Supraveghere video. Aproximativ 100 de camere video ar putea fi montate în curând pe şoselele din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 100 de camere de supraveghere ar putea fi instalate pe drumurile din judeţ în curând. Consilierii judeţeni au votat, la ultima şedinţă, suma necesară studiului de fezabilitate în acest sens.

Consilierii judeţeni au aprobat la ultima şedinţă peste două milioane de lei ce vor fi cheltuiţi pentru instalarea unor camere de suprveghere pe drumurile din judeţ. Potrivit informaţiilor, vor fi 42 de camere pentru citirea numerelor de înmatriculare şi alte peste 50 de camere de supraveghre video. ”În scopul sporirii siguranţei cetăţenilor şi a monitorizării cât mai bune şi permanente a căilor de acces este necesară implementarea unui proiect care vizează supravegherea video a principalelor intersecţii din judeţ, cu importanţă majoră în traficul intern şi internaţional, care să pună la dispoziţia utilizatorului o bază de date şi care să permită identificarea cu uşurinţă a autovehiculelor şi a parcursului acestora prin punctele monitorizate”, arată iniţiatorii proiectului.

Potrivit acstuia, vor fi 27 de locaţii supravegheate, iar asta presupune un sistem de monitorizare compus din două subsisteme: sistemul LPS de citire a numerelor de înmatriculare, care face şi statistica de trafic şi sistemul de supraveghere video, centralizat într-un dispecerat la care vor fi conectate prin internet cele 27 de locaţii.

Durata de execuţie a investiţiei este de opt luni şi se va face în mai multe etape.

Zonele unde vor fi amplasate punctele de supraveghere:

Zona 1 Borşa - între Complex şi Pasul Prislop, Vişeu de Jos - intersecţia către Bogdan Vodă, Săcel - intersecţia către Salva, Tisa, Remeţi, Vadu Izei - intersecţia către Onceşti, intersecţia DN 18 - Bistra, intersecţia DN 18 - Crasna Vişeului, DN 18 - Ruscova, Săpânţa - centru, intersecţia DN 18 - DC 8 (Borşa - Băile Borşa), Poienile de sub Munte - centru.

Zona 2 - Pod Ardusat, intersecţia cu drumul către Băseşti, Ţicău, Seini - ieşirea înspre Apa, Seini - ieşirea înspre Negreşti Oaş, Şurdeşti - intersecţia către Copalnic Mănăştur, intersecţia DJ 184 - 109 F (Cavnic - Băiuţ), DN 1C - Pădurea Două Veveriţe, intersecţia DN 1C - DJ 108E (spre Satulung şi Mogoseşti), intersecţia DN 1C - strada Europa, intersecţia strada Victoriei - Bulevardul Independenţei (sub Dura, Peco).

Zona 3 - Coroieni, Suciu de Sus - intersecţia centru, Mesteacăn - intersecţia către Boiu Mare, Şomcuta Mare - intersecţia către Remetea Chioarului.

Deocamdată este aprobat studiul de fezabilitate, însă acesta este un prim pas pentru realizarea acestu proiect.

Mai puteţi citi:

Tribunalul Maramureş a decis: primarul suspendat de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, rămâne în arest

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite