Bacalaureat 2015 la Limba Română, Maramureş. ”Dacă ai avut media 6 sau 7, poţi obţine uşor o notă mai mare la BAC”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevele spun ca subiectele au fost usoare  Foto: Angela Sabau
Elevele spun ca subiectele au fost usoare  Foto: Angela Sabau

Primele reacţii după proba la Limba Română ale elevilor au fost savuroase. Chiote de bucurie şi schimburi de impresii în faţa liceului sunt doar câteva elemente ce descriu atmosfera de după examen. Despre parurile dinaintea examenului, o elevă are curaj să vorbească.

Primii candidaţi care au ieşit din sala de examen după proba de Limba Română la examenul de Bacalaureat 2015 au fost relaxaţi.Emoţiile au fost stăpânite cu succes, subiectele au fost uşoare, iar aşteptărle sunt mari. ”Subiectele au fost destul de uşoare, având în vedere pregătirea pe care am avut-o. Ne-am pregătit pentru ceva mai dificil”, spune uşurată o tânără tocmai ieşită din sala de examen. Nu a luat meditaţii, dar se aşteaptă la o notă mare. Subiectul de la profilul Uman i s-a părut uşor. ”Am primit relaţia dintre două personaje dintr-un roman interbelic şi am avut la alegere trei romane. Eu am făcut Enigma Otiliei, relaţia dintre Felix şi Otilia. Nu mă pronunţ încă, dar sunt convinsă că va fi notă mare”, mai spune absolventa Colegiului Naţional ”MihaiEminescu” din Baia Mare.

Subiectul de la Română la BAC 2015, temă de paruri între elevi

În grupul cu care stă de vorbă mai apar şi alte fete. Ţipetele şi chiuiturile spun despre ele că tensiunea a fost mare. ”Am avut emoţii, chiar dacă am ştiut şi am fost pregătită. Dar subiectul a fost de nivel mediu. Dacă ai avut 6-7 în timpul liceului, puteai foarte uşor să iei notă mult mai mare la BAC”, spune adolescenta. Alexandra, o altă tânără din grup pare mai serioasă. ”Au fost foarte frumoase şi, cât de cât, uşoare. Eu am făcut Ion de Liviu Rebreanu. E un subiect care mi-a plăcut mai mult şi l-am ştiut mai bine”. ”Toată lumea se aştepta să fie romanul, că asta a avut cota cea mai mare la pariuri”, comentează tânăra după ce a terminat de chiuit. ”Am făcut pariuri că o să cadă roman şi a fost. Era evident că va fi un roman, pentru că poezie am avut la simulare”, mai spune ea. ”Mie mi s-a părut uşor. Mai mult m-a stresat ideea de Bac şi faptul că foile erau sigilate şi atmosfera era tensionată, de examen. Atfel, după ce s-au dat subiectele, nu am mai avut emoţii. La istorie sunt mult mai sigură pe mine decât la română. La istorie iau 10, dar la română iau un 8 sau 9”, mai spune tânăra. Ea mărturiseşte că pentru proba de Limba Română nu a învăţat decât două zile.

Mai puteti citi:

Criza din Grecia, 6 zile până la referendum: pensionarii leşină în faţa băncilor închise, iar supermarketurile sunt golite

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite