Au recunoscut fraudarea fondurilor europene şi s-au ales cu pedepse cu suspendare. Prejudiciul de un milion de euro a fost achitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarul a fost instrumentat de DNA
Dosarul a fost instrumentat de DNA

Cei trei inculpaţi au declarat că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei.

 Este vorba despre  administratorul S.C. Rustrans S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; administratorul unei societăţi comerciale pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi S.C. RUSTRANS S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut: "În perioada 2012-2013, în contextul derulării proiectului “Construire sediu administrativ şi depozit, dig perimetral şi bazin piscicol în comuna Blăgeşti şi oraşul Buhuşi, jud. Bacău”, reprezentantul legal al S.C. Rustrans S.R.L., beneficiind de ajutorul celuilalt om de afaceri, ar fi depus la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, mai multe documente false şi inexacte (facturi, ordine de plata, etc.) în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene. Ajutorul acordat ar fi constat în sprijinirea beneficiarului în obţinerea unor documente justificative nereale privitoare la cheltuieli în sumă totală de 8.860.716 lei făcute pentru implementarea proiectului şi care urmau să fie decontate din fonduri europene, în condiţiile în care cunoştea că SC Rustrans SRL realizează acest proiect în regie proprie. Urmare a acceptării la plată a cererilor de rambursare, SC Rustrans SRL ar fi obţinut suma totală de 4.870.191 lei din Fondul European pentru Pescuit, din care a restituit ulterior suma de 533.446 lei. În cauză, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu 4.336.745 lei, sumă ce a fost achitată integral de către SC Rustrans SRL", potrivit DNA.

În prezenţa avocaţilor, cei trei inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,

– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,

– 45.000 lei amendă şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare în extras la sediul inculpatei pentru o perioadă de 2 luni.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite