Care a fost, cu adevărat, prima republică din istoria omenirii. Locul în care demnitatea umană şi libertatea religioasă erau literă de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rămăşiţele oraşului Vaihsali FOTO unexploredbihar.blogspot.com
Rămăşiţele oraşului Vaihsali FOTO unexploredbihar.blogspot.com

Este general acceptat faptul că în Grecia a apărut prima democraţie din lume. Cu toate acestea, în urma cercetărilor efectuate în India, s-a ajuns la concluzia că în zona Bihar, a funcţionat prima democraţie din istoria omenirii.

Este general acceptat faptul că democraţia în Europa s-a născut în Grecia Antică, în oraşul-stat Atena. De altfel, etimologic, democraţie provine din greaca veche şi înseamnă ”puterea poporului” ( n.r. demos-kratos). Evident noţiunea de popor era diferită de cea de astăzi şi se referea exclusiv la cei care se năşteau în Atena, străinii fiind excluşi din acest sistem. Cu toate acestea principiile democratice, republica şi democraţia în general este mult mai veche, în lume, decât democraţia Atenei Antice. De fapt cea mai veche republică din lumea s-a dezvoltat într-o zonă de pe mapamond unde puţini s-ar aştepta. Este vorba despre regiunea Bihar, nord-estul Indiei, la graniţa cu Nepal. 

Republicile de acum 2.600 de ani

Civilizaţia indiană este una dintre cele mai vechi din lume. Mai ales cele din valea Indusului, în zona de nord a Indiei au atins un grad de civilizaţie extraordinară cu centre culturale, militare şi politice la Mohenjo Daro sau Harrapa. Totodată în nord-est la graniţa cu Nepalul, în regiunea Bihar se ridica la fel o civilizaţie înfloritoare cu cetăţi, oraşe impresionante şi o cultură înfloritoare. Acum 4600 de ani în urmă, nordul Indiei era un adevărat pol al civilizaţiei umane, un loc unde a apărut pentru prima dată sistemul republican, democratic de guvernare. Aceste republici din nordul Indiei au apărut în secolul al VI î Hr. Aceste republici, se presupune în jur de şase, situate toate în nordul Indiei, sunt cunoscute drept Maha Janapadas. În cadrul acestor republici erau folosite o serie de sisteme democratice numite Sangha,Gana şi Panchayat. 

Sistemul Panchayat este folosit şi astăzi într-o serie de sate din India şi presupunea alegerea liberă din rândul comunităţii săteşti a cinci reprezentanţi care să formeze un soi de guvern, însărcinat cu conducerea satului. Totodată acesta se baza şi pe adunarea cetăţenilor cu rol consultativ. Aceste republici cu sistem democratic au fost descoperite şi de Alexandru Macedon în campania sa din India. În secolul al IV lea îHr acesta a descoperit statele Sambastai şi Sabarcae în Pakistanul şi Afganistanul actual şi a mărturisit că acestea aveau ”o formă de conducere democratică şi nu regală”, aşa cum se întâmpla în majoritatea regatelor indiene din aceea perioadă. Există şi numeroase alte dovezi privind existenţa sistemului democratic în India Antică. 

De exemplu, prinţul din Deccan întrebase pe nişte negustori din nordul Indiei ”Cine este regele vostru?”. Ei au răspuns ”Unii dintre noi sunt conduşi de adunări, alţii de regi”. Panini, Megasthenes şi Kautilya sunt câteva republici din India veche. Inclusiv Vedele, renumitele texte religioase din India amintesc despre existenţa unor principii cât de se poat de democratice, utilizate în conducere acestor republici. Astfel se vorbeşte despre demnitatea umană, iubirea pentru toate fiinţele, respect pentru toate religiile şi egalitate în faţa legii, indiferent de caste.  Era promovat un mesaj al frăţiei universale, al toleranţei şi al iubirii, lucruri care nu putea fi obţinute cu puterea armelor. 

Prima republică din istorie

Dintre toate aceste republici din nordul Indiei se distingea Licchavi, o republică antică din nord-estul Indiei, provincia Bihar la graniţa cu Nepal. Întregul stat se concentra în jurul marelui oraş Vaishali, astăzi unul dintre cele mai impresionante sit-uri arheologice din nordul Indiei. Licchavi a fost prima republică din istoria omenirii, fondată în secolul al VI lea îHr iar Vaishali, capitala sa. Această republică este asociată cu istoria fondării budismului şi jainismului. De altfel Mahavira fondatorul jainismului s-a născut în Vaishali şi a petrecut mult timp aici. De asemenea Buddha a vizitat oraşul în repetate rânduri stabinlindu-se o perioadă aici.  

După moartea acestuia al doilea mare centru unde aveau loc întâlniri ale budiştilor rămăsese Vaishali. Oraşul era impresionat, conform tradiţiei fiind înconjurat cu trei rânduri de ziduri, porţi şi turnuri de apărare. Aici erau numeroase mănăstiri şi altare, Vaishali fiind atât centru religios dar şi economic, fiind conectat cu alte centre importante precum Rajagriha, Kapilavastu şi Shravasti.  Iniţial Vaishali a fost condusă la fel ca multe alte state din India Antică, de un rege. Numele său vine de la regele Vaishalik, a cărui fapte eroice sunt redate în epopeea Ramayana, a fondat acest oraş. În scurt Vaishali s-a transformat într-o adevărată metropolă, ajungând capitala unei confederaţii de cetăţi numită Vajjian. În secolul al VI lea îHr, Vaishali devine republică, renunţând la sistemul monarhic, sub conducerea clanului nobiliar Licchavis. 

Era condusă de reprezentanţi aleşi din cele mai nobile familii ale cetăţii.  ”Guvernul” era ales de populaţia republicii, , cei care-şi alegeau conducătorii pe o perioadă limitată. Adunării i se cerea părerea în problemele de maximă importanţa pentru republică. Aceasta era condusă după principii extraordinare pentru aceea vreme, precum egalitate în faţa legii, demnitate umană, libertate religioasă şi aşa mai departe. Republica indiană devenise un adevărat imperiu care s-a întins în nordul Indiei. În cele din urmă a cedat în faţa loviturilor regiilor războinici ai regatului Maghada. În secolul al V lea î Hr, după un secol de glorie republicană în India Antică, Vaishali s-a prăbuşit în faţa regelui Maghada, Ajatshatru. Din acel moment republica Vaishali şi-a pierdut gloria şi a încetat să mai existe.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Ziua când a fost instaurat regimul comunisto-bolşevic în România. Petru Groza, primul ministru comunist, a fost tratat regeşte în închisoare

Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite