Biroul de Supraveghere Judiciară, o nouă structură în cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul intrării în vigoare a noului Cod Penal şi Cod de Procedură Penală, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş a fost creat Biroul de Supraveghere Judiciară care funcţionează în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

Poliţiştii care încadrează acest birou au atribuţii cu privire la supravegherea persoanelor împotriva cărora a fost dispusă una din următoarele măsuri preventive: arestul la domiciliu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune. Ei coordonează activitatea de supraveghere la nivelul întregii unităţi, având în vedere faptul că la fiecare poliţie orăşenească există un poliţist cu atribuţii în acest domeniu.

Totodată, poliţiştii Biroului de Supraveghere Judiciară gestionează evidenţa persoanelor liberate din penitenciar, efectuează cercetări în dosare penale care privesc fapte săvârşite de către persoanele supravegheate şi verifică sesizările cetăţenilor cu privire la aceste persoane. 

De asemenea, pentru asigurarea concordanţei depline cu noile prevederi legale, aplicaţiile informatice folosite de poliţişti au fost adaptate şi dezvoltate astfel încât să poată răspunde cerinţelor nou instituite. 

Trebuie menţionat că activitatea Poliţiei se desfăşoară în strânsă legătură cu cea a unităţilor de parchet, activităţile întreprinse de poliţişti pe parcursul procedurilor judiciare desfăşurându-se sub directa coordonare a procurorilor.

20 de deţinuţi îşi doresc calcularea pedepsei după noul Cod Penal

Noul Cod penal a pus în libertate doi deţinuţi de la Penitenciarul Mărgineni, iar pe alţi zece i-a transferat la "mai bine"

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite