Alegeri prezidenţiale 2014 Bacău: Victor Ponta a obţinut 48,64% din voturi, Klaus Iohannis - 26,23%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta si Klaus Iohannis sunt la egalitate în municipiul Bacău FOTO Mircea Merticariu
Victor Ponta si Klaus Iohannis sunt la egalitate în municipiul Bacău FOTO Mircea Merticariu

Candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta, a obţinut, la primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Bacău, 48,64% din voturi, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 26,23%, arată rezultatele centralizate de BEJ din peste 87% din secţiile de votare din judeţul Bacău.

Potrivit rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bacău, Victor Ponta a obţinut 48,64% din numărul total al voturilor valabil exprimate în 554 din cele 632 de secţii de votare din judeţ centralizate până luni dimineaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 26,23% din voturi, urmat de Călin Popescu Tăriceanu, cu 4,82%, Elena Udrea, cu 4,65%, şi Dan Diaconescu - 4,44%.

În judeţul Bacău, prezenţa la primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică a fost de 49,38%.

Potrivit numărătorii paralele realizate de PSD, doar în municipiul Bacău Victor Ponta ar fi obţinut 34,05% din voturile băcăuanilor, în timp ce Klaus Iohannis, 33,45. Pe locul trei, potrivit bacau.net, se află Călin Popescu Tăriceanu, care a obţinut 7,37%. În cursul zilei de astăzi vom publica rezultatele alegerilor prezidenţiale, din primul tur de scrutin, în judeţul Bacău.

Diferenţă mică în municipiul Bacău între candidaţii care vor ajunge în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Potrivit numărătorii paralele realizată de social democraţii băcăuani, Victor Ponta este în municipiul Bacău la doar 0,6 procente distanţă de contracandidatul său Klaus Iohannis. Următorii care au obţinut cel mai mult din simpatia băcăuanilor sunt Călin Popescu Tăriceanu (7,37%), Monica Macovei (7,33%) iar pe locul cinci se situează Elena Udrea, cu 5,53%, urmată de Corneliu Vadim Tudor (4,62%) şi Dan Diaconescu (3,66%). Biroul Electoral Judeţean Bacău va face publice astăzi rezultatele din localităţile judeţului Bacău. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite