FOTO Campanie umanitară de donare de sânge organizată de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi,  24 noiembrie, la sediul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna începe prima etapă a campaniei umanitare de donare voluntară de sânge ,,Salvarea unei vieţi depinde de tine". Cea de-a doua etapă va avea loc în luna decembrie.

Acţiunea umanitară este iniţiată de Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna şi îşi propune promovarea importanţei donării benevole de sânge în rândul elevilor şi salariaţilor unităţii, în vederea creşterii numărului de donatori şi mai ales a fidelizării acestora. „Iniţiativa Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna este pusă în practică prin bunăvoinţa şi participarea a 150 de elevi şi a salariaţilor,  reprezintă un gest de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, constituind totodată un ajutor concret acordat unităţilor spitaliceşti.  În România, sub 2% din populaţie donează sânge, în condiţiile în care un singur bolnav de leucemie are nevoie de patru donatori! Acest act de ajutor este un dar fără preţ oferit persoanelor în nevoie, un dar pentru noi înşine ca oameni, o binecuvântare pentru capacitatea noastră de înţelegere şi sănătatea de care ne bucurăm“, a precizat Mihaela Brăila, purtătorul de cuvânt al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite