FOTO „Udătoriul” din Şurdeşti a atras, ca în fiecare an, sute de curioşi să îl vadă pe primul gospodar care a ieşit la muncile câmpului
0Ca în fiecare an, în localitatea maramureşeană Şurdeşti, în a doua zi de Paşte, are loc aşa numitul Udătoriul din Şurdeşti, vechi obicei agrar care îl cinsteşte pe primul godpodar al satului care a ieşit primul la muncile câmpului. În acest an a fost a 18-a ediţie a acestei manifestări de când s-a reluat obiceiul, după anii 1990.
Trebuie spus că în vremea comunismului acest obicei a fost interzis de către conducerea de atunci a ţării. Ca de fiecare dată, startul manifestărilor s-a dat de la Biserica UNESCO din localitate.
Întreg evenimentul a început cu un moment religios, după care a debutat evenimentul în sine. În acest an primul care a ieşit la muncile cîmpului a fost Ioan Ştefan Viman.
"Este un obiceiu agrar pe care îl tot facem acum de 18 ani. O să vedem amu ce a fi cu banu şi apoi cu udătorul. Eu am fost cel mai harnic anul aiesta, amu aşa zic băieţii aieştia, dar io harnic am fost.

Am fost harnic tăt timpul, nu am avut copil, dar amu am şi m-o ales amu. Harnic am fo tot timpul, dar tre să ai un copil ca să te aleagă. Am pregătit pălincă, vin, friptură de miel", a declarat Viman Ioan Ştefan. Trebuie spus faptul că Udătorul a fost prins ca parte a unui proiect european în valoare de 3 milioane de euro.
George Scutaru, aflat sub control judiciar, s-a prezentat la Secţia 5 Poliţie