Peste 5.600 de elevi băcăuani susţin examenul de Evaluare Naţională
0
Prima probă din cadrul Evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a - la Limba şi Literatura Română - se va desfăşura luni, 23 iunie, cu începere de la ora 9.00.
La examen sunt înscrişi 5.608 elevi din judeţul Bacău, care vor susţine examenul în 140 de centre de examen. Accesul elevilor în săli este permis între 08.00 şi 08.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise. Fiecare probă scrisă durează 120 de minute.
Subiectele primite de elevi la examenul de Capacitate 2014 vor fi rezolvate în direct luni, de la ora 11, la Adevărul Live, după examenul de capacitate la limba română.
Cei care se pregătesc de această primă testare pot urmări lecţia video în care o profesoară de română arată cum se rezolvă o variantă de subiecte de la Evaluarea Naţională 2014, în cadrul campaniei „Adevărul te meditează şi te premiază”.
Evaluarea naţională la clasa a VIII-a va continua marţi, 24 iunie, cu proba la Limba şi Literatura Maternă, la care participă 16 candidaţi din judeţul Bacău, respectiv miercuri, 25 iunie, cu proba de Matematică.
Afişarea primelor rezultate este programată sâmbătă, 27 iunie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 - 20.00 pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în perioada 28 - 30 iunie. Afişarea rezultatelor finale (după contestaţii) va avea loc în data de 1 iulie.
Media obţinută la probele scrise ale Evaluării naţionale are o pondere de 75 % din media de admitere în clasa a IX-a, 25 % reprezentând media generală de absolvire a claselor V-VIII.
Alte articole: