Podul peste Tisa, revine în actualitate. Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina semnat. Peste 2 milioane de locuitori afectaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina a fost semnat zilele trecute de către premierul României, Victor Ponta. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea a arătat că vizita premierului în Ucraina este una extrem de importantă pentru judeţul Maramureş, în contextul realizării noului pod peste râul Tisa, pod care va fi de mai mari dimensiuni decât cel existent deja.

“Prin semnarea acordului de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina, peste două milioane de locuitori aflaţi de o parte şi de cealaltă a Tisei vor beneficia de prevederile acestui parteneriat. 

Săptămâna viitoare voi lua legătura cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, pentru a vedea paşii făcuţi în semnarea Memorandumului privind podul peste Tisa, care leagă municipiul Sighetu Marmaţiei de oraşul Solotvino. 

Lipsea doar acordul politic între cele două ţări, care sper că a fost rezolvat cu această vizită”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

Premierul României, Victor Ponta a sosit zilele trecute la Kiev, pentru o vizită de lucru în Ucraina. Şeful Executivului este însoţit în vizita de lucru de vicepremierul Gabriel Oprea, de ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Premierul Victor Ponta şi omologul său ucrainean, Arseni Iaţeniuk au semnat la Kiev Acordul între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind micul trafic la frontieră. Acordul reglementează condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenţionează să rămână în zona de frontiera a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă. Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maxim 50 de km de linia de frontieră în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.

În cadrul ceremoniei de semnare a Acordului, premierul Ponta i-a înmânat un document omologului ucrainean prin care partea română acceptă înfiinţarea unui consulat al Ucrainei în România, cel mai probabil la Sighetu Marmaţiei, după cum spun surse oficiale. Aceleaşi surse susţin că România solicită în schimb înfiinţarea unui consulat în zona ucraineană Transcarpatia, la Solotvino.

Premierul Victor Ponta a mai declarat că România va susţine ridicarea cât mai curând a vizelor pentru Ucraina, aşa cum s-a reuşit pentru Moldova.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite