Adevărul despre primul pogrom al secolului XX. Cum au fost măcelăriţi evreii din Chişinău cu acceptul populaţiei
0
Unul dintre cele mai cumplite măceluri din estul Europei îndreptate împotriva evreilor a avut loc la Chişinău, la începutul secolului XX. Evreii au fost omorâţi fără milă, cu acordul tacit al autorităţilor şi chiar al liderilor religioşi. Motivul uciderii evreilor a fost unul medieval, desprins din prejudecăţile aberante vechi de câteva sute de ani.
Pogromul îndreptat împotriva evreilor a fost o constantă a evului mediu european. Cu meserii considerate puţin populare de populaţia europeană, cu tradiţii şi obiceiuri diferite, dar mai ales cu o altă credinţă decât cea creştină, evreii au fost priviţi de multe ori cu suspiciune. Mai mult decât atât, în lumea medievală europeană circulau poveşti aberante despre ritualuri bizare, în care, pruncii creştinilor erau sacrificaţi de evrei, iar sângele lor băut sau amestecat în azima.
Culmea această mitologie s-a păstrat în estul Europei până la începutul secolului XX şi a alimentat anti-semitismul din această zonă. Era xeonofobia care înflorea în toată Europa, inclusiv în România dar şi în Imperiul Ţarist. Mai ales în acest colţ estic anti-semitismul avea rădăcini adânci şi se manifestase în repetate rânduri. În anul 1903, anti-semitismul a răbufnit la Chişinău, un oraş românesc aflat sub ocupaţie ţaristă, la aceea vreme, de aproape un secol (n.r. - din 1812). A fost unul dintre pogromurile puţin cunoscute publicului larg, dar de o violenţă ieşită din comun. Culmea, a fost genul de pogrom sprijinit făţiş inclusiv de autorităţi, dar şi de liderii religioşi locali. La Chişinău, în acel an, sute de oameni nevinovaţi şi-au pierdut viaţa, casele le-au fost jefuite şi tot din cauza unor poveşti desprinse din adâncurile evului mediu.
Problema evreiască în Imperiul Ţarist
Anti-semitismul în Rusia Ţaristă era o realitate aproape de necontestat. De altfel evreii nici nu aveau drept, potrivit legii, să se aşeze în inima Ţaratului Moscovei, adică de la Kiev la Moscova. În urma cuceririlor făcute de Imperiul Rus în zonele cu populaţie evreiască însemnată mai ales în zona Lituaniei, Ucrainei şi Poloniei, comunităţile au început să sporească ca număr.
Ţarii însă au luat măsuri discriminatorii împotriva evreilor. Mai precis au reglementat prin lege unde puteau locui, ce meserii puteau să practice şi ce bunuri putea să deţină. Mai mult decât atât în secolul al XIX lea, au avut loc numeroase pogromuri, de mică intensitate în multe părţi ale Rusiei, chiar cu acordul autorităţilor. Cauzele au fost multiple. În primul rând evreii aveau obiceiuri, tradiţii şi mai ales o religie diferită de cea a localnicilor şi implicit erau priviţi cu neîncredere de autohtoni. Inclusiv de liderii religioşi ortodocşi.
Totodată evreii practicau meserii care nu erau foarte frecventate de localnici, precum negoţul, cămătăria sau profesiile liberale. Mai ales din cauza cămătăriei dar şi a vânzării de alcool şi a cârciumăritului, evreii nu erau priviţi cu ochi buni de ruşii, în mare parte agricultori. De altfel ignoranţa, analfabetismul şi alcoolismul şi-au jucat şi ele rolul. Puţin educate păturile de jos ale societăţii ruseşti din perioada ţaristă, credeau în tot soiul de mituri şi poveşti medievale. Erau uşor de manipulat şi de instigat împotriva evreilor. De multe ori mujicul rus, sărac şi analfabet, ura pe evreul care se îmbogăţise din comerţ sau alte activităţi economice, chiar cămătărie. Mai mult decât atât, mujicul rus, în mare parte, credea poveştile care spuneau că evreii beau sângele creştinilor şi că fac ritualuri bizare, ucigând copii de creştin.
Pe deasupra însăşi ţarii şi autorităţile ţariste ofereau un macabru exemplu populaţiei, încurajând sau chiar practicând uciderea evreilor, culmea din acealeaşi motive. De exemplu, ţarul Ivan al IV lea, atunci când armata sa a ocupat oraşul polonez Polotsk, care găzduia o prosperă comunitate evreiască, a dat ordin ca toţi evreii să fie convertiţi la ortodoxie. Cei care au refuzat au fost arşi pe rug sau înecaţi în râul Dvina. Mai apoi pe tot parcursul secolelor XVIII şi XIX, măsurile restrictive îndreptate împotriva evreilor au menţinut spiritul anti-semit în rândul populaţiei. Pe deasupra, criza regimul imperial ţarist, cu o sărăcie şi o înapoiere cruntă în rândul claselor de jos, a dus la exacerbarea xenofobiei. De altfel autorităţile ţariste, pentru a masca adevăratele cauze ale crizei, au exploatat sentimentele anti-semite şi le-au folosit tocmai pentru a găsi ţapi ispăşitori, aceştia fiind evreii.
Din anul 1812, Basarabia devenea parte a Imperiului Ţarist şi era condusă de un guvernator rus. Totodată a suferit un amplu proces de rusificare. În anul 1903, se făceau aproape 100 de ani de dominaţie rusească în Basarabia. Capitala acestei provincii erau oraşul Chişinău, renumit pentru produsele agricole dar şi pentru vinurile sale. Avea în jur de 125.000 de locuitori şi servea drept reşedinţă şi guvernatorului rus, al provinciei. În Chişinău, aproape jumătate din populaţia oraşului era de origine evreiască. Majoritatea erau negustori şi meseriaşi. De obicei între evrei şi creştini, la Chişinău, a fost pace şi bună înţelegere, spun o serie de specialişti.
Ură semănată de articole propagandistice şi poveşti medievale
Cu toate acestea, antisemitismul începea să prindă rădăcini la Chişinău, la începutul secolului XX. De câţiva ani, presa în limba rusă, alimenta furia autohtonilor împotriva evreilor şi le inducea ideea că sunt păcăliţi de aceştia şi că ”jidovii” se îmbogăţeau pe spinarea lor. În special ziarul „Bessarabeţ” al lui Pavelaki Kruşevan, un român rusificat, ducea o campanie necruţătoare contra populaţiei evreieşti, stârnind sentimentele anti-semite. Culmea, această campanie era sprijinită inclusiv de guvernatorul Basarabiei, maiorul Von Rabben dar şi de ministrul de interne ţarist, contele Viaceslav von Plehwe. Totodată în Chişinău se aflau şi mulţi anti-semiţi cunoscuţi, inclusiv profesorul ieşean A. C. Cuza ţinând un discurs în preajma pogromului.
Deşi lumea păşise deja în secolul XX, un secol marcat de descoperiri ştiinţifice şi progres, la Chişinău ziarele răspândeau basme medievale antisemite. Mai precis, la începutul lunii aprilie ziarele Bessarabeţ şi Svet ofereau explicaţii fantastice privind comiterea unor crime abominabile. Mai precis un copil creştin, de origine ucraineană, Mihail Râbacenko, a fost omorât pe străzile din Dubăsari. Respectivele publicaţii arătau că de vină ar fi fost evreii. În articol era luată vechea temă a antisemitismului medieval. Adică, copilul a fost sacrificat ritual pentru ca din sângele lui, evreii să-şi facă azimele. Mai apoi, o altă crimă abominabilă a fost pusă în cârca evreilor. Trupul unei fetiţe ucise a fost aruncat în cartierul evreiesc, evident aceleaşi publicaţii lansând aceleaşi zvonuri. Concomitent prin oraş umblau agitatori care împărţeau manifeste cu zvonuri false.
Mai precis, în acest manifeste, se preciza că ţarul Nicolae al II lea, al Rusiei, dă mână liberă uciderii evreilor. Antisemitismul clocotea în Chişinău. În memoriile prinţului Urussov, guvernator al Basarabiei, după pogrom, acesta remarcă faptul că anti-semitismul escaladase şi pe fondul creşterii populaţiei evreieşti dar şi a diferenţelor de tradiţii şi ocupaţii. Mai precis, Urussov remarca că în 1903 în Basarabia, peste 11% din populaţie era evreiască.
Primul pogrom al secolului XX înecat în sânge şi atrocităţi
În contextul antisemitismul promovat în presa vremii dar şi prin manifeste sau discursuri, pe data de 6 aprilie 1903, la Chişinău, în ziua de Paşte a început primul măcel cumplit, de sorginte antisemită, a secolului XX. Mai precis era duminica Paştelui iar clopotele bisericilor din Chişinău băteau de ora amiezii. Oamenii se bucurau de sărbătoare. La început câţiva tineri au început să-i hărţuiască pe evrei şi să-i alunge din Piaţa Centrală. ” Cauza lor a început să fie împărtăşită şi de adulţii, aflaţi în spirit de sărbătoare şi o avansată stare de ebrietate”, preciza Monty Noam Penkower în lucrarea sa ”The Kishinev Pogrom of 1903: A Turning Point in Jewish History”.
Iniţal părea că lucrurile se vor opri aici, o hăruială anti-semită rod al beţiei şi al propagandei feroce. În după-amiaza acelei zile, a izbucnit cel mai cumplit măcel în Chişinău. Bande de 20-35 de persoane înarmate cu pumnale şi cuţite, topoare şi răngi au început să bântuie străzile îndreptându-se către cartierul evreiesc din Chişinău. Bandele erau însoţite de seminarişti şi studenţi ai Colegiului Regal dar şi ai diferitelor seminarii religoase, înarmaţi la rândul lor cu răngi şi topoare. În spatele lor se strecurau drojdia societăţii,în special hoţi, convinşi că va fi prilej de căpătuială. În cel mai scrut timp s-a dezlănţuit măcelul. Bandele înarmate au atacat pe toţi evreii întâlniţi în cale. Au intrat cu forţa în case şi prăvălii, au distrus totul în cale. Casele şi magazinele evreilor au fost jefuite şi distruse. Au intrat în sinagogi şi au făcut praf cărţile lor sfinte. Mărturiile sunt cutremurătoare. ”Meyer Weissman, a fost orbit de un tânăr. I-a scos un ochi. Bătrânul se ruga pentru viaţa lui atacatorilor şi le promitea în schimb 60 de ruble. Şeful grupului de atacatori i-a luat banii şi i-a scos şi celălalt ochi după ce i-a distrus întregul magazin.
”Ca să nu mai priveşti niciodată la un copil creştin„, i-a spus acesta. În aceea zi, s-au bătut cuie în capetele evreilor, trupuri au fost despicate în două, pântece spintecate şi umplute cu pene. Femei şi fete au fost violate iar unora le-au tăiat sânii.”, scria, Monty Noam Penkower în lucrarea sa ”The Kishinev Pogrom of 1903: A Turning Point in Jewish History”. O altă mărturie cutremurătoare aparţine evreului Jacob Friedman, unul dintre primii oameni prinşi în vâltoarea măcelului. El a povestit acele clipe de groază, ziarului ”The Sun” din New York. ‘’Ne-am grăbit la ferestre şi am văzut o mulţime venind din josul străzii, distrugând şi rupând orice le venea în cale. Am ştiut deodată că o revoltă însângeroasă a fost pornită şi am exclamat:Veniţi! Or să ne omoare! Trebuie să ne ascundem în beci!’’Bunicul său, convins că mulţimea e inofensivă, stă în stradă, fiind sigur că mulţimea va trece pe lângă el. Acesta este atacat şi lovit până când se prăbuşeşte şi moare.
Am reuşit să scap, fugind printre străzile lăturalnice şi ascunzându-mă împreună cu familia mea în casa unui creştin care îmi datora o sumă destul de mare de bani. L-am implorat să mă ajute, spunându-i că dacă o face, îi şterg datoria.”, preciza acesta. Jacob Friedman a reuşit să scape cu viaţă şi a fugit în Statele Unite. Măcelul a durat două zile. A fost un Paşte înecat în sânge. Conform datelor oficiale dar şi a celor cuprinse în albumul memorial al evreilor din Chişinău, în acele două zile au murit 34 de persoane de sex masculin, printre care şi doi copii dar şi şapte de sex feminin. Alţi opt au murit la câteva zile după, din cauza rănilor prpvpcate. Totodată, alţi 495 de evrei au fost grav răniţi, abia scăpând cu viaţă. Totodată peste 2000 de evrei au rămas fără casă şi fără agoniseală. În total pagubele estimate au fost de peste 2.5 milioane de ruble.
O publicaţie evreiască din Statele Unite spune că dezastrul ar fi fost mai mare dacă evreii nu s-ar fi grupat într-o încercare de rezistenţă şi de salvare a membrilor mai vulnerabili ai comunităţii, adică, femeile, bătrânii şi copii. ” Înarmaţi cu un un soi de macete şi cuţite, ucigaşii au năvălit în casele evreilor. Odată intraţi, au început să înjunghie şi să omoare, călcând în picioare femeile şi copiii mici. Dacă o astfel de mulţime dezlănţuită ar fi atacat evrei din oraşele situate în Volânia sau Lituania, mii de evrei ar fi fost omorâţi în doar câteva ore. Dar evreii din Chişinău sunt duri, sănătoşi, puternici ca fierul şi neînfricaţi. Când pogromiştii au început măcelul, bărbaţii şi băieţii evrei s-au luptat să-i apere pe membrii, fără apărare, ai familiilor.”, se arată în publicaţia ”Forward„ din 24 aprilie 1903.
Autorităţile au asistat pasive la omoruri iar episcopul îi binecuvânta pe atacatori
Totodată evreii au acuzat autorităţile de complicitate tacită. Nici poliţia şi nici armata provincială nu a intervenit pentru potolirea măcelului. ”Poliţia locală, nu a intervenit, Şeful Poliţiei Secrete, numit Levendal, chiar încuraja bandele. Casele creştinilor au fost însemnate în prealabil, pentru a nu fi atacate”, precizeaza Monty Noam Penkower. Mai mult decât atât aramata guvernatorului de 5000 de soldaţi nu a mişcat un deget. Unii poliţişti au participat personal la jafuri. Reprezentaţii clerului ortodox, acuză evreii, au ajuns să-i şi binecuvânteze pe atacatori. ”Episcopul ortodox Iakov, îi binecuvânta pe atacatorii moldoveni”, scria Penkower. Totodată nu au făcut nimic pentru a opri masele dezlănţuite. De altfel pogromul se va repeta şi în 1905.
Acest atac antisemit de la Chişinău a fost primul pogrom al secolului XX şi a stârnit o reacţie internaţională considerabilă. Au fost organizate inclusiv marşuri de solidaritate în marile oraşe occidentale. Mulţi evrei au emigrat din Imperiul Rus în Statele Unite, unde au găsit toleranţă. Totodată aceste incidente au amplificat mişcările sioniste. Mai mult decât atât, pogromul de la Chişinău a fost dat ca exemplu în motivarea corolarului Roosevelt la doctrina Monroe prin care se justifica intervenţia în alte state atunci când sunt încălcate drepturile omului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
