi, după cum scriu istoricii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Împăratul Traian este binecunoscutul cuceritor al Daciei şi considerat în România comunistă un ”părinte” al poporului român, alături de omologul său, Decebal. Caesar Divi Nervae Filius Nerva Traianus Optimus Augustus, aşa cum se numea de fapt Traian în epoca antică, a fost dincolo de războaiele dacice şi prezenţa sa în istoria timpurie a românilor, un împărat de excepţie, unul dintre cei mai importanţi lideri ai lumii antice. 
 
De altfel a fost inclus de autorii antici într-o galerie a celor mai buni împăraţi ai Romei. A fost un copil crescut în tabere militare, devenit un adult îndrăgostit de războaie, dar şi un administrator bun şi corect. Viaţa sa particulară, cazonă în mare parte a fost marcată de două pasiuni importante, aşa cum scriu anticii: vinul şi bărbaţii.
 
Împăratul născut în provincie
 
Traian nu a fost născut într-o familie imperială şi nici nu era menit să devină stăpânul celui mai puternic imperiu al lumii antice. Acesta s-a născut chiar departe de capitala Imperiului. Mai precis a văzut lumina zilei în anul 53 d HR în provincia Baetica din Hispania romană, echivalentul Andalusiei de astăzi, în sudul Spaniei moderne. Traian s-a născut într-o familie de patricieni romani, militari de carieră. Tatăl său se numea chiar Marcus Ulpius Traianus şi era un general deosebit de apreciat în epoca sa. Părintele său a fost guvernator în Baetica, dar şi în Siria, totodată s-a făcut remarcat în timp ce comanda trupele romane de-a lungul războaielor cu evreii din 67-68 d Hr. Marcus Ulpius Traianus, tatăl viitorului împărat, a fost inclusiv consul şi senator. 
 
Cu alte cuvinte Traian s-a născut într-o familie influentă şi bogată. Cu toate acestea şi-a petrecut copilăria în tabere militare alături de tatăl său, printre soldaţi şi centurioni. Tocmai de aceea se spune că a devenit de mic, disciplinat, onest, puternic fizic şi foarte curajos. A intrat în armată de la o vârstă fragedă şi, imediat după perioada adolescenţei, a ajuns tribun servind sub comanda tatălui său în Spania. Mai apoi a ajuns comandant al legiunii a 7 a în Spania, remarcându-se încă de la început ca un comandant dur dar foarte onest şi respectat de soldaţi. Traian călca pe urmele tatălui său.
 
Generalul ajuns împărat prin adopţie
 
Traian a impresionat pe oricine prin curajul, calităţile sale ostăşeşti, dar şi de comandant militar. Era totodată foarte disciplinat şi dedicat datoriei soldăţeşti. A fost onorat de împăraţi Romei cu diferite ranguri militare şi civile. A servit ca tribun în armată timp de 10 ani, în Spania şi Siria. A devenit apoi pretor comandând legiunea a 7 a în Spania. Ajunge să lupte contra germanilor pe Rin şi îl impresionează prin calităţile sale până şi pe tiranicul şi paranoicul împărat Domiţian. De altfel acelaşi om care bănuia pe toată lumea de cospiraţii îndreptate împotriva sa, are o încredere nemărginită în Traian. Îl face chiar consul. De altfel Traian îşi face datoria de comandat militar chiar şi atunci când izbucneşte o rebeliune contra tiranului Domitian. Împăratul îl trimite contra rebelilor pe Râul rin, iar Traian răspunde cu promptitudine. 
 
În cele din urmă însă Domiţian a reuşit să nemulţumească aproape pe toată lumea prin cruzimea şi abuzurile sale şi sfârşeşte asasinat în palatul său. În locul său, ucigaşii lui Domitian au pus pe tron un împărat-marionetă, pe bătrânul senator Nerva. Acesta avea peste 80 de ani. Nu se cunosc circumstanţele şi motivele, dar Nerva ajunge să-l simpatizeze într-un mod apart pe Traian. Îl şi înfiiază, aducându-l în descendenţa pentru tronul imperial. Mai mult decât atât îi dă funcţia de consul şi îl face şi guvernator al Germaniei Superior. Pe 27 ianuarie 98 d hr, Nerva moare, iar Traian devine împărat, fiind acceptat în unanimitate atât de Senat, dar şi de armată. 
 
Împăratul războinic
 
Traian a devenit împărat, dar în sufletul său, aşa cum o arată şi autorii antici, dar şi cariera sa, a rămas un comandant de oşti, un cuceritor. De altfel apetitul său războinic este dovedit şi de faptul că renunţă la politica instaurată de Octavian Augustus, aceea de a menţine imperiul în graniţele sale şi de a introduce ”Pax Romana”. Mai mult decât atât, Traian trece la cuceriri, extinzând imperiul, aşa cum nu a reuşit să o facă niciun împărat. În primul rând potoleşte barbarii germani de pe Rin, primind titlul de Germanicus. Apoi, în 101-102 dHR şi 105-106 dHR, atacă şi cucereşte Dacia, îndepărtând cel puţin parţial şi pentru o anumită perioadă de timp pericolul reprezentat de barbari daci. Aici organizează provincia Dacia, în interiorul arcului carpatic în special şi în Oltenia. 
 
Al doilea mare război purtat de Traian a fost cu parţii, neamuri iraniene care continuau tradiţia imperială persană. În 105-106, în timp ce Traian era ocupat cu Dacia, unul dintre generalii săi cucereşte Nabateea, un regat arabic, reuşind să extindă graniţele imperiului la sud şi la est de Iudeea. După 110 d HR, începe luptele grele cu parţii. În timpul acestor campanii Traian a anexat în 115 d HR, Mesopotamia iar în anul următor reuşeşte captureze Ctesiphon, capitala regatului Part. Pur şi simplu Traian a ajuns în Golful Persic. De precizat este faptul că Traian a participat personal la majoritatea campaniilor militare, iar cel mai mare regret al său a fost că nu a putut să ajungă în India, la fel ca Alexandru Macedon. În timpul lui Traian, Imperiul Roman era un colos administrativ, militar şi politic. Se întindea din nordul Angliei până la Golful Persic şi de la Rin până în zona deşertului Sahara. 
 
Cel mai bun administrator al imperiului său
 
Împăratul Traian a rămas cunoscut pentru războaiele purtate, dar a fost în acelaşi timp şi un bun administrator. De altfel edificator este şi faptul că, atunci când a fost declarat împărat, Traian nu s-a întors pentru onoruri la Roma. A preferat să inspecteze timp de un an graniţele Rinului şi Dunării ameninţate de barbari. A fortificat punctele nevralgice şi a făcut toate pregătirile pentru invazia Daciei. Abia după aceea s-a întors la Roma. S-a dovedit un împărat cu o importantă politică socială. Mai precis este cunoscut faptul că dădea cadouri săracilor şi a crescut numărul celor asistaţi de stat care primeau lunar cantităţi de cereale şi alte alimente. 
 
A fondat totodată ”alimenta” o instituţie cu fonduri publice destinată sprijinirii copiilor săraci din oraşele italice. De asemenea Traian a ţinut mereu ca funcţionarii imperiali să fie oameni competenţi şi cinstiţi. Traian a inaugurat o adevărată politică a meritocraţiei în administraţia publică romană. Totodată Traian a rămas cunoscut pentru opera sa edilitară impresionantă. A construit apeducte, drumuri, poduri, porturi şi clădiri publice în Italia, Balcani, Africa de Nord şi Spania. Un bun exemplu este forul lui Traian şi celebra columnă ridicată în memoria războaielor cu dacii. 
 
Patimile lui Traian
 
În viaţa privată, Traian era acelaşi bărbat onest şi omenos. Este descris ca fiind voinic şi iertător. ”Traian era apreciat pentru dreptatea sa, pentru curaj şi pentru simplitatea obiceiurilor. Era vânjos, având 42 de ani atunci când a început să conducă, aşa că în tot ceea ce făcea se străduia la fel de mult ca toţi ceilalţi. De asemenea, din punct de vedere mental, era la apogeul său şi nu avea nesăbuinţa celui tânăr, nici încetineala omului bătrân. Nu invidia şi nu ucidea pe nimeni, dar onora şi propulsa pe toţi cei buni fără excepţie”, scria Dio Cassius în ”Istoria Romană”. 
 
Deşi era căsătorit cu Pompeia Plotina, Traian era pasionat de bărbaţi, scriu autorii antici. Dar şi de vin. ”Ştiu, de asemenea, că era devotat băieţilor şi vinului (...), aşa cum era, totuşi bea cât vin dorea, dar totuşi rămânea treaz, iar în relaţiile cu băieţii nu a rănit pe niciunul”, scria acelaşi Dio Cassius. De altfel Traian nu a avut niciun copil natural. L-a înfiat în schimb pe Hadrian, un tânăr cunoscut la fel pentru înclinaţiile sale homosexuale şi rudă a sa. Traian a murit în 117 d Hr din cauza unei boli puţin cunoscute, la Selinus, în Turcia de astăzi.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
citeste totul despre: