Căşuneanul, pasionat de tradiţiile locului, iubitor al comunităţii de munteni, care au trecut Carpaţii în Moldova, a redescoperit locul naşterii baladei Mioriţa. În vârful muntelui Zboina, la poalele căruia se află localitatea Mănăstirea Caşin, a avut loc un moment unic, odată cu sfinţirea monumentului dedicat „Obârşiei Mioriţei“.


La aproape 1300 de metri, la răscrucea drumurilor oierilor, la graniţa judeţelor Bacău, Vrancea şi Covasna, unde se intersectează ţinuturile baciului vrâncean (comuna Soveja), cu a celui ungurean (comuna Breţcu) şi a celui moldovean (Valea Caşinului-comunele Caşin şi Valea Caşinului) a avut loc o slujba religioasă, urmată apoi de luările de cuvânt ale unor profesori universitari români şi academicieni din România şi Republica Moldova. Un buştean, cioplit de sculptorul Ion Moraru, stă mărturie acum pentru locul care a născut o legendă. „Sfinţirea“ locului a fost făcută de academicieni precum Nicolae Dabija, Ion Bostan, de profesorii universitari Valeriu Dorogan, Valeriu Dulgheru, Vasile Puiu,de artiştii de la Trupa Haiducii din Costeşti, Ialoveni (Tudor Grigoriţă, Gheorghe Matei, Eugen Nartea, Gheorghe Erimie şi Ion Sârghie), de primari (Daniel Soroiu şi Natalia Petrea) de ctitorul Constantin Tudose dar şi de alţi oameni de cultură din întreaga ţară. 

Marele poet Nicolae Dabija a făcut o paralelă între baciul moldovean şi Isus Hristos.

Resemnarea baciului moldovean în faţa destinului este, în opinia academicianului basarabean, o împlinire a voii lui Dumnezeu, întru renaştere, exact ca şi în cazul Mântuitorului, care a acceptat suferinţele de pe cruce pentru învierea oamenilor.
Nu este întâmplătoare alegerea datei de 15 august pentru acest eveniment al resemnificării Mioriţei, zi de sărbătoare pentru români şi România, numită de Papa Ioan Paul al ll-lea, „Grădina Maicii Domnului“. „Semnul Mioriţei“, după cum a remarcat şi preotul care a ţinut slujba de pomenire a eroilor neamului, pentru întărirea credinţei ortodoxe şi a tradiţiilor, trebuie să fie şi semnul reînvierii poporului român, intrat de aproape 70 de ani în comunism, ştergerea valorilor naţionale, distrugerea miturilor şi a legendelor ancestrale. Câţi ani are Mioriţa? 5000 de ani a spus Nicolae Dabija, atât cât are civilizaţia Cucuteni şi poporul, devenit după mii de ani, român.


Mioriţa, la români, a ţinut loc de cântec de leagăn, de cântec de înmormântare, de cântec al ciobanilor care au păstrat şi transmis în transhumanţa lor spiritul românesc.
„Obârşia Mioriţei“, locul de pe Zboina, are şi o deosebită încărcătură istorică. În 1916, mii de militari români au ţinut piept armatelor germane, cu preţul vieţii. Răscrucea bacilor a fost locul care a decis (alături de întregul front de la Oituz, Mărăşeşti, Mărăşti) devenirea noastră întru România Mare. Pe drumul aproape iniţiatic de la cabana Înţărcătoare (unde în anii 50 au ajuns şi Gheorghe Gheorghiu Dej şi preşedintele URSS, Nikita Sergheevici Hruşciov) spre culme găsim încă masa lui Vodă (Gheorghe Ştefan) dar şi Fântâna lui Ferdinand, loc în care întemeietorul României moderne a ajuns, alături de regină, în mai multe ocazii pentru a inspecta frontul.


Reîntâlnirea cu Mioriţa, „pe un picior de plai“, nu ar fi fost posibilă fără dăruirea lui Constantin Tudose, „un om simplu, din Caşin“, după cum singur se prezintă. În lacrimi, autorul unei excelente mografii despre „Porţile de lemn ale satului. Porţile sufletului“ are bucuria că şi-a adus Mioriţa acasă, că a lăsat un semn, care ar putea fi unul important pentru devenirea naţiunii. Pentru el, satul muntenilor moldoveni Caşin reprezintă chintesenţa românismului, pe care-i leagă deopotriva doina, balada, limba română şi dragostea pentru plai.
Locul „Obârşia Mioriţei“ a intrat, în anul 7522 (de la facerea Lumii), 2015, de la naşterea Mântuitorului, în luna august, ziua a 15-a în zestrea patrimoniului spiritual al românilor. Referindu-se la monumentul cioplit din lemn, cu trei feţe, cu ciobani, mioare şi fân, academicianul Dabija a mai rostit: „Acest monument trebuie făcut mai înalt, de 500 de metri, să fie văzut de românii de la Nistru, până la Tisa“.