Satul din Maramureş care i-a păcălit pe comunişti. „Nu ne-au ştiut afla pe hartă, d-aia nu s-a făcut colectiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situate pe Culmea Prelucilor, Sehelbe şi Aspra sunt două cătune la circa 40 de kilometri de Baia Mare. Pe ultimii 10 kilometri, în cea mai bună variantă, drumul este cu pietriş, circulabil, dar recomandabil cu 4x4. Pe fiecare deal, câte o casă dotată cu antena parabolică şi cel puţin un vehicul pentru deplasare pe teren accidentat.

Sehelbe ţine de comuna Şomcuta Mare, în timp ce Aspra ţine de comuna Copalnic Mănăştur. Totuşi, fiind aproape una de alta, cele două au multe în comun. Prima numără vreo 10 case, iar cea de-a doua, poate cu două-trei mai mult. Deşi turismul nu este punctul forte al zonei, cei care ajung aici sunt impresionaţi de frumuseţea locului, izolat şi sălbatic, cu case răsfirate pe dealuri. De la o casă la alta, drumul şerpuieşte printre dealuri, dezvăluind peisaje de basm. Deşi izolaţi, cu acces dificil în zonă, oamenii nu sunt izolaţi de realitate câtuşi de puţin. Au acces la internet, iar în fiecare curte apare o antenă parabolică şi un vehicul: un tractor, un ARO, sau măcar un ATV. Chiar dacă nu sunt vreo marcă de renume, sunt vehicule care fac posibilă deplasarea pe drumurile greu accesibile.

Transportul copiilor la şcoală, problemă veche

După câţiva kilometri parcurşi pe drumul cu pietriş, la intrarea în Sehelbe, o imagine desprinsă dintr-un tablou se deschide pe partea stângă. Un grup de oameni într-un lan de porumb taie pănuşile după ce porumbul a fost cules. Se opresc din lucru, bucuroşi să de nea nişte indicaţii, dar şi informaţii, aşa că aflăm că în sat sunt probleme cu deplasarea copiilor la şcoală.

”Aici e o slăbiciune din partea Consiliului local, pentru că a fost şcoală, dar s-a desfiinţat. Acum copiii merg câţiva kilometri pe jos, sau îi duc  părinţii cu maşinile, dar vedeţi cum e drumul ăsta. Iarna e şi mai greu”, spune Gheorghe Costin, un bărbat trecut de prima tinereţe, ştergându-şi sudoarea de pe frunte.

Problema transportului copiilor la şcoală e veche la Sehelbe. Mariana Florian, o tânără mamă a trei copii, spune că o parte din copiii din sat merg la şcoală în Aspra. ”Şi aici am avut şcoală, dar s-a închis. Acum jumătate din copii se duc la Aspra, că e mai aproape şi vine microbuzul după ei. Dar noi aparţinem de Codru Butesii, iar mie mi se pare normal să-i duc la şcoala de care aparţin. Îi ducem noi, zilnic, cu Golful. Cât o să ne mai ţină, că pe drumul ăsta, veşnic reparăm la el ceva”, se plânge ea. 

Primarul ştie despre ce e vorba şi spune că încearcă de mai mult timp să rezolve problema şcolarilor. ”Chiar săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu conducerea şcolii să vedem cum putem rezolva acolo. Problema e însă mai veche”, spune el. Despre drum, însă, nu poate face nicio promisiune. ”Încă nu am reuşit să asfaltăm tot nici în Şomcuta. Nu pot să promit că vom asfalta în viitorul apropiat. Am reuşit, însă, să punem pietruşul acela, pentru că altfel era impracticabil drumul”, spune Florin Talpoş, primarul comunei Şomcuta Mare.

image

Gheorghe Costin (în dreapta)  FOTO: Angela Sabău

Satul care a păcălit colectivizarea

Pauza pare binevenită, aşa că se mai alătură şi alţi oameni, iar discuţia se mută, pe nesimţite, din prezent, în trecut şi aflăm că satul nu a fost niciodată colectivizat. Cum a fost asta posibil, având în vedere perseverenţa liderilor comunişti, e greu de înţeles. Localnicii însă au o explicaţie, una chiar amuzantă.

”Nu ne-au ştiut afla pă hartă, de aia nu s-a făcut colectiv”, râde bărbatul, gesticulând cu secera în mână. ”Da’ ştiţi cum se numeşte zona asta? Codru Butesii. Aşa că în codru suntem greu de găsit”, îl completează Valerica Florian, păstrând tonul vesel al discuţiei. ”Atunci nu aveau GPS-uri”, revine bărbatul, iar toată lumea acum se amuză.
image

O şură veche, afectată de timp FOTO: Angela Sabău

Alimentele, cultivate în ograda proprie

Viaţa în Sehelbe e grea, dar nu e rea, după cum spune o bătrână din sat. Majoritatea alimentelor pe care le consumă sunt din recolta proprie. Tocmai din cauza distanţei mari, oamenii preferă să-şi facă în casă tot ce se poate. ”Nici pâine nu cumpăr. Doar n-o să merg până la magazin, tocmai pentru o pâine”, mai spune Mariana, contorizând apoi calitatea şi prospeţimea pâinii făcute în cuptor. ”Eu coc tot la două zile, dar la magazin nu ştiu cât de des fac aprovizionarea”, mai justifică ea.

Toată lumea munceşte la câmp, ori la animale. Nu ştiu exact cât pământ au şi nu merg la muncă în străinătate. Mariana a fost doar pentru trei luni, în Italia, împreună cu soţul ei. După ce au simţit gustul amar al pâinii străinilor, au decis că asta nu e pentru ei. „Destul a fost. Şi-au făcut şura cu banii câştigaţi acolo, dar nu merită. Tot mai bine-i acasă”, spune mama ei. Acasă, unde nu-s săraci şi nu trebuie să simtă vreo umilinţă. Dacă-i întrebi, nu ştiu sigur cât pământ au. ”Da cine-o stat să socotească?”, se întreabă retoric bătrâna. Totuşi, stă puţin şi i se pare că erau vreo 10 hectare. Dar cui îi mai pasă, atâta vreme cât sunt o mână de oameni în sat şi se cunoaşte din generaţie în generaţie pământul lăsat moştenire fiecăruia. 

Despre ospitalitatea românilor, aici ar putea să vină oricine să ia lecţii. Odată ajunşi în curtea lor, e musai să fii omenit. Nu poţi pleca de la ei ”ca de la casă pustie”. Oamenii îţi oferă din tot sufletul o bucată de friptură din porcul crescut în ogradă, iar dacă refuzi, îţi pun la pachet fără ezitare. Îţi mai culeg şi din grădină o roşie cu gust pe care l-am uitat de mult. Bucuria lor e să-şi vadă oaspeţii bucuroşi.

Sunt câini la fiecare casă, dar nu latră la necunoscuţi. Îşi arată colţii doar la animalele sălbatice, mistreţii, în special, care le distrug culturile de porumb şi cartofi.

image

Mai puteti citi:
 

Cum a demonstrat un american că maramureşenii au sânge celtic. Arheologii n-au găsit dovezi relevante
 

Dilema de sezon a gospodinelor: cumpărăm zacusca sau o facem în casă. Cât ne costă fiecare dintre variante

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite