FOTO Omagiu adus minerilor care şi-au pierdut viaţa în minele din Baia Borşa
0Micul cartier al oraşului Borşa, Baia Borşa, care pe vremuri avea o prosperitate dată de activitatea mineritului din zonă, ajuns acum o ruină aproape, a fost locul unde în data de 6 august s-a adus un omagiu minerilor care şi-au pierdut viaţa în minele din zonă.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria Oraşului Borşa, prin Serviciul Cultură, în colaborare cu Parohia Ortodoxă „Schimbarea la faţă” din Baia Borşa.
Manifestarea a debutat cu slujba religioasă oficiată la Biserica cu hramul „Schimbarea la faţă”, a continuat cu o slujbă de comemorare la Monumentul Minerilor din Baia Borşa. La slujbă a participat un sobor de preoţi de la mai multe parohii din Borşa.
În acordurile Imnului Minerului, a urmat depunerea de coroane la Monumentul Minerului de către doi reprezentanţi ai Poliţiei Comunitare Borşa. S-a păstrat şi un moment de reculegere în memoria minerilor.
Au fost prezenţi primarul oraşului Borşa, Timiş Ion Sorin – viceprimarul Tomoioagă Antonia, consilieri locali, cadre didactice, foşti mineri şi un public numeros din Borşa şi Baia Borşa.
Deşi vremea capricioasă i-a obligat pe participanţi să îşi deschidă umbrelele, spectacolul folcloric ce a urmat i-a făcut să rămână, pentru a urmări Fanfara comunei Ghelari din judeţul Hunedoara, Ansamblul „Prislopul” din Borşa, condus de Şovan Lilia, Formaţia Casei de Cultură Borşa, Formaţia Fraţii Mihali (Titiana şi Matei Mihali), artişti locali din Borşa.
Evenimentul a fost organizat de Grec Silvia Georgeta, Şef Serviciu Cultură, Preot Paroh Şandru Bogdan, Ardelean Nelu şi Zaneni Nicolae Eugen, care intenţionează să înfiinţeze la Borşa o fanfară. În acest sens, în perioada imediat următoare se vor face înscrieri şi alte demersuri pentru înfiinţarea fanfarei.