Imagini inedite: un român deţine una dintre cele mai impresionante colecţii de fotografii din Primului Război Mondial. Pozele ascund dramele a mii de oameni

Un CFR-ist în vârstă de 46 de ani din Vatra Dornei se poate mândri cu una dintre cele mai importante colecţii de fotografii din Primul Război Mondial. Bucovineanul îşi propune să lanseze în această toamnă un album cu o parte din aceste fotografii, acompaniate de povestiri inedite din prima conflagraţie mondială.

Pe Paul Braşcanu l-am găsit la o expoziţie de fotografie care avea drept temă Primul Război Mondial. Aceasta şi-a adus parte din colecţia sa ce însumează 700 de fotografii din Primul Război Mondial la Bistriţa. CFR-istul este o adevărată enciclopedie a Primului Război Mondial şi a căilor ferate, fiind dispus să îşi împărtăşească cunoştinţele adunate în ultimii ani cu oricine este dispus să îl asculte.

Paul Braşcanu are 46 de ani, este din Vatra Dornei şi este a treia generaţie de CFRişti. Pasiunea pentru fotografiile de război l-a acaparat în urmă cu 4-5 ani, în timp ce se documenta pentru o carte document despre construcţia căilor ferate din timpul Primului Război Mondial numită „Drum de Fier prin Praf de Puşcă”, lansată în anul 2012.

Trecerea de la căile ferate la război a fost una naturală, asta datorită rolului foarte important avut de căile ferate în Primul Război Mondial. Căile ferate erau folosite pentru transportul răniţilor, a muniţiei sau a proviziilor.

Din cauza faptului că s-au rupt legăturile cu Galiţia (teritoriu care este acum parte din Polonia şi Ucraina) s-au construit mai multe căi ferate care au făcut legătura între Ardeal şi Bucovina. Una dintre căile foarte importante amenajate în acea perioadă a fost cea care leagă Vatra Dornei (Suceava) de Tiha Bârgăului (Bistriţa-Năsăud).

„Să construieşti o cale ferată la 1400 de metri în doar câteva luni de zile este mare lucru. A fost un volum foarte mare de muncă, au fost cam 4.000-5.000 de prizonieri ruşi şi italieni scoşi la muncă, plus civili din comunele limitrofe. Doar pe linia Vatra Dornei-Tiha Bârgăului, pe 90 de kilometri, s-au amenajat peste 60 de poduri, printre care se numără unul din lemn, lung de 600 de metri, construit în doar trei luni de zile”, ne explică colecţionarul.

Pasul Tihuţa în 1917 (Foto: Paul Braşcanu)

Potrivit lui Paul Braşcanu, în acea perioadă erau folosit trenuri benzino-electrice care puteau circula atât pe şosea, cât şi pe calea ferată. Au fost scoase de pe linia frontului, peste munţi, 100 de locomotive şi 1000 şi ceva de vagoane în care erau mii de răniţi şi personal civil.

„A fost o realizare foarte mare a acelor vremuri. Mulţi prizonieri care au lucrat la aceste căi ferate au murit muncind acolo şi au fost îngropaţi acolo unde şi-au dat ultima suflare”, completează CFRistul.

Cea mai dragă fotografie îi este una primită de la austriaca Martina Misar- Tummeltshammer, prima care i-a ajuns pe mână, care l-a şi determinat pe colecţionar să acorde o atenţie deosebită ororilor primei conflagraţii mondiale. Fotografia înfăţişează nişte prizonieri pe marginea unei căi ferate muncind.

Cum au ajuns însă să fie făcute aceste fotografii într-o perioadă în care oamenilor nu le ardea să surprindă instantanee? Ei bine, Paul Braşcanu ne luminează susţinând că aceste instantanee care surprind ororile războiului se datorează tot armatei austro-ungare, care a fost una foarte bine pusă la punct.

„Fiecare divizie avea un fotograf. Era un om care se ocupa cu treaba asta. Înafară de unele instantanee din timpul războiului se fotografia şi la inamic, fotografii aveau obiective care ajungeau şi la doi metri. Erau unităţi care aveau până şi propria tipografie. O parte din fotografii apar şi pe cărţi poştale. Soldatul scria celor dragi pe dosul acestor cărţi poştale. Acestea erau publicate până şi în ziarele vremii, nu exista cenzură din punctul acesta de vedere”, ne dezvăluie Paul Braşcanu.

Multe dintre fotografiile colecţionate de Paul Braşcanu au fost primite de la  moştenitorii unor foşti ofiţeri, dar şi de la scriitori feroviari. Acestea înfăţişează soldaţi, prizonieri la muncă, spitale improvizate sau chiar execuţii publice.

Cele care surprind execuţii publice sunt cele mai şocante. Atunci însă spânzurătorile erau foarte comune, fiecare oraş având câte o spânzurătoare, unde de multe ori erau executaţi oameni care nu erau vinovaţi.

Zonele surprinse sunt Maramureş, parte din Transilvania şi Bucovina. 300-400 dintre aceste fotografii se vor transforma într-un album care va fi lansat în această toamnă. Fotografiile vor fi acompaniate şi cu mici povestioare adunate de la istorici sau chiar de la moştenitorii ofiţerilor din acele vremuri.

Comandamentul K.V.7 în Bistriţa în 1917 ( Foto: Paul Braşcanu)

Parte din fotografii îi surprind pe militarii Detaşamentului „Victor Rusu”. Acesta a fost înfiinţat în anul 1914, fiind alcătuit din soldaţi recrutaţi pe teritoriul actualului judeţ Bistriţa-Năsăud, în special din zona Bistriţei şi a oraşului Năsăud.

Numele l-a împrumutat de la cel care a condus detaşamentul, Victor Rusu, care s-a născut în 1872 în comuna Prundu Bârgăului. Acesta a terminat Liceul Militar şi Academia Militară de la Viena, absolvind academia ca şef de promoţie.

Victor Rusu a urmat şi Şcoala Superioară de Război, devenind un foarte bun ofiţer de stat major. A părăsit armata în 1907 din cauza unui incident şi s-a înrolat din nou ca soldat în anul 1914.

Datorită capacităţilor sale a ajuns plutonier, ocupându-se de elaborarea planurilor de bătălie. A fost remarcat de generalul Planzer Baftin, care l-a propus pentru avansarea la gradul de sublocotenent. A condus detaşamentul Victor Rusu, ce-i purta numele, pe fronturile din Galiţia şi Bucovina, unde nu a pierdut nicio bătălie, subordonaţii descriindu-l ca fiind un adevărat „spărgător de fronturi”.

Victor Rusu a decedat în decembrie 1918 la Budapesta şi a fost înmormântat în oraşul Năsăud.

Vă mai recomandăm:

Donaţii de tutun şi teama de infidelitate a soldaţilor de pe front. Ineditul celui de-al Doilea Război Mondial, în presa bistriţeană

Sute de pagini au dedicat jurnaliştii bistriţeni poveştilor de pe front şi situaţiei României şi a celorlalte state implicate în cel de-al Doilea Război Mondial. Printre acestea s-au strecurat în ziarele vremii şi câteva informaţii inedite: Societatea Femeilor Creştine solicita donarea de tutun pentru soldaţi, iar aceştia îşi manifestau teama de infidelitate în scrisorile trimise acasă.

Documente din 1944. Bistriţenii aveau interzis pe străzi după 21:00, iar aparatele de fotografiat şi radio trebuiau predate autorităţilor

Câteva documente oficiale din anul 1944 scot în evidenţă măsurile luate de autorităţile bistriţene după data de 23 august. Un set de reguli obliga bistriţenii să-şi predea armele, aparatele de fotografiat şi chiar şi radiourile.