Tragedie în Maramureş. Doi tineri, de 14 şi 16 ani, s-au dus la scăldat în râul Lăpuş şi au murit. Pompierii i-au găsit după o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barcă pneumatică  FOTO: arhiva Adevărul
Barcă pneumatică  FOTO: arhiva Adevărul

Un simplu scăldat s-a transformat într-o dramă pentru două familii. Sâmbătă seara, doi tineri, un băiat şi o fată, de 14 şi 16 ani, s-au dus la scăldat în râul Lăpuş, în zona podului CFR din localitatea Lăpuşel. Pompierii i-au căutat aseară până la lăsarea întunericului şi azi au reluat căutările. Duminică după-masa, 14 iunie, au fost găsite trupurile celor doi.

Pompierii din Baia Mare anunţă că sâmbătă, 13 iunie, seara, la ora 21.28, dispeceratul I.S.U. Maramureş a fost anunţat că două persoane, care se aflau la scăldat în râul Lăpuş, în zona podului C.F.R. din localitatea Lăpuşel, nu erau de găsit. Intraseră în apă şi apoi au dispărut.

Pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri ”Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare, cu o autospecială dotată cu barcă şi echipajele SMURD Baia Mare s-au dus la locul anunţat prin 112. ”Militarii au căutat cele două persoane, în vârstă de 14 şi 16 ani, aproximativ două ore, dar, din cauza întunericului, căutările au fost oprite şi reluate în această dimineaţă. În ajutorul pompierilor băimăreni a fost solicitat să intervină şi un echipaj de scafandri al ISU Bihor”, afirmau pompierii într-un comunicat.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii ISU Baia Mare au declarat că trupul băiatului a fost găsit azi, 14 iunie, în jurul orei 14.00, iar al fetei, o oră şi ceva mai târziu. 

Mai puteţi citi:

Cinci persoane au fost rănite într-un incendiu în Maramureş. Doi copii au fost duşi la Bucureşti

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite