Cât timp parlamentarii îşi votează pensii speciale, la Botoşani nu sunt bani pentru a nu închide un azil cu 54 de bătrâni
0Singurul cămin de stat pentru bătrâni nevoiaşi din judeţul Botoşani a fost lăsat fără finanţare. 54 de bătrâni, cu venituri foarte mici, fără casă şi fără rude apropiate riscă să rămână pe drumuri. Conducerea căminului spune că nu a mai primit niciun ban de la stat de două luni şi că deja nu mai fac faţă cheltuielilor, fiind nevoiţi ca în cel mai scurt timp să închidă porţile.
În timp ce parlamentarii români tocmai şi-au votat proiectul privind încasarea pensiilor speciale, la Truşeşti, o localitate situată în nordul extrem al României, nu se pot găsi 700.000 de lei pentru finanţarea singurului cămin pentru bătrâni nevoiaşi din judeţul Botoşani.
Din acest motiv, 54 de bătrâni cu venituri foarte mici, fără casă şi fără rude apropiate, sunt la un pas să fie scoşi în stradă. Conducerea instituţiei spune că n-a mai primit niciun ban de la stat de două luni, că deja nu mai face faţă cheltuielilor şi că, cel mai probabil, căminul îşi va închide porţile în scurt timp.
Tanti Aspazia, este o botoşăneancă care a muncit o viaţă de om. Cel mai mult şi-a sleit puterile la CAP, o muncă silnică şi cumplită mai ales în timpul verilor toride. După ce a ieşit la pensie, statul a răsplătit-o cu 400 de lei pe lună. Astăzi la 78 de ani, bunicuţa Aspazia, stă cuminte şi-şi frământă mâinile crăpate, pe un pat al azilului de bătrâni din Truşeşti în nordul judeţului Botoşani.
Cu 400 de lei, nu a reuşit să-şi repare izba din chirpici, despre care spune cu regret că ”s-a răschit”, adică s-a prăbuşit. Copiii i-au fugit în lumea largă, departe de sărăcia din satele Botoşaniului. Aici la azilul din Truşeşti a reînviat şi a reuşit să-şi întemeieze o a doua familie, cu ”mama” Maria, colega ei de cameră , o bătrână de 88 de ani şi cu toate celelalte băbuţe din cele trei corpuri de clădire ale centrului de îngrijire.
În preajma Crăciunului o nouă tragedie a lovit-o pe bătrânică. După ce şi-a pierdut bărbatul, i-a căzut casa şi i-au plecat copii, tanti Aspazia riscă să-şi piardă şi familia ei făcută la bătrâneţe, pe bătrânii de la Truşeşti şi bruma de linişte pe care a câştigat-o în ultimii patru ani. Şi asta fiindcă centrul de îngrijire al bătrânilor a rămas de două luni fără finanţare şi riscă să pună lacătele pe uşi.
Bătrâni tăiaţi de la finanţare
Vestea proastă a picat ca un fulger, întâi la conducerea căminului de bătrâni. Sunt aceeaşi oameni care au asistat la desfinţarea spitalului din localitate şi cei care au fost nevoiţi, atunci să-şi anunţe oamenii că au rămas fără loc de muncă. Căminul de la Truşeşti, o localitate aflată la 40 de kilometri de municipiul Botoşani a fost înfiinţat pe locul fostului spital, închis în 2011 odată cu legea comasării spitalelor. Mai precis prin acel HG 212/2011. Noul cămin de bătrâni era mai mult decât necesar, fiindcă foarte mulţi vârstnici rămâneau singuri, lăsaţi acasă de copiii care plecau în străinătate sau în oraşele mai mari pentru a găsi un loc de muncă. Cu pensii mizere, bătrânii nu se puteau întreţine şi mai ales nu-şi puteau repara casele, hrăni animalele şi erau o ţintă uşoară pentru răii satelor. În cele din urmă rămâneau pe uliţe sau printre dărâmături.
Căminul de bătrâni de la Truşeşti FOTO Cosmin Zamfirache
Finanţarea căminului a început în 2011 prin Programul de Interes Naţional, derulat de Ministerul Muncii. În cămin sunt 53 de bătrâni, pentru care erau alocaţi anual în jur de 700.000 de lei. Din păcate pentru bătrânii de la Truşeşti, interesul naţional s-a terminat în luna octombrie. De două luni, căminul nu a mai primit finanţarea iar directorul nici măcar astăzi nu ştie dacă va mai primi finanţare. ”Noi de la 1 noiembrie nu mai avem nicio sursă de finanţare. Am scris la ministrul Muncii, la primu-ministru, la prefect, la preşedintele Consiliului Judeţean, la toată lumea să se gândească ce se alege de oamenii ăştia de aici. Nu mai avem cu ce funcţiona. Am cerut acum nişte fonduri, să pot măcar să cumpăr pâine şi mâncare”, spune directorul căminului de bătrâni.
Sunt mulţi bătrâni nevoiaşi la Truşeşti FOTO Cosmin Zamfirache
La rândul său şeful de la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie Socială( AJPIS), instituţie prin care era finanţat căminul de Ministerul Muncii, spune că aştepta o continuare a programului de finanţare, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pur şi simplu de la 31 octombrie finanţarea pentru căminul de la Truşeşti a fost tăiată. ” ” În momentul de faţă s-a încheiat finanţarea pe contractul care era până acum. Nu s-a aprobat o continuare, un program de interes naţional pentru continuarea finanţării acestor cheltuieli. Din ce avem noi, semnale de acolo, bugetul local nu-şi permite să suţină finanţarea.”, spune Sebastian Tocariu, directorul AJPIS Botoşani. În condiţiile acestea, căminul de bătrâni ar urma să fie susţinut financiar de Primăria Truşeşti, în subordinea căreia se află. ”Din nefericire, nu cred că Consiliul Local reuşeşte să finanţeze aşa ceva. Numai pentru un singur bătrân pe lună se cheltuie 1400 de lei. Suma totală pe an, ar reprezenta o treime din bugetul comunei, ceea ce este imposibil”, spune Câmpanu. În aceste condiţii, dacă nu apare nicio formă de finanţare căminul ar urma să fie închis.
Căminul ultimei speranţe
Închiderea căminului ar reprezenta o adevărată tragedie în special pentru cei 53 de bătrâni cazaţi aici. Şi asta fiindcă căminul de la Truşeşti, este locul unde au fost adunaţi toţi bătrânii pe care nimeni nu-i primea. Oameni cu pensii mici, fără case, fără aparţinători, de multe ori adunaţi de pe străzi. Odată lacătul pus pe uşile căminului, aceşti oameni, spune directorul Câmpanu riscă să moară pe străzi sau în cea mai cruntă mizerie. ”Este nedrept să păţească aşa după o viaţă de muncă, să rămână pe străzi. Cine-i primea cu 400 de lei pensie. Aproape toţi de aici sunt în situaţia asta, cu pensii de CAP sau fără pensii, fără casă. La azile particulare, nu se încadrează, în primul rând financiar. Apoi Unităţile de Asistenţă Medico Socială sunt pline. Nici acolo nu mai este loc.”, spune Câmpanu.
Gheorghe Câmpanu directorul căminului de la Truşeşti FOTO Cosmin Zamfirache
Totodată şi şeful de la AJPIS, spune că la Truşeşti se petrece o tragedie. Şi asta în condiţiile în care, căminul se gospodărise exemplar în cei patru ani de când funcţionează. ”Au reuşit să drămuiască banii şi să facă ceva frumos acolo. Au renovat camere, mobilier, băi. Oamenii au mâncare caldă, la intervale regulate. Un program precis, locuri unde se pot relaxa. În urma controalelor efectuate s-a constatat că s-a făcut o treabă bună. Prin forţe proprii şi-au pus şi panouri solare să eficientizeze consumul.”, spune şi Tocariu. Totodată şeful AJPIS, spune că aceste cămine sunt extrem de necesarea. ”Este o populaţie îmbătrânită. Sunt liste de aşteptare pentru locuri în cămine sau UAMS. Este o cerere foarte mare. Mulţi bătrâni rămân singuri şi au nevoie de îngrijire.”, spune Tocariu. Asistentul social al căminului spune că din 53 de bătrâni, mai bine de 30 nici măcar nu mai au casă. În cazul unei desfiinţări a căminului, ajung direct pe stradă.
”Asta este familia mea”
Vestea a căzut ca un trăznet în rândul bătrânilor. Erau bucuroşi că au găsit un acoperiş deasupra capului şi oameni de vârsta lor cu care pot schimba o vorbă. Acum, după patru ani de linişte, se gândesc unde o să pună capul noaptea. ” Eu nu ştiu ce fac dacă se închide căminul. Casa mea s-a dărâmat că era din chirpici, şi văduvă şi pensie de 400 de lei de CAP, pe cine să plătesc să o facă. Copilul este plecat. Nu am pe nimeni. Dacă se închide aici mă duc şi mă arunc în Jijia, decât să rămân pe drumuri şi să dorm în tufişuri. Nici nu-mi vine să mânânc de când am auzit veştile astea”, spune printre lacrimi tanti Aspazia. În cămin se află bătrâni care au primit parcă o a doua şansă la viaţă. De exemplu doamna Niculina a rămas fără apartamentul din municipiul Botoşani, din cauza datoriilor la bănci dar şi fără unul dintre copii.
Niculina Bogdan şi-a găsit liniştea la Truşeşti FOTO Cosmin Zamfirache
”Aici la cămin am găsit un acoperiş deasupra capului. Nu am unde să mă duc. Nu am la cine să mă duc. Mi-am pierdut casa din cauza datoriilor la bănci, mi-a murit băiatul de 34 de ani. Eram dărâmată. Aici mă simt extraordinar . Am trei am de când stau la Truşeşti. Nu m-a vizitat nimeni, pentru că nu am pe nimeni. Dacă se desfinţează, eu stau în stradă, la bătrâneţe. Că nu am casă. Stau la cimitir. Numai la asta mă gândesc de când am aflat. Asta este familia mea acum şi nu aş vrea să o pierd”, spune izbucnind în lacrimi Niculina Bogdan, o femeie de 67 de ani. Unii bătrâni au fost luaţi direct de pe stradă iar alţii aduşi pe braţe din case dărâmate.
Bunica celor 100 de nepoţi
Cea mai vârstnică locatară a căminului de la Truşeşti este Maria Dohotaru, o băbuţă de 96 de ani. Este lucidă dar oasele îi sunt înţepenite. Are o poveste demnă de spus tuturor strănepoţilor din ţara aceasta. Despre ea se spune că este „bunica celor 100 de nepoţi”. A fost moaşă şi a ajutat la naştere sute de femei, în timp ce a îngrijit în primele ore de viaţă sute de bebeluşi. Şi-a servit patria, îngrijind răniţii, printre schije şi cartuşe în cel de-al doilea război mondial. ”Îmi plăcea mereu să ajut oamenii. Am adus pe lume, mulţi copii. Eu le zic la toţi că-s nepoţii mei. Fiindcă iubeam pe toţi, cum ieşeau aşa mici şi gingaşi. Mi-am iubit meseria şi am umblat prin multe sate, mă chemau doctorii şi nu ştiam ce-i ăla liber. Soţul meu a fost prizonier 6 luni, apoi în timpul războiului am fugit peste câmpuri şi duceam bandaje ajutam doctorii, nu mai ştiam dacă-i noapte sau zi. Dar cum să-i laşi să se prăpădească?”, spune zâmbind bunicuţa Dohotaru.
Bunica celor 100 de nepoţi la 96 de ani FOTO Cosmin Zamfirache
După o viaţă plină de sacrficii, a ajuns însă la azil. Spune că nu mai are unde să se ducă. ”Dar mie aici îmi place că este cald şi îmi place că este mâncare bună. Eu nu mai pot găti, fiindcă nu mai văd bine şi am şi mâinile amorţite. Aici mi-am găsit liniştea”, spune bătrâna. Cât despre vestea că azilul a rămas fără finanţare, spune cu tristeţe şi resemnare că nu mai pleacă nicăieri, că nu are unde. ”Nu mai pot pleca acum pe drumuri. Rămân aici. Aici să mă închidă, că eu nu mai pot aşa. Măcar acum să mă lase să-mi găsesc tihna”, spune tristă bătrâna.
”Cu ce mai îmi întreţin familia?”
Drama bătrânilor este secondată de cea a celor 25 de angajaţi ai căminului. Mulţi dintre aceştia, spun că abia îşi găsesc un loc de muncă în zona rurală de nord a Botoşaniului şi că s-au obişnuit cu bătrânii. ”Aici nu sunt de loc locuri de muncă. Eu sunt singura întreţinătoare de familie. Ce facem noi acuma? Cu ce îmi întreţin familia?”, spune tristă bucătăreasa căminului de bătrâni. Majoritatea angajaţilor sunt la rândul lor cazuri sociale.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
